Caracterele Juridice și Condițiile de Validitate ale Contractului Individual de Muncă

În dreptul român contractul individual de muncă a apărut relative târziu, vreme de un secol şi jumătate în locul său utilizându-se un contract civil de locaţiune a lucrărilor.

Codul din 1972 nu s-a ocupat în mod expres de noţiunea de contract individual de muncă. Timp de 30 de ani a fost misiunea practicii şi doctrinei de dreptul muncii să ofere o definiţie pentru contractul individual de muncă.

Actualul Cod al muncii (Legea nr.53/2003) tratează în Titlul II pe o întindere de 9 capitole aspecte legate de contractul individual de muncă. Articolul 10 propune şi o definiţie legală, el putând fi definit drept acea “convenţie prin care o persoană numită salariat se obligă să presteze muncă pentru şi sub autoritatea unei persoane numită angajator în schimbul unei sume de bani, salariu.

CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ

Contractul individual de muncă se evidenţiază prin trăsături care îl apropie şi, în acelaşi timp, îl individualizează faţă de alte contracte. Astfel el prezintă următoarele trăsături caracteristice:

a) Contractul individual de muncă este un act juridic. Acest contract reprezintă o manifestare de voinţă a două persoane în scopul stabilirii de drepturi şi obligaţii reciproce şi corelative ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic de muncă.

El este deci un act juridic guvernat de principiul libertăţii de voinţă. Această libertate presupune două elemente: o libertate a părţilor în ce priveşte dorinţa manifestată de a încheia, în general un contract de muncă (dacă doresc sau nu să încheie contractul) şi o libertate în ceea ce priveşte condiţiile în care vor încheia acest contract (stabilirea clauzelor contractuale concrete, convenabil pentru ambele părţi), cu alte cuvinte, libertatea în ce priveşte conţinutul contractului de muncă.

Dar, desigur că, libertatea părţilor trebuie săse manifeste cu respectarea dispoziţiilor legale.

Două texte ale Codului muncii prezintă importanţă deosebită în acest sens:

- art. 11: „ clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi sub minimul stabilit prin acte normative sau prin contracte colective de muncă”;

- art. 38: „ salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.”

b) este un contract numit, deoarece este reglementat ca atare prin norme de drept al muncii ( cuprinse, de regulă, în Codul muncii).

c) este un contract bilateral. Contractul individual de muncă nu poate avea decât două părţi: salariatul (angajatul) şi angajatorul (patronul).

Salariatul este persoana fizică care se obligă să presteze munca.

Angajatorul este persoana juridică sau persoana fizică care utilizează forţa de muncă salariată.

Această trăsătură deosebeşte contractul individual de muncă de contractele civile şi comerciale, care, uneori, pot avea o pluralitate de creditori şi debitori, precum şi de contractul individual de muncă, care are una din părţi o colectivitate de salariaţi (nu doar unul singur), iar cealaltă, uneori, este o colectivitate de angajatori.

Sunt însă şi anumite situaţii de excepţie, în cadrul formelor asociative de exercitare a profesiilor de avocat, notar, medic. Potrivit normelor legale, avocatul coordonator, notarul public împuternicit, medicul împuternicit pot să încheie, în numele celor cu care sunt asociaţi, contracte individuale de muncă cu avocaţi stagiari, notari stagiari, medici ori cu personal auxiliar. În aceste cazuri, subordonarea salariţilor respectivi nu se manifestă exclusiv faţă de împuternicitul care a încheiat contractele de muncă în cauză, ci şi faţă de ceilalţi asociaţi.

d) este un contract sinalagmatic. Potrivit art. 943 din Codul civil, contractul este sinalagmatic când părţile se obligă reciroc una faţă de cealaltă.

Cele două părţi ale contractului individual de muncă se obligă astfel: salaritul să presteze o anumită muncă; angajatorul să plătească această muncă.

Aşadar, acest contract dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce între părţi; cauza obligaţiei uneia dintre ele o constituie executarea obligaţiei celeilalte.

e) are un caracter comutativ, deoarece atât prestaţia salariatului, cât şi cea a angajatorului sunt cunoscute încă de la început, din momentul încheierii contractului.