Actul Juridic de Drept International Privat

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Actul Juridic de Drept International Privat.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 12 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

1.Norma conflictuală privind actul juridic 2
1.1. Generalităţi 2
1.2. Principiul autonomiei de voinţă 2
1.3. Lex voluntatis 3
1.4. Principiul accesorium sequitur principale 5
1.5. Lex contractus şi retrimiterea 5
2. Domeniul de aplicare a legii actului juridic cu referire specială asupra contractului 7
2. 1. Condiţii de fond 7
2.2. Condiţii de formă 8
2.3. Interpretarea contractului 9
2.4. Data şi locul încheierii contractului 9
2.5. Efectele contractului 10
2.6. Executarea contractului 10
2.7. Răspunderea contractuală 10
2.8. Stingerea obligaţiilor contractuale 11
Bibliografie 12
Legislaţie 12

Extras din document

Actul juridic de drept internaţional privat

1.Norma conflictuală privind actul juridic

1.1. Generalităţi

Prin condiţii de fond ale actului juridic înţelegem aspectele de fond care se referă la încheierea actului juridic, efectele, executarea, transmiterea şi stingerea raportului juridic. Condiţiile de fond ale actului juridic sunt supuse legii actului (lex actus), iar dacă este vorba de contracte, legii contractului (lex contractus). Aşa cum s-a subliniat, legea competentă pentru a reglementa condiţiile de fond şi efectele contractului se numeşte lex contractus. Vom reţine că lex contractus cuprinde totalitatea normelor de drept material ale sistemului de drept ales, dar nu şi normele sale conflictuale. Lex contractus este într-un fel antiteza regulii locus regit actum.

De regulă, lex actus sau lex contractus este aleasă de părţi prin clauza ellectio juris şi este desemnată prin noţiunea de lex voluntatis. Dacă părţile nu recurg la o astfel de alegere, legea aplicabilă fondului actului va fi determinată în cadrul unui sistem de drept în funcţie de criterii obiective. Aşadar, lex contractus poate fi lex voluntatis sau o altă regulă determinată de lege.

1.2. Principiul autonomiei de voinţă

Se admite – de majoritatea sistemelor de drept – ca părţile să desemneze ele însele, în mod direct, legea aplicabilă anumitor raporturi juridice; şi aceasta chiar şi atunci când dreptul material ar fi complet şi imperativ (excepţie, ordinea publică).

Aşadar, autonomia de voinţă – în dreptul internaţional privat – este acea facultate rezervată părţilor unui act juridic de a înlătura dreptul intern normal aplicabil, substituindu-l cu alt drept pozitiv; ea nu reprezintă doar o posibilitate de a acoperi lacunele dreptului intern sau de a deroga de la normele sale dispozitive apelând la norme împrumutate dintr-un drept străin.

Transpusă pe plan internaţional, autonomia de voinţă este de fapt o regulă conflictuală subiectivă.

Principiul autonomiei de voinţă se justifică deoarece:

– un raport juridic trebuie să fie supus legii locului cu care are cele mai strânse legături. Ori, părţile sunt cele mai în măsură să indice cu ce lege contractul lor este cel mai intim legat;

– dreptul intern al unor state este adesea neadaptat relaţiilor internaţionale, caz în care un drept străin poate fi administrat mai comod, mai lesnicios;

– el răspunde nevoii de previzibilitate a hotărârilor şi prin aceasta securităţii dreptului;

– acela care intră în mod frecvent în relaţii cu elemente de extraneitate, are interesul de a supune raporturile sale juridice unui drept determinat, de obicei acelaşi.

În susţinerea principiului autonomiei de voinţă, în doctrină, de regulă, se aduc, următoarele argumente:

- părţile actului juridic sunt cel mai în măsură să indice legea cu care acesta prezintă cele mai intime legături;

acest principiu se poate constitui într-un veritabil corectiv al legii normal competente care, însă nu prevede, adică este lacunară sau este ambiguă;

răspunde nevoii de previzibilitate şi de securitate a drepturilor născute din actele juridice civile;

- această posibilitate este în acord cu faptul că, în cea mai marea lor parte, normele juridice din domeniul actelor juridice sunt norme juridice dispozitive sau supletive.

1.3. Lex voluntatis

Această noţiune nu reprezintă altceva decât aplicarea în dreptul internaţional privat a principiului autonomiei de voinţă care guvernează condiţiile de fond ale actului juridic civil. Potrivit acestui principiu părţile actului pot să determine nu numai conţinutul său, dar pot să aleagă şi sistemul de drept care se va aplica actului lor ca lex causae.

În concepţia Legii nr. 105/1992, lex voluntatis se aplică atât actelor unilaterale cât şi celor bilaterale. În adevăr, art. 69 alin.1 din lege stabileşte: „condiţiile de fond ale actului juridic unilateral sunt stabilite de legea aleasă de către autorul său”, iar art. 73: „contractul este supus legii alese prin consens de părţi”.

Alegerea legii aplicabile contractului trebuie să fie expresă ori să rezulte neîndoielnic din cuprinsul acestuia sau din circumstanţe. Înţelegerea privind incidenţa legii aplicabile contractului poate fi modificată prin acordul părţilor. Această modificare convenită ulterior datei încheierii contractului are efect retroactiv (ex tunc); ea însă nu va putea – aşa cum statuează art. 76 alin. 2:

a) să infirme validitatea formei acestuia, sau

b) să aducă atingere drepturilor dobândite între timp de terţi.

Trebuie precizat că voinţa părţilor nu se poate manifesta valabil decât în limitele pe care însăşi legea le permite; ele, prin voinţa lor, nu pot să creeze efecte juridice peste lege sau în afara legii.

Părţile însă au posibilitatea să-şi aleagă legea aplicabilă şi printr-o înţelegere

constatată printr-un înscris separat de contractul propriu-zis. Clauza contractuală prin care părţile aleg legea aplicabilă contractului lor principal se numeşte pactum de lege utenda (clauză de alegere) sau clauză (convenţie) de electio juris. Clauza de alegere a legii aplicabile este ea însăşi un contract. În acest sens art. 81 alin.1 statuează: „existenţa şi validitatea de fond a consimţământului părţilor referitor la legea aplicabilă contractului sunt determinate de însăşi legea pe care au ales-o”. Aceasta înseamnă că validitatea clauzei de alegere va fi apreciată de organul jurisdicţional în raport de legea pe care părţile au desemnat-o pentru a fi aplicabilă contractului lor.

Fisiere in arhiva (1):

  • Actul Juridic de Drept International Privat.doc