Apariția și evoluția protecției drepturilor omului

Consideraţii generale privind drepturile omului

Omul beneficiază de drepturi inerente fiinţelor umane oriunde s-ar afla, indiferent de statutul sau regiunea unde s-a născut, locuieşte, munceşte sau trăieşte, indiferent de naţionalitate, rasă, sex, credinţe religioase şi filozofice, stare materială, fiindcă acestea au un caracter universal, ceea ce constituie un fundament al drepturilor lor egale şi inalienabile, ca un corolar al libertăţii, dreptăţii, securităţii şi păcii în lume.

Instituţia drepturilor omului, care a cunoscut, pe parcursul timpului, un laborios dar şi îndelungat proces de cristalizare, se înfăţişează in prezent ca o instituţie deosebit de complexă, ce ţine atât de ordinea juridică, internă, cât şi cea internaţională. Reflectând un anumit standard câştigat de protecţia internaţională a drepturilor şi libertaţilot ce aparţin oricăror fiinţe umane, ea defineşte şi însumează un ansamblu de drepturi, libertaţi şi obligaţii ale oamenilor unii faţă de alţii, ale statelor de a apăra si de a promova aceste drepturi, ale întregii comunităţi internaţionale de a veghea la respectarea drepturilor şi libertaţilor respective in fiecare ţară, intervenind in acele situaţii in care drepturile omului ar fi incălcate intr-un anumit stat. Cuprinzând principii, mecanisme,proceduri ce tin de ordinea juridical interna, dar şi de cea internatională, instituţia drepturilor omului prezintă un caracter bivalent, fiind in acelaşi timp o instituţie de drept intern, integrata normelor constituţionale, dar şi o instituţie de drept internaţional, configurând trăsăturile unui principiu juridic aplicabil în relaţiile dintre state.

Largul interes de care se bucura astazi problematica drepturilor omului constituie, de altfel, o recunoaştere de netăgăduit a complexităţii şi originalităţii acestei instituţii juridice, dar şi a faptului că fara aceste drepturi nu se poate înfăptui o societate democratica – condiţie firească a afirmării demnităţii fiecărui individ – dar nici realiza cadrul juridic normal indispensabil colaborării naţiunilor.

Nefiind numai o problemă internă a statelor, problema drepturilor omului este una dintre problemele majore ale contemporaneităţii, a cărei respectare şi aplicare demonstrează capacitatea de înţelegere şi cooperare a tuturor statelor şi popoarelor ca în prag de nou secol şi mileniu, să practice acele măsuri şi acţiuni care favorizează democraţia, libertatea, înţelegerea, cooperarea multiformă, toleranţa şi prietenia între toate naţiunile şi statele, grupurile entice şi religioase în scopul salvagardării păcii şi securităţii în lume.

Societatea umană contemporană , comunitatea umană nu se poate dezvolta armonios şi în ritm ascendent dacă această dimensiune fundamentală a ei este ignorată sau nesocotită, căci nesocotirea sau încălcarea acesteia este menită să ducă la întârzieri, disfuncţionalităti sau chiar convulsii în cadrul societăţii. De aceea, statele şi organizaţiile internaţionale create de ele, precum şi organizaţiile non guvernamentale au instituit norme juridice, tehnici şi metode adecvate pentru respectarea drepturilor şi garantarea aplicării efective a acestora. S-a instituit răspunderea internaţională a statelor pentru încălcarea drepturilor omului, pentru nesocotirea standardelor internaţionale în această privinţă. Problema nerespectării drepturilor omului nu este numai o problemă naţională, internă a statelor, ci una internaţională, mondială, în a cărei respectare este interesată întreaga comunitate internaţională şi în primul rând Organizaţia Naţiunilor Unite.

Afirmarea, respectarea şi garantarea materială a drepturilor omului prin legislaţia internă a statelor şi printr-un control internaţional eficace al Naţiunilor Unite şi al instituţiilor specializate este de natură să conducă la prevenirea încălcărilor şi la corecta aplicare a legislaţiei internaţionale care consacră dreptul omului la viaţă, demnitate, securitate, la pace, proprietate, la protecţia sa socială şi politică împotriva atingerilor aduse persoanei sale, drepturilor sale sacre, împotriva tuturor discriminărilor şi vexaţiunilor.

Omul, drepturile sale imprescriptibile, reprezintă cea mai mare valoare a umanităţii. De aceea, drepturile sale au fost afirmate, proclamate, consacrate prin mijloace juridice, materiale şi instituţionale, astfel ca persoana să fie protejată şi apără de efectele nocive ale războaielor şi ale altor acte de barbarie, de manifestările de intoleranţă etnică, religioasă, filozofică şi politică.

Dintotdeauna drepturile omului şi libertăţile fundamentale au reprezentat o temă psihologică, greu de ocolit şi imposibil de evitat în dezbaterea publică. Explicaţia constă în faptul că nu există om în această lume, căruia să îi fie indiferent, conştient sau inconştient, modul prin care îi sunt ocrotite drepturile şi libertăţile. Faptul că fiinţa umană s-a născut pentru a-şi dezvolta eul şi tinde spre deplina lui dezvoltare, ceea ce este util societăţii şi în acelaşi timp şi individului determină în acelaşi timp libertatea lui personală. Pierderea acestei libertăţi duce la degradarea şi uciderea relaţiior de orice fel la care este supusă fiinţa umană. Tema politică o constituie importanţa cu care este pusă în discuţie, de către cei care acced la putere, nevoia drepturilor omului. Intr-o guvernare sănătoasă unde este asigurată libertatea publică iar dragostea de patrie, cea de libertate şi virtutea politica, conduc, cetăţeanul trebuie să participe la toate acestea cu răspundere, interes şi prseverenţă. Deasemenea, drepturile omului şi libertăţile personale deschid şi o temă socială, pentru că defapt acest motiv a fost unul principal pentru care aceste drepturi există astăzi. Trebuie subliniat că indiferent de gradul de capacitate pe care il are un stat, aceste drepturi nu pot fi neglijate iar omul trebuie să înţeleagă că dimensiunea acceptării acestor drepturi pentru fiecare dintre noi, nu contează, rasa, culoare, statutul social, este esenţială pentru reuşita unei convieţuiri perfecte .