Apariția zonei metropolitane - metropolizarea

Dezvoltarea metropolitană are loc în mod cronologic, precum şi structural dezvoltării urbane, acest lucru presupunând o nouă etapă a dezvoltării sistemului urban prin extinderea acestuia în afara graniţelor iniţiale, deoarece odată cu creşterea populaţiei din zonele înconjurătoare ale oraşelor, în special prin emigrarea din oraşe, dar şi prin atragerea populaţiei din alte localităţi, graniţele geografice şi administrative ale oraşelor devin inadecvate pentru a defini aglomerările urbane rezultate astfel. Această extindere este generată în egală măsură de un amplu proces endogen de dezvoltare economică locală şi asocierea mai multor comunităţi locale în jurul unui centru urban care îşi exercită astfel calitatea de pol de creştere. Dezvoltarea metropolitană reprezentând astfel o provocare administrativă şi economică în ceea ce priveşte gestionarea şi coordonarea unui număr semnificativ de resurse, fiind cunoscută în ţările dezvoltate, fiind o caracteristică a unei noi faze a dezvoltării urbane care este ulterioară etapelor de concentrare a populaţiei în oraşul actual şi de formare a suburbiilor, astfel de zone socio-economice fiind definite de către specialişti drept zone metropolitane.

Prin urmare, rezultatul procesului dezvoltării metropolitane este reprezentat de apariţia zonelor metropolitane, proces denumit în acelaşi timp şi metropolizare, ce reprezintă procesul de constituire, construcţie şi dezvoltare al metropolei.

Noţiunile caracteristice acestui proces sunt metropolism şi metropolizare. Prin metropolism se întelege rezultatul unui proces de “jos în sus”, de conştientizare de către unele comunităţi a unor dezechilibre regionale, a subdezvoltării economice, etnoculturale, “a centralismului statului în care trăiesc”, în vreme ce metropolizarea reprezintă procesul de “sus în jos” prin care statele conştientizează dezechilibre regionale cu toate fenomele care le însotesc, precum subdezvoltare economică, centralism exagerat, şi trec la descentralizarea sistemului polico-juridic printr-o instituţionalizare la nivel metropolitan.

Constituirea zonelor metropolitane răspunde unei necesităţi sau oportunităţi determinate de evoluţia organică a oraşelor. Acest proces de urbanizare pe teritoriul european a condus la dezvoltarea interdependentă a metropolelor cu localităţile aflate în zona lor de influentă, formând astfel realităţi metropolitane, care, deşi nu sunt denumite zone metropolitane, ele funcţionează ca zone unitare, relativ independente. Astfel, putem deduce primele caracteristici ale zonelor metropolitane, acestea reprezentând forme distincte ale aşezarilor umane, care constau într.-un număr mare de oameni ce trăiesc în cadrul sau în jurul unui centru de mare densitate.

Dezvoltarea zonelor metropolitane facilitează amenajarea integrată a teritoriului la nivel regional astfel încât prin aceasta sa se diminueze dezechilibrele dintre centru şi aria limitrofă, provocate de dispersarea sau marginalizarea generată de izolarea unor aşezări lipsite de oportunităţi, înlăturarea sau diminuarea unor astfel de dezechilibre conducând la îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei. Astfel, identificarea unor tendinţe comune de dezvoltare şi cooperare a aşezărilor din cadrul zonei precum şi crearea de noi forme de organizare instituţională şi de administraţie, de reprezentare a intereselor la nivel extern, vor întări capacitatea acestora de a face faţă concurenţei şi va asigura creşterea competivităţii economice a localităţilor din zona metropolitană faţă de regiunile învecinate. Iar realizarea a ceea ce se cheamă politici de dezvoltare se face, de regulă, printr-o bună cooperare între localităţi în domeniile amenajării teritoriului, locuinţelor, infrastructurii, dezvoltării economice, protecţiei mediului, utilizării resurselor umane, cele mai performante acţiuni fiind cu preponderenţă cele legate de transportul în comun, alimentarea cu apă, prelucrarea deşeurilor şi implementarea unor proiecte investiţionale.

Viaţa politică, socială şi economică dintre oraş şi regiunea ce-l înconjoară au fost întotdeauna legate, oraşul compact influentând aproape întotdeauna destinul economic şi politic al zonelor suburbane.

Structurile metropolitane sunt dependente de factorii politici, sociali, economici, istorici, geografici, dacă privim lucrurile din punct de vedere administativ. Totodată, administrarea zonelor metropolitane poate ridica o serie de provocări, presupunand o serie de “schimbări în tiparele de dezvoltare a unor teritorii cu densităţi reduse, printr-o cooperare voluntară între administraţiile locale existente, prin intervenţia statului în asigurarea unor servicii urbane, printr-o coordonare public-privată, prin existenţa unor agenţii regionale suplimentare structurilor administrative şi prin oferirea unor facilităţi publice care au ca scop stimularea institutionalizării regionale.”