Capitalul intelectual, resursă strategică a organizației secolului XX

Capitalul intelectual – resursa strategică a organizaţiei în secolul XXI

Introducere

Organizaţiile care deţin angajaţi cu un capital intelectual superior, vor obţine venituri remarcabile pe o perioadă îndelungată. Cotidian, se poate observa şi analiza bătălia tenace pe care o duc micii şi marii investitori pentru a atrage în propria echipă personal cu un nivel ridicat de calificare şi educaţie, care să poată răspunde cerinţelor şi exigenţelor viitoare ale economiei şi societăţii.

Cu cât acest tip de organizaţie devine un fenomen de masă cu atât societatea respectivă va înregistra un ritm de dezvoltare mai intens.

Evoluţia societăţii conturează o eră a cunoaşterii spre care tinde umanitatea şi o dată cu ea mediul de afaceri. „În centru se află informaţia care dă naştere capitalului intelectual. Capitalul intelectual este moneda noului mileniu. Folosirea înţeleaptă a acestuia este cheia succesului în era cunoaşterii. Tocmai de aceea el poate fi privit ca valoare ascunsă a unei organizaţii până de curând nemăsurabilă”

Resursele intangibile şi capitalul intelectual sunt condiţii esenţiale pentru un avantaj competitiv sustenabil şi pentru dezvoltarea pe termen lung. Managementul resurselor intangibile şi managementul capitalului intelectual sunt esenţiale pentru a realiza competitivitatea şi convergenţa, atât la nivel micro cât şi la nivel macroeconomic.

Noua economie cere noi metode de a măsura deopotrivă activele tangibile şi cele intangibile. Indicatori bine concepuţi, care se bazează pe un cadru teoretic coerent, sunt precum cuvintele şi sintaxa unei limbi. Pot fi de ajutor managerilor deschişi noului în a-i face să înţeleagă cum arată relaţiile dintre oameni şi cum pot realiza profit în compania lor. Apelul la resurselor intangibile pentru a crea valoare reprezintă o provocare semnificativă pentru specialiştii din România. Viitoarele eforturi de cercetare ar trebui să transforme aceste dimensiuni în parametri operaţionali în România şi să promoveze elaborarea unor studii metodologice empirice bazate pe dialog şi pe diseminarea cunoştinţelor şi experienţei în cadrul unor echipe de cercetare interdisciplinare.

Într-un discurs la Universitatea Harvard din 1943 Winston Churchill remarca faptul că „imperiile viitorului vor fi adevărate imperii ale minţii”. Ar fi putut adăuga că în aceste imperii miza se mută în spectrul talentului. Acest fapt este sugerat într-un articol publicat în The Economist, (5 octombrie 2006). Vechile bătălii pentru resurse naturale sunt încă în derulare. Dar la acestea se adaugă noile bătălii care se duc pentru a atrage oamenii talentaţi; astfel de veritabile bătălii au loc nu numai între companii, dar şi între ţări. În ambele cazuri, bătălia pentru oamenii talentaţi şi pentru explorarea „puterii creierelor, poate fi decisivă pentru a vedea încotro se înclină „balanţa puterii”.

1.Definirea conceptului de capital intelectual

Conceptul de capital intelectual nu este nou; de fapt, economistul Nassau menţionează capitalul intelectual ca pe un important factor de producţie în cartea sa publicată cu mai bine de 150 de ani în urmă, în 1836. Termenul capital uman a fost introdus pentru prima dată de Theodore Schultz, laureat al Premiului Nobel. În anul 1963 Schultz scria despre necesitatea investiţiilor în educaţie pentru a creşte productivitatea în agricultura SUA. El a realizat o caracterizare a acestuia „consider toate abilităţile umane ca fiind fie înnăscute, fie dobândite. Calităţile care sunt valoroase şi pot să sporească prin anumite investiţii fac parte din capitalul uman”.

În 1975, Gary Becker a dezvoltat o teorie a capitalului uman, conform căreia nivelul de educaţie şi experienţa unei persoane sunt factori hotărâtori în creşterea venitului acesteia.

„Mai mulţi economişti au subliniat importanţa capitalului intelectual ca factor de producţie în comparaţie cu activele tradiţionale. De fapt există două teorii referitoare la creşterea economică: teoria neo-clasică a creşterii exogene şi teoria creşterii endogene. Capitalul uman se reflectă diferit în modelul endogen. Conform modelului endogen creşterea producţiei este definită ca o funcţie dependentă de acumularea de capital uman. În timp, creşterea permanentă este posibilă doar dacă stocul de capital uman se modifică virtual la nesfârşit.

Dar, în ultimele decenii această perspectivă s-a lărgit prin includerea conceptului de capital intelectual care are mai multe componente, dintre care capitalul uman reprezintă doar una dintre acestea. Într-un asemenea context, contribuţia unor gânditori, cum ar fi Horiyuki Itami şi Karl-Erik Sveiby, care au fost printre primii care s-au ocupat de activele intangibile, capătă un potenţial enorm din perspectiva aportului pe care îl pot avea la fundamentarea strategiei de afaceri. Această muncă de pionierat a fost continuată de mulţi alţi autori”