Bunurile Proprii ale Soților și Dovada Acestora

Bunurile proprii ale soţilor sunt prevăzute, limitativ, în art. 31 din C. Familiei.

Bunurile proprii reprezintă excepţia de la regula comunităţii de bunuri. Soţii nu pot să stabilească apartenenţa la categoria bunurilor proprii a altor bunuri decât cele prevăzute în art. 31 C. Familiei. În anumite situaţii, chiar dacă bunul a fost dobândit în timpul căsătoriei, dar este folosit de către unul dintre soţi pentru uzul personal sau pentru exercitarea unei profesii, acesta devine bun propriu.

Criteriile avute în vedere în determinarea bunurilor proprii sunt:

- momentul dobândirii bunurilor in raport de data căsătoriei: bunul trebuie să fie dobândit înainte de încheierea căsătorie (art. 31, lit. a).

- legătura bunului cu persoana soţului titular al dreptului;

- subrogaţia reală;

- pentru anumite bunuri: criteriul afectaţiunii bunului;

Sunt bunuri proprii ale fiecărui soţ:

a. bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei. Desi Codul familiei nu face nici o precizare în acest sens, sunt bunuri proprii si acelea dobândite dupa încetarea sau desfacerea casatoriei de fiecare dintre fostii soti separat sau împreuna. Soţii sunt coproprietari asupra bunurilor dobândite de ei înainte de încheierea căsătoriei ceea ce înseamnă că ele sunt bunuri proprii, chiar dacă fac obiectul proprietăţii comune pe cote-părţi.

b. bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moştenire, legat sau donaţie, afară de cazul în care dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune. Bunurile dobândite prin moştenire, legat sau donaţie în timpul căsătoriei devin bunuri proprii datorită caracterului personal al dobândirii lor. Dacă bunurile dobândite prin moştenire ar deveni comune s-ar încălca devoluţiunea succesorală stabilită de lege. În ceea ce priveşte liberalităţile, acestea sunt acte cu titlu gratuit făcute în considerarea persoanei gratificate.

Astfel, bunurile dobândite prin donaţie şi legat sunt bunuri proprii întrucât se ţine cont de voinţa dispunătorului. Bunurile dobândite prin donaţie sunt proprii, fie că este vorba de donaţie directă, indirectă, deghizată sau dar manual.

Între soţi se pot face donaţii, însă numai în privinţa bunurilor proprii.

În timpul căsătoriei, bunul primit prin legat este propriu, indiferent dacă legatul este universal, cu titlu universal sau cu titlu particular întrucât legea nu distinge.

Legatul trebuie să provină de la un terţ şi nu de la celălalt soţ. În acest caz, legatul îşi produce efectele la moartea testatorului.

Dacă legatul provine de la celălalt soţ, el îşi produce efectele la moartea soţului testator, adică la încetarea căsătoriei.

În cazul în care liberalitatea este făcută unuia dintre soţi cu menţiunea expresă că devine bun comun, se consideră că soţul donatarului sau legatarului nu se poate opune la acceptarea donaţiei sau testamentului.

În privinţa darurilor de nuntă, acestea sunt considerate bunuri comune ale soţilor deoarece sunt dobândite în timpul căsătoriei. Această situaţie este întâlnită în cazul în care darurile de nuntă sunt obişnuite. Cu toate acestea, dacă darurile de nuntă constau în sume mari de bani sau în bunuri de valoare (de exemplu, o casă) donate de către părinţi, fără să se precizeze că ele se fac ambilor soţi, atunci bunurile sunt proprii.

c. bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi. Aceste bunuri devin proprii având în vedere destinaţia lor.

Pentru a fi bunuri proprii, bunurile de uz personal trebuie să întrunească anumite condiţii:

- bunul să aparţină unuia din soţi (de exemplu, obiectele de vestimentaţie);