Acțiunea Civilă în Procesul Penal

1. Consideraţii generale

Aceasta lucrare îşi propune să analizeze modul de apărare a drepturilor patrimoniale ale persoanelor şi prezintă aspectele teoretice şi practice care caracterizează acţiunea civilă în procesul penal.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor.

Într-un stat de drept, ordinea juridică se stabileşte şi se menţine cu ajutorul normelor de drept. Aceste norme prevăd reguli de conduită, pe care trebuie să le respecte membrii colectivităţii, precum şi sancţiunile ce vor fi aplicate în cazul încălcării lor.Regulile de drept – în majoritatea lor – sunt exprimate într-o anume formă: legea.

Statul a creat organelor judiciare instrumentele necesare, cu care să opereze în vederea aplicării normelor de drept şi, totodată, a creat şi cadrul legal pentru realizarea tuturor activităţilor necesare aplicării sancţiunii penale, în vederea îndeplinirii scopului urmărit de legea penală.

1.1. Noţiunea de acţiune în justiţie

Se cunoaşte că norma juridică este o regulă de conduită generală, impersonală şi obligatorie, care exprimă voinţa electoratului înfăţişat de organul legislativ, regulă al cărei scop este de a asigura ordinea socială şi care poate fi adusă la îndeplinire pe cale statală, la nevoie, prin constrângere.

Aceia care încalcă normele juridice aduc atingere ordinii de drept, afectează drepturile şi interesele legitime ale celorlalţi cetăţeni, tulbură uneori grav ordinea şi liniştea publică, pun în pericol valorile cele mai importante ale societăţii Încălcarea oricărei dispoziţii a legii penale face să se nască un raport juridic de drept penal, caz în care organele competente să intervină sunt numai organele judiciare ale statului, rezolvarea încălcării legii penale fiind un atribut exclusiv al justiţiei. Pentru aducerea cauzei în faţa justiţiei trebuie să existe un mijloc legal ce poate fi exercitat în conformitate cu prevederile legii, pentru a fi constatată şi a se restabili ordinea de drept încălcată. Un asemenea mijloc (instrument) este acţiunea în justiţie (acţiunea judiciară).

În funcţie de norma încălcată, conflictul de drept poate viza domeniul dreptului civil, penal, administrativ etc.; în consecinţă, acţiunea în justiţie poate fi şi ea, după caz, o acţiune civilă, penală sau contravenţională.

Acţiunea este într-un anumit sens expresia unei împuterniciri legale, în temeiul căreia se poate aduce înaintea justiţiei conflictul de drept născut din încălcarea unei norme.

Acţiunea în justiţie determină obiectul procesului judiciar şi caracterul acestuia, trasând implicit linia de desfăşurare progresivă şi coordonată a activităţii procesuale şi delimitând cadrul subiecţilor procesuali

1.2. Noţiunea de acţiune civilă în procesul penal

Când prin comiterea infracţiunii se produc şi anumite pagube materiale sau morale, se dă naştere şi unui raport juridic de drept civil, în baza căruia persoana care a suferit daune poate pretinde repararea pagubei. Asemenea pretenţii se realizează tot pe calea unei acţiuni judiciare, care are ca obiect, sub aspect substanţial, exercitarea dreptului de a reclama tragerea la răspundere civilă. Această acţiune nu este specifică procesului penal, ci procesului civil. În anumite cazuri determinate, ea poate fi alăturată acţiunii penale şi se exercită deodată în cadrul procesului penal.

Nu toate faptele prevăzute de legea penală pot avea ca urmare producerea unor pagube materiale sau morale, dar sunt unele care, de regulă, produc asemenea urmări, întrucât activitatea fizică, materială a făptuitorului se îndreaptă tocmai împotriva unor bunuri, lezând relaţiile sociale cu privire la acestea.

Pagubele materiale produse prin fapte, altele decât cele prevăzute de legea penală, sunt, de asemenea, recuperabile pe calea unei acţiuni civile, dar această acţiune civilă nu poate fi adusă în faţa instanţelor penale.

În consecinţă, în procesul penal, după legislaţia noastră procesual penală în vigoare, poate fi exercitată numai acţiunea civilă prin care se tinde să se recupereze pagubele produse prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Persoana care a suferit daune în urma săvârşirii unei infracţiuni poate să-şi aleagă desigur calea unei acţiuni separate, nefiind ţinută să-şi alăture acţiunea sa civilă celei penale.

Dreptul de a accede la justiţie reprezintă un aspect al dreptului general la petiţionare, aşa cum este consacrat de art. 21 din „Constituţia României”: „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime”. În acest sens, acţiunea în justiţie înscrie, printre alte garanţii juridice ale drepturilor subiective, principalul mijloc de protejare a unor asemenea drepturi şi, în general, a ordinii juridice.

Termenul de acţiune este utilizat în mai multe accepţiuni facilitat chiar de către limbajul juridic. Astfel, într-un prim sens consacrat mai ales de practicieni – acţiunea înseamnă un drept sau interes legal. În alte cazuri, semnificaţia este de „exercitare a unei puteri”. Adeseori, în limbajul juridic curent, cele două noţiuni se folosesc cu o semnificaţie similară ca valoare. În domeniul penal, acţiunea se foloseşte , pentru desemnarea unui fapt penal dar, în limbajul procesual penal, termenul de acţiune este utilizat şi pentru determinarea diferitelor categorii de acţiuni: penale, civile, comerciale, administrative etc. Acţiunea nu poate fi redusă însă la actul de sesizare a organului judiciar, ea constituind un mijloc procedural care întreţine şi justifică întreaga activitate a organului judiciar sesizat.