Adopția

I. Introducere

Înfierea sau adopţia, cum se spune în limbajul juridic este un act juridic prin care un copil- din părinţi necunoscuţi sau provenit din familii cu situaţii precare sub aspect material sau moral- este preluat de o altă familie, nouă, care se subrogă părinţilor, în interesul exclusiv al minorului.

Legea prevede că sunt interzise orice tranzacţii între părinţii înfietori şi cei fireşti, cu privire la adopţia copilului.

Important este să reţinem că adopţia este o măsură specială de protecţie a copilului, a drepturilor sale, prin care se stabileşte filiaţia între cel care adoptă şi copil, precum şi rudenia dintre copil şi rudele adoptatorului.

O adopţie poate avea loc numai dacă părinţii naturali nu doresc să aibă grijă de propriul copil (chiar şi după ce au fost informaţi despre serviciile de sprijin existente şi au beneficiat de consiliere de specialitate) sau se stabileşte că sunt incapabili să-şi asume această responsabilitate; orice legislaţie care permite adopţii în condiţii mai puţin restrictive ar duce, probabil, la încălcarea atât a drepturilor copiilor, cât şi a celor ale părinţilor naturali.

Adopţia se face cu copiii minori, dar nu este exclus să poată fi realizată şi cu cei majori, dacă adoptatul a fost crescut efectiv de adoptator. Legea interzice adopţia între fraţi. Nu este permisă adopţia efectuată de mai multe persoane, excepţia fiind adopţia făcută de soţi, simultan sau succesiv.

Chiar dacă oricine îşi poate dori un copil, nu oricine poate adopta. Există criterii şi cerinţe pe care legislaţia în vigoare le prevede, care trebuie îndeplinite pentru ca adopţia să se realizeze.

Pentru îndeplinirea scopului moral al adopţiei, familia trebuie să facă dovada că are garanţii de ordin moral şi material, indispensabile dezvoltării armonioase a copilului adoptat.

Problema are implicaţii în timp. Este firesc ca aceia care pornesc pe acest drum să analizeze cu seriozitate, cu temeinicie, care sunt şansele pentru realizarea unui real climat de afecţiune şi apropiere cu copilul adoptat.

În această lucrare mi-am propus să prezint aceste aspecte precum şi noutăţile aduse de actuala legislaţie din adopţie, principiile care stau la baza reglementărilor în vigoare, precum şi importanţa parcurgerii fiecărei etape a procedurii adopţiei.

II. Reglementarea adopţiei –măsură de protecţie la care are drept copilul

Tema enunţată este de maximă importanţă dar şi de strictă actualitate. Ea se înscrie în contextul mai larg al problematicii drepturilor copilului, aşa cum apar ele reglementate în legislaţia actuală de dreptul familiei.

Interesul pentru o asemenea temă este justificat şi de actualul context politic, economic şi juridic, care impune reevaluarea instituţiilor juridice tradiţionale.

Este un adevăr incontestabil că protecţia copilului în general, şi mai ales protecţia lui alternativă prin adopţie, s-a aflat de câţiva ani şi se află în atenţia legiuitorului dar şi a doctrinarilor şi practicienilor din sfera vieţii juridice.

Schimbările ce au intervenit în protecţia şi promovarea drepturilor copiilor (cu deosebire a celor adoptaţi) au declanşat în literatură şi practică vii şi ample dezbateri, unele cu grad ridicat de complexitate, care necesită un studiu atent, aprofundat, asupra tuturor coordonatelor subiectului în discuţie.

În dezvoltarea aspectelor pe care le implică adopţia, se impune definirea acestui concept pe baza art. 1 din Legea adopţiei şi prezentarea principiilor, precum şi a cadrului normativ şi instituţional din acest domeniu.