Calea spre Uniunea Europeana

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Calea spre Uniunea Europeana.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 7 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Anca Ilie

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Catre o Europa unită, din cele mai vechi timpuri …

Unitatea europeana este un concept obsesiv utilizat in prezent. Insa conceptul de unitate europeana nu este o creatie a noii gandiri europene, ci are radacini adanci la nivelul istoriei continentului, la inceputuri fiind abordata din perspectiva gasirii unei solutii pentru evitarea conflictelor dintre state. Securitatea si bunastarea sociala au fost dintotdeauna principalele forte motrice ale integrarii europene.

Inca din antichitate, datorita prevalentei pornirilor razboinice, de cucerire, exercitate de romani, a aparut conceptual de Pax Romana, cu scopul unificarii intregii Europe, dar sub dominatia romana. Realizata pentru o scurta perioada sub Imperiul carolingian, unitatea politica a unei mari parti a Europei se va destrama odata cu Pacea de la Verdun din 843.

In plan teoretic, de-a lungul istoriei apar numeroase proiecte de organizare a pacii. Poetul italian Dante Aligheri, in De monarhia, lucrare din anul 1303, preconiza o solutie de tip federalist a Europei, o pace universala prin subordonarea monarhilor europeni unui conducator suprem, unei unice si legitime autoritati. De asemenea, in Marele Proiect al lui Henric al IV-lea, monarhul isi dezvolta conceptia sa despre o Europa remodelata in cincisprezece state. La inceputul secolului al XVIII-lea, Abatele de Saint-Pierre isi leaga numele de faimosul Proiect pentru a face pacea permanenta in Europa (1713), in care schiteaza imaginea unui Senat european care ar avea competente legislative si judiciare.

Mari scriitori, precum Voltaire sau J. J. Rousseau vedea o „republica europeana” numai daca monarhii isi vor abandona natura lor „lacoma si belicoasa” iar popoarele se vor emancipa si ca urmare vor deveni mai intelepte.

Perioada de convulsii care a urmat Revolutiei franceze de la sfarsitul secolului al XVIII-lea a dus la aparitia mai multor proiecte de integrare europeana, unele ramase la stadiu ideatic, altele sfarsind ca simple realizari efemere. Astfel, in momentul sau maxim, Imperiului napolonean ingloba Franta, in granitele fostei Galii romane, avand alipite si Olanda, Belgia, Piemont, Provinciile Ilirice, parti din regatul Prusiei, Italia, Confederatia Elvetiana si Confederatia Rhinului, Marele Ducat al Varsoviei; mai mult, pe tronul Regatului Spaniol se afla unul din fratii sai.

Daca nu ar fi intervenit dezastrul din campania din Rusia, Napoleon si-ar fi incheiat expeditiile razboinice, urmand sa desfasoare demersuri pentru bunastarea si prosperitatea tuturorpopoarelor Europene. “Sistemul european era intemeiat; trebuia doar sa fie organizat. Satisfacut in privinta acestor mari probleme, linistit din toate partile, as fi avut si eu un congres si o sfanta alianta. Sunt idei care mi-au fost furate. In aceasta reuniune a tuturor suveranilor, am fi tratat in familie despre interesele noastre si am fi avut o alta greutate in fata popoarelor”, sunt cuvintele marelui Napoleon. El ar fi pus in aplicare un cod european, o curte de casatie europeana care sa indrepte greselile pentru toti, aceeasi moneda sub infatisari diferite, aceleasi greutati, aceleasi legi. Spunea el: „In acest fel, in curand Europa ar fi format cu adevarat un singur popor si fiecare, oriunde ar fi calatorit, s-ar fi gasit tot timpul in patria comuna”.

Secolul al XIX-lea este, prin excelenta, secolul unor propuneri federaliste.

In 1827, Pierre Leroux publica in ziarul parizian Le Globe un articol-studiu Despre Uniunea Europeana. La Congresului pacifist de la Paris din 1849, Victor Hugo rosteste celebrele cuvinte: „Va veni ziua cand vom vedea doua grupari uriase: Statele Unite ale Europei si Statele Unite ale Americii dandu-si mana prieteneasca peste ocean”.

Alt „proiect pentru pace eterna” este cel al lui Kant din 1875, a carui influenta asupra presedintelui Woodrow Wilson va fi considerabila. Preconizand stabilirea unei „Societati a Natiunilor” pe baza unui „Stat de Drept” international, Kant schiteaza o veritabila teorie pacifista si internationalista. El incearca, pentru prima data, studierea stiintifica a cauzelor razboiului, propunand cerinta conformitatii constitutionale a statelor membre, el leaga pentru prima oara democratia si internationalismul.

Europa in secolul XX

Imediat dupa primul razboi mondial problema organizarii Europei in calitate de continent, de regiune a lumii, incepe sa fie limpede perceputa, idei si preocupari pentru o Europa unita fiind frecvent evocate. In acest context apar doua conceptii privind constructia Europei: fie o simpla cooperare care sa menajeze suveranitatile statale existente, fie o depasire a suveranitatilor printr-un proces de unificare, de „integrare” a Europei. Contele Coudenhove-Kalergi, cetatean al tinerei Republici Cehoslovace, publica la Viena, in 1922, manifestul Paneuropa in care concluziona: „Problema Europei se reduce la doua cuvinte: unificare sau prabusire”. In 1926, diferiti economisti si oameni de afaceri au creat „Uniunea economica si vamala europeana” pe care au declarat-o ca fiind inceputul actiunii de unificare europeana.

Insa initiativa cea mai spectaculara a epocii a fost cea luata de Aristide Briand, ministrul de externe al Frantei, in cadrul Societati Natiunilor: la 7 septembrie 1929, a propus Adunarii generale a Societatii Natiunilor sa creeze, intre statele europene, o legatura federala, dar fara sa se aduca atingere suveranitatii acestor state. In urma acestei propuneri, Aristide Briand a fost desemnat presedinte al Comisiei si a primit sarcina de a prezenta un memorandum asupra „organizarii unui regim de uniune federala europeana”. Obiectivul prevazut era crearea unei organizatii europene cu caracter politic si economic. Insa datorita crizei internationale si evolutiei evenimentelor pe continent, raspunsurile guvernelor la acest document prezentat la 1 mai 1930 au fost prudente, in unele cazuri chiar negative, ideea crearii Uniunii Europene intrand in impas si apoi fiind abandonata.

Abia spre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial se deschide epoca realizarilor effective in sensul unirii, desi o mare parte a economiei europene era distrusa. In Europa ocupata, numeroase miscari de rezistenta s-au pronuntat in favoarea unei viitoare unitati europene: in Franta, miscarea „Lupta”, in Italia, grupul numit „Partidul de actiune”.

Intr-o Anglie devenita pol al Europei libere, mediile guvernamentale sunt animate de ideile federalist europene. Astfel, primul ministru britanic Winston Churchill formuleaza un memorandum asupra „Statelor Unite ale Europei”, preentat cu prilejul unei conferinte la Universitatea din Zürich, pe 19 septembrie 1946, unde afirma: „Noi trebuie sa cream ceva de genul Statelor Unite ale Europei. Primul pas este formarea unui Consiliu al Europei. Daca la inceput nu toate statele Europei vor sa intre in Uniune, trebuie ca noi sa lucram pentru a alatura si uni acele state care o doresc si o vor.”

Fisiere in arhiva (1):

  • Calea spre Uniunea Europeana.doc

Alte informatii

Academia de Studii Economice, Bucuresti Facultatea de Relatii Economice Internationale