Acțiunile de Carte Funciară

§ 1. Scurt istoric

Începuturile cărţilor funciare (numite în trecut funduare ) se găsesc în toate ţările din Apus încă din secolul XI-XIV d. H. Vechiul drept german este cel care a contribuit cel mai mult la dezvoltarea lor, ca urmare a dezvoltării comerţului la oraş care reclama anumite garanţii. El se caracteriza prin publicitate şi specialitate. Mai târziu, prin pătrunderea tot mai mare a dreptului roman – care cunoştea ipotecile tacite, secrete şi generale – în ţările Europei sistemul german a pierdut tot mai mult teren.

Din lupta acestor două sisteme a răsărit sistemul mixt, un compromis între vechiul sistem german şi cel român, care şi-a găsit forma cea mai hotărâtă în Codul civil francez de la 1804, de unde şi denumirea de sistem francez

În ceea ce priveşte dezvoltarea în trecut a cărţii funciare în Ardealul românesc, urme vechi de începuturi se găsesc în legiuirile vechi. Averile iobăgeşti (vechi) nu erau supuse nici unui regim de evidenţă însă averile nobiliare se transmiteau între vii în faţa unor autorităţi, numite „loca credibilia”, prin vânzări de veacuri (de „uric”) , numite „fassiones perrenales”. Punerea în posesie, numită „statutio” se făcea în mod solemn şi cu toată publicitatea. Ipotecile se realizau predându-se creditorului folosinţa averii ipotecate chiar şi pe 100 de ani şi se numeau „zălogituri”.

Cărţile funciare au fost introduse în Transilvania din iniţiativa Austriei, în trei etape:

• în 1974 în localităţile grănicereşti supuse dreptului austriac;

• în 1855 în localităţile supuse dreptului ungar;

• în 1870 în celelalte localităţi de drept austriac.

Realizarea unui cadastru şi a unei cărţi funciare moderne a fost încercată în perioada interbelică prin Legea nr. 23/1933 şi Legea nr. 115/1938. Prin Legea din 1933 s-a încercat crearea unui cadastru naţional unitar (întocmirea lui pentru Vechea Ţară şi revederea cadastrului pentru Transilvania), introducerea cărţilor funciare în Vechea Ţară precum şi unificarea legislaţiei cărţilor funciare

Nerealizându-se aceste deziderate, Legea nr. 115/1938 (concepută iniţial ca o lege de aplicaţie generală) a fost pusă în aplicare numai în Transilvania (în 1938 în Bucovina, în 1947 pe tot cuprinsul Transilvaniei).

În Bucureşti şi în câteva comune limitrofe, în 1947, cărţile funciare provizorii care urmau să devină cărţi funciare (dar procedura nu s-a realizat) au fost transformate în cărţi de publicitate funciară care constituie un sistem intermediar de publicitate.

Sistemul de publicitate al cărţilor funciare se aplică astăzi în Austria, Germania, Elveţia, Ungaria, Cehia, Slovacia, unele teritorii din Polonia, România şi Italia (pentru teritoriile care făceau parte din imperiul austro-ungar).