Caiet de Practică

1. Organizarea şi funcţionarea instituţiei

1.1 Scurt istoric al localităţii.

Comuna Alunu se întinde pe o suprafaţă de 6241 ha, din care 1404 ha arabil.

Comuna Alunu este situată la extremitatea vestică a judeţului Vâlcea, într-o depresiune subcarpatică, la 20 Km de Munţii Căpăţânii (Carpaţii Meridionali).

La est, comuna Alunu se învecinează cu comuna Mateeşti şi oraşul Berbeşti, la sud cu comuna Sineşti, la nord şi nord-vest cu comunele Alimpeşti şi respective Roşia de Amaradia din judeţul Gorj şi la vest cu comuna Bustuchin care aparţine tot judeţului Gorj.

Zona este colinară, localitatea fiind străbătută de la nord la sud de râul Olteţ, apă ce aduce verdeaţă şi belşug luncilor ce le-a format de-a lungul anilor în revărsarea sa către râul Olt.

Dealurile ce străjuiesc renumită, Vale a Olteţului” sunt un punct de referinţă al acestei comune, pentru că în subsol se află imense resurse naturale care fac ca localitatea Alunu să fie cunoscută în întreaga Oltenie pentru cărbunele, petrolul şi gazele naturale care aduc căldură şi lumină în casele şi sufletele românilor.

Aproximativ 40% din suprafaţa totală a localităţii noastre este ocupată de o altă bogăţie naturală – vegetaţia forestieră – fagii şi stejarii seculari fiind la ei acasă pe colinele ce se întind ca nişte perle uriaşe de o parte şi de alta a râului Olteţ.

Reţeaua hidrografică a comunei Alunu este constituită în jurul bazinului hidrografic al râului Olteţ, cu principalii săi afluenţi (cu debit mic): Chicirea, Roşia, Ilaciu şi Tărîia.

Localitatea Alunu are o populaţie de 4650 de locuitori şi este compusă din şapte sate, după cum urmează:

Ř Alunu – 824 locuitori;

Ř Bodeşti – 383 locuitori;

Ř Colteşti – 532 locuitori;

Ř Ilaciu – 446 locuitori;

Ř Igoiu – 1072 locuitori;

Ř Ocracu – 620 locuitori;

Ř Roşia – 709 locuitori.

Denumirea comunei Alunu se explică prin faptul că pe raza localităţii creşte o specie de arbust numit, alun”, care este răspândit pe cea mai mare parte a suprafeţei comunei.

Cu ani în urmă acest arbust era folosit la confecţionarea coşurilor, îndeletnicire aproape uitată în prezent.

Din denumirea fructului acestui arbust (Corylus avellana) şi a fructului său (aluna-abellana), a fost transformat cu timpul în, Alun” şi după aceea în, Alunu”, denumire care se păstrează şi de la care credem că vine numele comunei.

Prima atestare documentară o găsim în lucrarea lui Alexandru Ştefănescu, intitulată, ,,Gorjul istoric şi pitoresc” şi este menţionată în jurul anului 1400 e.n.

Gorjul a pierdut la nord Haţegul şi la est Alunu, trecut în teritoriul Vâlcii, ulterior menţionându-se faptul că satul Alunu a aparţinut de mai multe ori şi Gorjului şi Vâlcii.

Într-un alt document, datat din 10 februarie 1525, Radu Voievod, domnul Ţării Româneşti confirmă satul Alunu mănăstirii Bistriţa:, ,,ca să le fie un sat, anume Alun cu tot hotarul şi cu toate hotarele şi cu moşiile”. Acest act este semnat, printre alţii, şi de Jupân Radu, ,,mare comis”, probabil ctitorul acestei mănăstiri.

De asemenea, într-un hrisov din anul 1502 sunt atestate satele Roșia, Igoiu și Alunu, ca fiind punctul de întâlnire al hotarelor dintre aceste sate sub denumirea de, ,,Brumalinul”.

satul, ,,Alun” îl mai găsim menționat în documentul din anul 1611 (7119 februarie 27), prin care Radu Vodă Basarab îi confirmă lui Preda, ,,mare slujer” stăpânirea pe jumătate din averea lui Cazan din Baia de Fier, Ciuperceni și Alun.

De asemenea, printr-un hrisov al lui Radu Vodă Mihnea din anul 1613 (7121 mai 28), aflat la Muzeul Gorjului și menționat de Alexandru Ștefănescu în lucrarea, ,,Documente slavo-romane”, este atestat și satul Coltești.

Din surse demne de încredere, documentar, vechimea satelor comunei Alunu se înscrie între 1400 (Alunu) și 1568 (Igoiu).

Revoluția lui Tudor Vladimirescu pe aceste meleaguri este reliefată și de existența unui punct numit, ,,la Panduroaica”, precum și a unei familii Panduru, ceea ce dovedește că și unii locuitori ai comunei au participat la această mișcare revoluționară și care, după înăbușirea acesteia și uciderea lui Tudor Vladimirescu s-au împrăștiat prin păduri, fiind urmăriți ca răufăcători.

Răscoala din 1907 nu a avut un răsunet major în Alunu, deoarece puținii proprietari de moșii, Aluneanu, Săndulescu și Comănescu, nu au avut probleme cu locuitorii comunei.