Bunurile și Serviciile Publice

I. Bunurile publice - generalitati

Cele mai multe bunuri si servicii existente pe piata sunt bunuri si servicii private. Asemenea bunuri sunt cumparate de cei care vor si isi permit sa plateasca pretul cerut de vanzator si sunt consumate numai de cumparatorul respectiv sau de catre persoanele care au acordul acestuia. Exista insa si bunuri si servicii produse in sectorul public. Cheltuielile antrenate de producerea acestor bunuri si servicii se acopera prin impozite. Ele pot fi consumate de toata lumea, chiar si de cei care nu platesc taxe si impozite. Rezulta de aici ca, contribuabilii au interesul sa consume multe bunuri si servicii publice, mutand povara impozitelor asupra altora. Este ca si cand am castiga o “excursie gratuita”.

Accesul la bunurile si serviciile publice este liber, nelimitat. Este nelimitat in sensul ca ar fi foarte dificil de controlat consumatorii acestora si, mai ales, de interzis celor care nu platesc impozite sa le consume.

Accesul este liber pentru ca, poate in mod paradoxal, cantitatea disponibila din bunul sau serviciul respectiv nu scade, atunci cand acesta este consumat de catre un individ oarecare; ramane tot atat de mult si pentru consumul altora. Desi exista multe bunuri si servicii produse in sectorul public sau de stat, nu toate sunt bunuri “publice”, au acest statut numai acele bunuri si servicii care indeplinesc cele doua caracteristici mentionate mai sus: acces liber si nelimitat.

Sfera bunurilor publice este limitata, ele fiind, de regula, precizate prin lege:

- bogatiile de orice fel ale subsolului;

- caile de comunicatie;

- spatial aerian;

- apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interesul public;

- marea teritoriala;

- resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental;

- terenurile pe care sunt amplasate constructii de interes public;

- pietele;

- retelele stradale;

- parcurile publice;

- porturile;

- terenurile cu destinatie forestiera;

- albiile raurilor si fluviilor;

- cuvetele lacurilor de interes public;

- fundul apelor maritime interioare si ale marii interioare;

- monumentele;

- ansamblurile si siturile arheologice si istorice;

- terenurile pentru nevoile apararii sau pentru alte folosinte care sunt, potrivit legii, de domeniul public, sunt de uz sau de interes public;

- monumentele naturii;

- cladirile proprietatea statului roman aflate in strainatate in care isi desfasoara activitatea misiunile noastre diplomatice, precum si alte bunuri declarate ca atare de lege.

II. Conceptul de bun public

Bunurile publice reprezinta o marfa sau un serviciu care oferit unui individ ramane disponibil si altor personae, fara cheltuieli suplimentare. Bunurile publice sunt considerate expresie a interventiei statului in economie in vederea corectarii esecului pietei.

Daca ne referim la tipologia nevoilor ce caracterizeaza un individ, acestea se pot clasifica in nevoi individuale si nevoi colective sau sociale. Se considera ca prima categorie de nevoi se satisface prin intermediul bunurilor private, iar cea de a doua categorie, anevoilor colective, se satisface de catre bunurile publice, bunuri ce poarta denumirea si de bunuri colective sau sociale.

Dinamica sociala privita prin prisma multitudinilor de nevoi ale indivizilor de la cele primare la cele superioare aduce in atentie faptul ca anumite nevoi considerate initial a fi colective, nu mai sunt satisfacute pe masura bunurilor publice, ci cu ajutorul unor tipuri de bunuri ce reunesc trasaturi specifice atat ale bunurilor publice, cat si ale bunurilor private. Aceasta categorie intermediara de bunuri poarta denumirea de bunuri mixte sau bunuri cvasipublice.