Avizul consultativ privind legalitatea amenințării sau folosirii armelor nucleare în conflictele armate

Avizul consultativ

din 8 iulie 1996

privind

legalitatea amenintării sau

folosirii armelor nucleare în conflictele armate

1.DESFĂȘURARE ȘI MOTIVE

1.1.Depunerea cererii şi procedura ulterioară

Curtea mentionează că, printr-o scrisoare datată 19 decembrie 1994, depusă în Registru la 6 ianuarie 1995, Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite a comunicat oficial înregistratorului decizia luată de Adunarea Generală de a trimite o întrebare Curtii la care să dea un aviz consultativ. Întrebarea era:

”Este amenintarea sau folosirea armelor nucleare în orice circumstantă permisă în conditiile dreptului international?”

1.2.Competenţa Curţii

Curtea în primă instanţă analizează dacă are competenţa de a da un răspuns la cererea Adunării Generale, iar în cazul în care răspunsul ar fi afirmativ, dacă există vreun motiv pentru care ar trebui să refuze exercitarea unei asemenea competente.

Curtea observă că îsi trage competenţa din articolul 65, alineatul 1, din statutul său, în timp ce articolul 96, alineatul 1, al Cartei prevede că: ”Adunarea generală poate cere Curtii Internaţionale de Justiţie să dea un aviz consultativ cu privire la orice problemă juridică."

1.3.Întrebarea legală

Se constată că întrebarea adresată Curţii de către Adunarea Generală este într-adevăr legală, deoarece Curtii i se cere să se pronunţe cu privire la compatibilitatea ameninţării sau folosirii armelor nucleare cu principiile relevante şi normelor de drept international. Pentru a face aceasta, Curtea trebuie să identifice principiile şi regulile existente, să le interpreteze şi să le aplice pentru cazul amenintării sau utilizării armelor nucleare, oferind astfel un răspuns la întrebare.

Discreţia Curţii de a emite un aviz consultativ îsi are baza în Articolul 65, alineatul 1, din statut prevede: "Curtea poate emite un aviz consultativ...". Acest lucru este mai mult decât o dispoziţie care să permită. Astfel cum Curtea a subliniat în mod repetat, statutul lasă putere de apreciere pentru a stabili dacă va da sau nu va da un aviz consultativ ce a fost solicitat, după ce si-a stabilit competenţa.

1.4. Legea aplicabilă

În încercarea de a răspunde la întrebarea adresată de către Adunarea Generală, Curtea trebuie să decidă, după luarea în considerare a numărului mare de norme ale dreptului internaţional, aflate la dispoziţia sa, care ar putea fi legislaţia aplicabilă.

Curtea consideră că întrebarea ”O pierdere unitară de viată omenească, prin utilizarea unei arme anumite în luptă, poate fi considerată o privare arbitrară de viaţă conform articolului 6 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice?”, poate fi analizată doar prin referire la legea aplicabilă în conflictele armate şi nu din punctul de vedere al Pactului în sine. Curtea subliniază de asemenea că interdicţia de genocid ar fi pertinentă în acest caz, dacă recurgerea la armele nucleare ar fi implicat într-adevăr elementul intenţional, faţă de un grup ca atare, cerută de articolul II din Convenţia privind prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că legea cea mai relevantă aplicabilă ar fi cea care reglementează folosirea forţei consacrate în Carta Naţiunilor Unite şi de legislaţia aplicabilă în conflictele armate, care reglementează desfăşurarea ostilităţilor, împreună cu orice tratate specifice cu privire la armele nucleare pe care Curtea le-ar putea determina ca fiind relevante.