Bazele constituționale ale Portugaliei

INTRODUCERE

Încă din antichitate, Constituţia, este o lege fundamentală,de bază, care a evoluat dea lungul anilor,prima Constituţie scrisa fiind cea americană din 1787, iar în Eropa, prima Constituţie este socotită cea a Franţei 1791.

Adoptarea Constituţiei se făcea de către forţa politică şi organul statal care deţin putere supremă. Autoritatea în cauză se chiamă constituantă şi poate fi originaraă sau instituită. În cazul autorităţii instituite se poate proceda doar le modificarea vechii Constituţii, nu la înlăturarea celei vechi, prin reform. În baza procedurii de adoptare, există Constituţii proclamate de monarh sau de forţa revoluţionară, şi Constituţii adoptate prin plebiscite (referendum). Constituţia se poate naşte şi ea ca urmare a unor înţelegeri (pacte, convenţii) între forţele politice deţinătoare ale puterii şi cele nou apărute. În statele parlamentare Constituţia se adoptă, de regulă, de către Parlament.

Noţiune de Constituţie este definită diferit de către mai mulţi autori cum ar fi: J.J.Rousseau, Paul Negulescu, Constatin Disescu, Cristian Ionescu, Ioan Deleanu. Astfel, dupa ideile acestor autori putem defini Constituţia ca actul politico-juridicfundamental cu forţă juridică supremă de toate actele normative, adoptat şi modoficat după o procedură specială şi care reglemntează constituirea, competenţa şi funcţionarea instituţiilor politice şi bazele instituţiilor administrative şi jurisdicţionale în conformitate cu principiul separaţiei puterilor în stat, fiind un act ce consfinţeşte şi garantează principiile fundamentale ale vieţii sociale şi de stat, precum şi drepturile, libertăţile şi îndătoririle fundamentale ale omuluişi cetăţeanului.

Scopul prezentei lucrări rezidă în studierea literaturii de specialitate în domeniul propus pentru investigaţie, a opiniilor doctrinare în materie şi ca rezultat formularea anumitor concluzii referitoare la bazele constituţonale ale Portugaliei.

Astfel, Portugalia, formă ei de guvernămint fiind ,,republica”, este o ţară cu un regim de guvernare democratic, avînd patru instituţii politice şi anume: președinția, primul ministru și Consiliul de Miniștri (guvernul), Parlamentul și puterea judiciară. . În 1986, Portugalia devinind memră a Uniunii Europene, este o tară de bază a constituirii ei.

Lucrarea conţine: Icapitol, ,,Geneza constituţiei şi noţiunea de drept constituţional ca ramură de dret” avînd 3 paragrafe, iar al II-lea capitol, ,,Cercetrea juridică în Portugalia”, avînd două paragrafe.

GENEZA CONSTITUŢIEI ŞI NOŢIUNEA DE DREPT CONSTITUŢIONAL CA RAMURĂ DE DREPT

1.1 Conceptul de Constituţie

În istoria lumii, începînd cu sec. XVIII-lea s-a impus, alături de alte mari instituţii create în scopul de a exprima prefacerile structural politice, economice sau juridice şi Constituţia, ca lege fundamental a oricărui stat. Adoptarea constituţiei a devenit astfel un eveniment de inportanţă capital pentru societatea umană, ea mascînd victorii şi înpliniri de aspiraţii şi sentimente sociale şi morale. Deoarece Constituţia a fost şi este concepută într-o viyiune mai largă ce exceed juridicului, nu numai o lege fundamental, ci de fapt o realitate politică şi statală ce se identifică cu chiar societatea creată în urma revoluţiilor victorioase.

Etimologic, cuvîntul ,,constituţie” provine de la latinescu ,,constitutio”, care înseamnă aşezare cu temei sau sau starea unui lucru. În sistemul de drept roman, Constituţia înseamnă edictul semnat de înpărat a cărui forţă juridică era superioară celorlalte acte juridice adoptate de organelle autorităţilor publice ale inperiului. Termenul de constituţie îşi păstrează concepţiunea de lege pînă în secolul al XVIII-lea, cînd o dobîndeşte pe cea de "lege fundamentală", accepţiune acceptată astăzi de toate statele. Mai mult chiar, unele acte normative de organizare (statute) a unor organisme internaţionale se numesc tot constituţii ( F.A.O.; U.E.S.C.O.; O.I.M.), aceasta marcînd importanţa deosebită ce se vrea a se acorda acestora.Unele state feudale au scris în documente scrise anumite reguli fundamentale privind raporturile între guvernanţi şi guvernaţi care urmau să prevaleze, cu valoarea de principiu de conduită politică şi juridică, faţă de cutumele existente.

Noţiune de ,,constituţie” reapare în sec. al XVII-lea cînd i se atribuie un sens nou şi prin care se înţelegeau legile de organizare politică şi administrativă a statului. În acest sens, noţiunea este folosită în SUA, unde în 1787 americanii au adoptat prima constituţie scrisă în lume. Astfel, noţiunea de ,,constituţie” desemna numai acele legi, care, reglementînd organizarea şi funcţionarea statului, limitau puterea monarhului şi garantau anumite drepturi şi libertăţi fundamentale şi individuale.

Mia tîrziu, apăruse ideea lui J.J.Rousseau că, în Constituţiei trebuiau incluse norme ce se refereau la organizarea statului şi asigurarea drepturilor omului. Această lege trebuia să fie sistematică şi să se bucure de o forţă juridică supremă, constituind astfel o garanţie în lupta înpotriva puterii absolute a monarhului. Atunci se consideră că puterea acestuia poate fi limitată mai eficient, dacă drepturile cetăţeanului sunt recunoscute în legi scrise, fapt ce stimula în acelaşi timp lupte pentru apărarea lor.

După elaborarea şi adoptarea primelor constituţii scrise, se ajunge la ideea stabiliotăţii Constituţiei, la imposibilitatea modoficării ei de organele legislative obişnuite, adunarea constituantă fiind singura putere competentă să adopte sau să modifice.

În literatura de specialitate Constituţia a fost definită diferit. Astfel, Constatin Disescu defineste Constituţia ca fiind ,,organizarea exerciţiului suveranităţii, şi fiindcă exerciţiul suveranităţii se numeste guvern, luat acest cuvînt în sensul generic, putem yice că, Constituţia e organizarea formei de guvern pe care poporulsuveran şi-o dă”. Paul Negulescu a definit Constituţia ca fiind ,,o normă care cuprinde princiipile referitoare la organiyarea statului şi la raporturile de echilibru între puteri diferite ale statului”, precum şi drepturile omului. Iar Ioan Deleanu defineste Constituţia ca fiind acea lege care, avînd forţă juridică superioară faţă de celelalte legi, reglementează în mod sitematic atît principiile structurării social-economice, cît şi cele ale organizării şi funcţionării statului bazat pe acesta, garantează material drepturile fundamentale cetăţăneşti şi stabileşte datoriile corespunzătoare acestor drepturi. Autorul consideră că există două concepţii privind Constituţia: concepţia politică şi concepţia juridică. În conceţia juridică, Constituţia este actul prin care se determină statutul puterii în stat, ansamblul regulilor juridice prin care sunt fixate modalităţile de încredinţare a puterii şi de exercitare a ei, iar din punct de vedere al concepţiei politice, Constituţia ar fi rezultatul transpunerii în norme de drept a unui ansamblu mai mult sau mai puţin amplu de revendicări politice sau care exprimă starea unei societăţi într-un moment istoric determinat.