Analiza Sistemelor Administrației Publice

MOTTO: ”Se poate guverna de departe ,

Dar se poate administra numai de aproape”

Decret francez-1852

Administraţia publică – subsistem al societăţii

Termenul de a administra are mai multe accepţiuni:

• Din punct de vedere etimologic, el provine din latină şi înseamnă a da o mână de ajutor, a conduce, a dirija.

• În limbaj curent, prin “administraţie“ se poate înţelege:

- conţinutul principal al activităţii puterii executive a statului;

- sistemul de autorităţi publice care înfăptuiesc puterea executivă;

- conducerea unui agent economic sau a unei instituţii socialculturale;

- un compartiment din unităţile productive sau din instituţiile social-culturale care nu desfăşoară nemijlocit o activitate direct productivă.

Dintre multiplele sensuri ale acestui cuvânt cel care ne interesează este cel de administraţie publică – ca formă de exercitare a puterii executive în stat.

“Dictionary of American Governement and Politics” reţine pentru sintagma “public administration“ următoarele explicaţii:

- funcţia executivă în guvern;

- executarea (aplicarea) politicilor publice;

- organizarea şi conducerea poporului şi a altor resurse pentru atingerea obiectivelor guvernării;

- arta şi ştiinţa conducerii aplicate în sectorul public. Administraţia publică reprezintă, însă, un termen mult mai larg decât conducerea publică (managementul public), întrucât ea nu se limitează numai la management, ci include şi împrejurările politice, sociale, culturale şi legale care influenţează conducerea treburilor publice.

Aşadar, termenul de administraţie are două sensuri principale:

- pe de o parte, el desemnează maniera în care sunt rezolvate treburile curente cu caracter public, procedeele folosite pentru rezolvarea acestora şi modul în care sunt gestionate serviciile publice;

- pe de altă parte, el reprezintă ansamblul autorităţilor şi agenţilor care se consacră conducerii acestor treburi curente.

Ca parte a sistemului social, administraţia publică are ”două elemente componente esenţiale şi indispensabile , şi anume : elementul structural-organic şi elementul funcţional”

- pe de o parte, funcţiunea, care semnifică activitatea de stabilire a mijloacelor necesare pentru satisfacerea intereselor generale, a scopurilor avute în vedere;

- pe de altă parte, organul, ce reprezintă instrumentul pus la

îndemână să realizeze, adică ansamblul instituţiilor care sunt responsabile cu aplicarea deciziilor adoptate.

Studiul organizării administrative a pus în evidenţă existenţa a două mari categorii de organe administrative:

- în primul rând, organele administraţiei publice care deservesc colectivităţi teritoriale, având nevoi specifice şi care deţin competenţa teritorială de a organiza servicii: administraţia centrală, administraţia teritorială de stat, administraţia locală (din comune, oraşe, municipii) şi cea judeţeană;

- în al doilea rând, instituţiile publice care trebuie să răspundă unor interese care necesită o organizare tehnică şi autonomă.

Oricare stat reprezintă atât un aparat de comandă, cât şi o întreprindere de servicii care trebuie să funcţioneze pentru binele comun, în mod corespunzător fiecărei etape istorice şi condiţiilor concrete din fiecare ţară. Fiecare serviciu este el însuşi un ansamblu de agenţi (funcţionari) care utilizează mijloace materiale, financiare, tehnice şi proceduri juridice în vederea atingerii unui scop în domeniul interesului public.

Fără serviciile publice, statul ar fi paralizat, incapabil să se menţină, sa-şi justifice existenţa. Administraţia are menirea de a satisface acele nevoi care sunt de importanţă vitală pentru viaţa colectivităţii.