Aplicabilitatea Teritorială a Tratatelor

Am vrea să clarificam de la început despre ce tratate vom vorbi în continuare. Exista două momente importante pentru izvoarele primare ale dreptului comunitar şi acelea sunt: 1993-intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, numit şi Tratatul instituind Uniunea Europeană şi 2009- intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Tratatul de la Maastricht schimbă fundamental Comunitatea Economică Europeană, transformând-o în Comunitatea Europeană, iar Tratatul instituind CEE se va numi, logic, Tratatul Comunităţilor Europene(TCE). Celelalte două Tratate constitutive (ale CECA şi EURATOM) nu au fost modificate substanţial. Prin Tratatul de la Lisabona TCE se preschimbă în Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene (TFUE), TUE îşi păstrează denumirea, iar Tratatul EURATOM rămâne acelaşi. Tratatul instituind CECO ieşise din vigoare în 2002. Aceste tratate în vigoare în acest moment sunt tratate constitutive ale UE.

Tratatul EURATOM se aplică, în principiu, teritoriilor neeuropene din statele membre supuse jurisdicţiei lor, chiar dacă tratatul CECO le excludea din sfera lui de aplicare.

Tratatul privind Uniunea Europeană vorbeşte în art.52 despre aplicabilitatea teritorială a tratatelor constitutive, enumerând ţările care la acest moment fac parte din Uniunea Europeană (cele 27 state), trimiţând pentru completare la art. 355 din TFUE. Am putea considera clasică, logică această enumerare, dar, prin prisma dispoziţiilor art. 355, se poate observa că tratatele nu se aplică doar pe teritoriul comunitar, ci există extinderi şi derogări. Teritoriul comunitar apare astfel ca un teritoriu funcţional, cu o geometrie variabilă, potrivit competenţelor comunitare în cauză (ca exemplu reglementările în domeniul teritoriului vamal comunitar asupra cărora vom reveni).

Principiul general, introdus de art.52, este acela că tratatele constitutive se aplică integral teritoriilor europene ale statelor membre. Totuşi, pe baza art. 234 din TCE (actualul art.267) două teritorii germane (Busingen şi Helgoland) şi două teritorii italiene (Campione d’Italia şi Livigno) au fost excluse din teritoriul vamal al CE, CJCE considerând că statele membre erau îndreptăţite să ia măsuri valabile pentru teritoriul lor naţional.

Pentru actualizare este necesar să precizăm că prezentul art. 355 TFUE este fostul art. 299 al TCE, în vechea numerotare art.227 TCE, cu diferenţe date doar de aderarea unor noi state la CE în această perioadă şi cu o renumerotare a paragrafelor astfel că vechiul paragraf 1 nu mai există, celelalte fiind translatate în actualul articol.

Spaţiul aerian, apele interioare şi marea teritorială sunt prelungiri ale teritoriului, cu un regim juridic particular, care intră, în principiu, în sfera de aplicare a art. 355, sub rezerva problemelor ce aparţin competenţei naţionale, ce, în anumite domenii, este cedată într-o măsură crescândă Uniunii Europene (chiar şi în domeniul platoului continental, zonei economice exclusive, extinzându-se şi asupra mării libere, marilor adâncuri marine, spaţiului aerian internaţional şi spaţiului extraatmosferic). Totuşi, există competenţe ale statului ce ţin de dreptul internaţional care nu pot fi cedate Comunităţii.

Art. 355 reglementează faptul că TFUE se aplică, de asemenea, teritoriilor neeuropene ale statelor membre, enumerate în paragraful 1 (Guadelupa, Guyana Franceză etc.) în condiţiile art. 349 ce adaugă faptul că, datorită situaţiei economice şi sociale structurale din aceste teritorii, Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, adoptă măsuri specifice care urmăresc să stabilească, în special, condiţiile de aplicare a tratatelor în regiunile respective, inclusiv în ceea ce priveşte politicile comune. Măsurile prevăzute se referă în special la politicile vamale şi comerciale, politica fiscală etc. Tratatul nu se aplică Antilelor Olandeze, ce beneficiază de un regim de asociere la PTOM (Pays et terittoires d’Outre Mer = State şi teritorii de peste mare).

Se afirmă principiul aplicabilităţii tuturor dispoziţiilor din tratat departamentelor franceze de peste mare , Insulelor Azore, Madeirei, Ins. Canare. Acest paragraf a intrat în atenţia CJCE care, analizându-l, a considerat că din dispoziţiile acestuia rezultă că statutul departamentelor franceze de peste mare în Comunitate era definit în Constituţia franceză în termeni potrivit cărora aceste departamente fac parte integrantă din Republica Franceză şi că prevederile Tratatului şi ale dreptului derivat le sunt aplicabile, considerând invalidă decizia Consiliului denumită “concesiunea mării”, ce autoriza menţinerea, în contra paragrafului 2 al art.355, a unei taxe având o natură echivalentă unui drept de vamă.

Paragraful 2 din art. 355 cuprinde ideea că ţările şi teritoriile de peste mare (listate în anexa II a TFUE) fac obiectul unui regim special de asociere, definit în partea a IV-a a Tratatului. Privitor la acest articol, CJCE a prevăzut că Tribunalul Administrativ din Papeete ar putea fi, prin referire la dreptul francez, considerat ca o jurisdicţie dintr-un stat membru în sensul actualului art. 267 TFUE şi susceptibil de a pune o problemă prejudicială, dar nu a precizat dacă dispoziţiile (altele decât art. 204, 206 TFUE) cu privire la regimul PTOM erau aplicabile.

În conformitate cu Actul de aderare al Regatului Unit din 1972, paragraful 2 adaugă că tratatele nu se aplică ţărilor şi teritoriilor care au relaţii speciale cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi nu figurează în listă (Hong Kong, Bermude). De asemenea, Actul de aderare a Spaniei şi Portugaliei fixează un regim de aplicare parţială a tratatului, cu o posibilitate de evoluţie spre o aplicare completă la Ins. Canare, Ceuta şi Melilla.

Conform paragrafului 3 al art. 355 dispoziţiile TFUE se aplică teritoriilor europene în care un stat membru asigură relaţii externe. În această situaţie se gaseşte doar Gibraltar, teritoriu care, print-o derogare ce rezultă din art. 28 din Actul de Aderare al Regatului Unit, se găseşte în afara teritoriului vamal al Comunităţii şi este scutit de anumite politici comune, cum ar fi politica agricolă comună.

CJCE a statuat într-un aviz din anul 1979 că teritoriile care depind de un stat membru, datorită faptului că rămân în afara sferei domeniului de aplicare a Tratatului CEE (actualul TFUE), sunt asimilate în ceea ce priveşte Comunitatea ţărilor terţe. Astfel, ţările membre care asigură relaţiile internaţionale din aceste teritorii au o dublă calitate: pe de o parte, state membre ale Comunităţii şi, pe de altă parte, reprezentanţi internaţionali ai anumitor teritorii dependente, excluse din sfera de aplicare a dreptului comunitar