Aplicarea Legii Străine

Ȋn literatura de specialitate și ȋn practica judiciarǎ se disting mai multe forme ale aplicǎrii legii strǎine:

-legea strǎinǎ poate fi aplicatǎ ca lex causae;

-legea strǎinǎ poate fi luatǎ ȋn considerare ca o condiție a aplicǎrii legii romȃne;

-legea strǎinǎ poate fi ȋncorporatǎ ȋn contractul ȋncheiat ȋntre pǎrți.

Prin lege strǎinǎ ȋnțelegem dreptul strǎin ȋn ansamblul sau indiferent de izvoarele acestuia (acte normative,cutume,practica judiciarǎ etc.).

De asemenea dreptul strǎin include atȃt norme materiale cȃt și norme conflictuale strǎine.Legea strǎinǎ se aplicǎ de cǎtre instanțele de judecatǎ romȃne pentru cǎ normele conflictuale romȃne trimit la ea,iar nu ȋn temeiul autoritǎții legii strǎine.Legea romȃnǎ aratǎ titlul cu care se aplicǎ legea strǎinǎ de cǎtre instanțele de judecatǎ romȃne,cum anume se invocǎ legea strǎinǎ ȋn fața autoritǎțlor forului,cum anume se interpreteazǎ legea strǎinǎ.

1.Noțiune, temeiul aplicării

În dreptul conflictual, noțiunea de lege străină este admisă într-o accepțiune largă. Legea străină reprezintă dreptul străin, oricare ar fi izvorul său concret. În mod corespunzător, aplicarea legii străine înseamnă activitatea practică prin care din normele dreptului străin se desprind consecințele juridice referitoare la un raport cu element de extraneitate.

Legea străină se aplică în temeiul normei conflictuale a țării forului. Norma forului prevede limitele si condițiile în care se impune aplicarea legii străine. Potrivit principiilor dreptului internațional, autoritatea legii străine este derivată si nu proprie sau originară. În toate cazurile, prestigiul legii străine este atribuit de suveranitatea forului. În mod obisnuit, aplicarea legii străine nu este condiționată de principiul reciprocității.

Aplicarea legii străine reprezintă o obligație juridică, identificându-se cu finalitatea dreptului internațional privat de a găsi cele mai bune soluții pentru relațiile cu element de extraneitate. Corecta aplicare a legii străine contribuie la desfăsurarea normală și eficientă a relațiilor internaționale.

2. Titlul cu care se aplică legea străină

2.1. Legea străină este element de fapt

În acestă opinie, legea străină este considerată un simplu element de fapt. În absența unei înțelegeri internaționale, legea unui anumit stat nu se impune autorităților dintr-un alt stat. Aplicarea legii străine are în vedere distincția existentă în dreptul procesual civil între elementele de fapt și elementele de drept.

În statul de origine, legea străină este întotdeauna un element de drept. Dar legea străină nu beneficiază de regimul recunoscut legii locale. Nefiind inclusă în ordinea juridică locală, legea străină constituie un fapt material.

În dreptul englez, legea străină este socotită ca un simplu fapt. Dacă se invocă un drept dobândit în străinătate, judecătorul trebuie să aprecieze valabilitatea operațiunii, conform propriului sistem juridic. În acest scop, el va lua în considerare legea sub imperiul căreia dreptul a fost dobândit.

2.2. Legea străină este element de drept

Potrivit acestei concepții, legea străină reprezintă un element de drept. În orice situație, legea străină îsi păstrează natura și caracterele sale proprii.

În măsura în care se aplică pe teritoriul țării forului, legea străină rămâne tot un drept străin. Competența legii străine este dată de prevederile conflictuale ale forului. Fără ca legea străină să devină o parte componentă a dreptului local, admiterea competenței sale este pe deplin justificată. Dar poziția legii străine nu este egală cu a legii locale.Cu toată extinderea și intensificarea relațiilor economice internaționale, aplicarea dreptului străin poate fi înlăturată prin intervenția ordinii publice, calificării, retrimiterii sau fraudei la lege. În cazurile în care legea străină nu se aplică, dreptul local are o competență subsidiară generală.

2.3. Legea străină este receptată de sistemul juridic al forului

Conform acestei teorii, legea străină se încorporează în sistemul de drept al țării forului. Ordinea juridică a unui stat excluzând ceea ce nu face parte din sistemul de drept intern, legea străină se poate aplica numai ca lege proprie. Prin desemnarea de către norma conflictuală a forului, legea străină se nostrifică, fiind considerată ca o lege internă.

Fondată de doctrina italiană, teoria receptării legii străine se aplică în două variante. Receptarea legii străine poate fi materială si formală.