Analiza Juridico-Penala a Infractiunii de Pruncucidere

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Analiza Juridico-Penala a Infractiunii de Pruncucidere.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 16 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: LaMusa Dyanna

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Pruncuciderea - violenţă extremă contra copilului

În pofida intensificării sale în ultimele decenii, violenţa îndreptată asupra copiilor nu reprezintă un fenomen nou în istoria diferitelor societăţi. De-a lungul secolelor, copiilor li s-a negat identitatea, au fost supuşi la nenumărate umilinţe, au fost victimele nenumăratelor abuzuri comise de părinţi, educatori sau alte persoane, în aşa fel încât istoria socială a copilăriei cuprinde un lung şir de violenţe, maltratări, rele tratamente, care au îmbrăcat, adeseori, forme de-a dreptul dramatice.

Cea mai gravă dintre ele a fost pruncuciderea sau infanticidul, larg răspândit în mai multe societăţi preindustriale, nevoite să se confrunte cu un nivel foarte scăzut al resurselor de hrană. Infanticidul este cunoscut, de altfel, din cele mai vechi timpuri, mai ales, în societăţile din Asia orientală.

De exemplu, în Sparta (Grecia Antică), asemenea practici erau „normale”, încurajate chiar de reglementările oficiale.

În China şi în Japonia, deşi frecvenţa infanticidului era foarte ridicată, acesta nu avea loc totuşi decât în condiţii extreme, atunci când succesiunea naşterilor de sex feminin depăşea limitele admise şi când „vârsta mamei sau amplitudinea intervalelor intergenezice (perioada de timp care separă două naşteri ale unei femei – n.n.), legate de cutume, făceau puţin probabilă eventualitatea unei naşteri masculine” [1].

Deosebit de frecvent în societăţile agrare, infanticidul a cunoscut, de asemenea, o mare răspândire în societăţile în curs de industrializare, datorită lipsei unor condiţii economice adecvate, dar şi datorită absenţei contracepţiei şi a unei legislaţii care să o autorizeze.

Alături de pruncucidere, ca atare, însă deghizat, abandonul copiilor reprezenta o practică obişnuită. Începând din secolul al XIX-lea, ratele de pruncucidere au început să scadă treptat, în proporţii relativ modeste, în concordanţă cu schimbarea atitudinilor faţă de copil şi valoarea sa economică sau afectivă. Dezvoltarea sentimentului familial faţă de copil, este un fenomen caracteristic burgheziei urbane, şi acest sentiment nu s-a difuzat decât târziu în mediile populare.

Epoca contemporană cunoaşte o tendinţă de scădere a actelor de pruncucidere, acte ce sunt comise, mai ales, de persoane caracterizate de tendinţe patologice.

Această schiţare sumară a istoriei sociale a infanticidului, ca act de omucidere a copilului după naşterea sa, demonstrează că violenţa împotriva copilului are vechi premise, de natură istorică, care se regăsesc astăzi, desigur, în forme atenuate, la nivelul actelor de violenţă, agresiune sau maltratare pe care părinţii din familiile contemporane le aplică propriilor lor copii.

Astfel, „Istoria civilizaţiei pune în evidenţă faptul că, spre deosebire de agresiunile individuale dintre adulţi, care au fost permanent sancţionate în cadrul unui grup social determinat, diversele forme de violenţă exercitate contra copiilor au fost, mai mult sau mai puţin, tolerate, chiar aprobate de către societatea adulţilor, şi că istoria umanităţii este jalonată de maltratări exercitate contra copiilor. Infanticidul direct sau ocolit, sub forma expunerii la riscuri sau a adaptării noilor născuţi, a fost o practică mult timp tolerată şi chiar recomandată din motive demografice, eugenice, religioase.

Istoria infanticidului este deci parte integrantă a istoriei violenţei împotriva copilului.

În România, deşi nu există date complete asupra acestui fenomen, statisticile oficiale arată că rata pruncuciderilor înregistrată în ultimii trei a fost de circa 7 la suta de mii de locuitori în mediul rural şi de aproximativ 8 la suta de mii de locuitori în mediul urban.

