Căile de Atac Extraordinare

Consideraţii generale

În sistemul nostru jurisdicţional, în virtutea principiului autorităţii de lucru judecat, hotărârile judectoreşti rămase definitive sunt prezumate că exprimă adevărul (res judecata pro veritate habetur) şi o nouă judecată cu privire la aceeaşi faptă şi la aceeaşi persoană nu mai este posibilă (non bis in idem). Ca atare, hotărârile definitive sunt executorii şi au autoritate de lucru judecat.

Cu toate acestea, principiul autorităţii lucrului judecat nu poate afecta principiile fundamentale ale legalităţii şi aflării adevărului, în situaţiile de excepţie în care hotărârile penale definitive nu corespund acestor două condiţii imperative.

Astfel, în activitatea jurisdicţională pot să apară erori care să ducă la pronunţarea unor hotărâri nelegale sau netemeinice şi chiar la rămânerea definitivă a acestora. Pentru a rezolva aceste situaţii de excepţie, legiuitorul a reglementat unele proceduri cu caracter excepţional, denumite căi extraordinare de atac.

Fără să reprezinte noi grade de jurisdicţie, căile extraordinare de atac constituie remedii procesuale menite să repare erorile existente în hotărârile penale rămase definitive.

În sistemul nostru procesual penal, sunt reglementate 3 căi extraordinare de atac:

a) contestaţia în anulare;

b) revizuirea;

c) recursul în interesul legii.

Contestaţia în anulare

Consideraţii generale

Sunt situaţii în care recursul nu este suficient pentru realizarea deplină a actului de justiţie, în sensul că instanţa de recurs poate să pronunţe, uneori, hotărâri nelegale şi netemeinice, care să conţină vicii sau nulităţi de procedură.

Deoarece aceste erori nu mai pot fi înlăturate printr-o cale ordinară de atac, contestaţia în anulare constituie remediul procesual necesar de îndreptare a acestor erori.

Contestaţia în anulare este atât o cale de anulare a hotărârii judecătoreşti atacate, cât şi o cale de retractare, în sensul că îndreptarea erorii revine chiar instanţei care a dat hotărârea.

Cazurile de contestaţie în anulare

Cazurile în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare sunt reglementate limitativ de legea procesual penală. Astfel, potrivit art. 386, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedeşte că, la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa de această împiedicare;

c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10, alin. 1, lit. f-i1, cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri judecătoreşti pentru aceeaşi faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie, potrivit art. 385, alin. 1 sau art. 385, alin. 1.

Cererea de contestaţie în anulare, titularii ei şi termenul de introducere

Cererea de contestaţie în anulare este actul procesual prin care este declanşată această cale extraordinară de atac. Ea trebuie să aibă formă scrisă şi să cuprindă cazul de contestaţie în anulare ce este revocat, temeiul juridic şi motivele pe care se întemeiază. La această cerere pot fi anexate anumite înscrisuri care sunt invocate ca motive ale susţinerii sale.

Potrivit art. 387, contestaţia în anulare poate fi făcută de oricare dintre părţi, iar contestaţia pentru motivele prevăzute în art. 386, lit. c şi d, şi de procuror. În cererea de contestaţie în anulare pentru motivele prevăzute în art. 386, lit. a-c şi e, trebuie să se arate toate cazurile de contestaţie pe care le poate invoca contestatorul şi toate motivele aduse în sprijinul acestora. Pentru motivele arătate în art. 386, lit. a-c şi e, contestaţia în anulare poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părţi, în termen de 30 zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere. Pentru cazul prevăzut de art. 386, lit. d, contestaţia în anulare poate fi introdusă oricând. Aşadar, termenul de introducere a contestaţiei în anulare este diferit, în funcţie de cazul invocat şi de persoana care foloseşte calea de atac.

Judecarea contestaţiei în anulare

Instanţa competentă

Competenţa pentru judecarea contestaţiei în anulare, în cazurile prevăzute de art. 386, lit. a-c şi e, îi revine instanţei de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere.

Pentru cazul prevăzut de art. 386, lit. d, competenţa pentru judecarea contestaţiei în anulare revine instanţei la care a rămas definitivă ultima hotărâre.

Legea procesual penală nu face referire la compunerea completului de judecată în cazul soluţionării contestaţiei în anulare. Cu toate acestea, literatura de specialitate a apreciat că retractarea hotărârii atacate prin contestaţie în anulare revine unui complet de judecată constituit la fel ca şi cel care a pronunţat hotărârea supusă anulării1.