În cadrul crimelor comise prin violenţă, pruncuciderea se află pe locul al treilea. Dintre victime, băieţii deţin ponderea cea mai mare (7,91 la suta de mii de locuitori faţă de 4,99 la suta de mii de locuitori în cazul fetelor). Toate aceste cifre oficiale sunt, însă, subraportate şi nu includ decât o mică parte din pruncuciderile existente în realitate.

Majoritatea femeilor care îşi ucid copii provin din familii dezorganizate, nu au un domiciliu sau un loc de muncă stabil şi trăiesc în concubinaj ori contractează o legătură întâmplătoare. Există pe de altă parte, şi cazuri de minore sau tinere, liceene sau studente, care îşi încep viaţa sexuală mai devreme, şi, neavând bani să-şi plătească un avort, sunt nevoite să recurgă la pruncucidere.

Ascunderea de catre mama a sarcinii fata de persoanele din familie si constatarea medico-legala psihiatrica in sensul ca, desi la examenul medical faptuitoarea prezinta o stare depresiv anxioasa, nu se poate retine existenta unei tulburari psihice cauzate de nastere,

discernamantul critic fiind pastrat in acel moment, constituie date ce impun concluzia ca uciderea copilului nou-nascut constituie infractiunea de omor calificat prevazuta in art. 175 lit. c), iar nu aceea de pruncucidere prevazuta in art. 177 C. pen.

Instanta a retinut ca, in iunie 2000, inculpata si-a dat seama ca este insarcinata si s-a prezentat la medic pentru intreruperea cursului sarcinii, dar s-a refuzat interventia, sarcina fiind in luna a VI-a. Inculpata a ascuns faptul ca este insarcinata, iar la 24 septembrie 2000 a nascut un copil viu, pe care l-a izbit de cateva ori cu capul de dusumea, cauzandu-i moartea urmare unui grav traumatism cranian.

Prin decizia penala nr. 239 din 1 septembrie 2003, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de inculpata, a schimbat incadrarea juridica a faptei in infractiunea de pruncucidere prevazuta in art. 147 C. pen. si a dispus condamnarea ei conform noii incadrari.

Instanta de apel a motivat ca inculpata nu a actionat cu intentia de a ucide copilul si se prezuma ca s-a aflat intr-o stare de tulburare pricinuita de nastere, din raportul de expertiza medico-legala rezultand ca prezinta o reactie depresiva de intensitate severa, cu agravari anxioase in context situational la o personalitate emotional introvertita, imatura psiho-afectiv.

Recursul declarat de procuror este fondat.

Potrivit art. 147 C. pen., uciderea copilului nou-nascut, savarsita imediat dupa nastere, de catre mama aflata intr-o stare de tulburare pricinuita de nastere, constituie infractiunea de pruncucidere.

Din raportul de expertiza medico-legala psihiatrica efectuata de Institutul de Medicina Legala Iasi rezulta ca inculpata prezinta la data examinarii o reactie depresiv anxioasa situationala si ca din coroborarea tuturor elementelor medicale si de ancheta avute la dispozitie rezulta ca in momentul comiterii faptei nu a prezentat o tulburare pricinuita de actul nasterii, discernamantul critic fiind pastrat.

Prin suplimentul de expertiza medico-legala psihiatrica efectuata de acelasi institut in cursul judecarii cauzei se arata ca documentele medicale nu pot conduce la aprecierea ca a existat o tulburare psihica provocata de actul nasterii.

Concluziile raportului medico-legal se coroboreaza si cu declaratiile martorilor, insasi inculpata aratand ca dupa nastere a savarsit fapta deoarece nu dorea ca pruncul sa ramana in viata, neavand posibilitati materiale de a-l intretine.

Din cele ce preced rezulta ca inculpata nu s-a aflat intr-o stare de tulburare pricinuita de nastere in sensul prevederilor art. 147 C. pen. si a actionat cu intentia de a ucide copilul, motiv pentru care a fost admis recursul declarat de procuror, s-a casat decizia atacata si s-a mentinut sentinta.

Fisiere in arhiva (1):

  • Analiza Juridico-Penala a Infractiunii de Pruncucidere.doc

Alte informatii

Ministerul Afacerilor Interne a Republicii Moldova