Casatoria Putativa

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Casatoria Putativa.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

1. Noţiunea şi condiţiile căsătoriei putative.

Prin „căsătorie putativă” se înţelege acea căsătorie care, deşi nulă sau anulată, produce unele efecte în raporturile dintre soţi, în considerarea faptului că cel puţin unul dintre aceştia a fost de bună-credinţă .

Pentru prima dată căsătoria putativă s-a regăsit în dreptul feudal, când datorită frecvenţelor cazuri de nulitatea căsătoriei generate de excesivele impedimente la căsătorie impuse de dreptul canonic legiuitorul a încercat să mai atenuieze din efectele nulităţii pentru cei care au încheiat-o cu bună credinţă.

Conform art. 23 alin. (1) C.fam. „soţul care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei, declarată nulă sau anulată, păstrează, până la data când hotărârea instanţei judecătoreşti rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă”. Condiţiile cumulative ale căsătoriei putative sunt: buna-credinţă a cel puţin unuia dintre soţi în momentul încheierii căsătoriei; aparenţa juridică de căsătorie.

Referitor la prima dintre condiţiile căsătoriei putative, anume ca cel puţin unul dintre soţi să fi fost de bună-credinţă în momentul încheierii căsătoriei, este important de reţinut înainte de toate că buna-credinţă este de esenţa putativităţii şi semnifică falsa credinţă a unuia sau a ambilor soţi că s-a încheiat o căsătorie pe deplin valabilă, fără să cunoască faptul că nu au fost îndeplinite toate condiţiile legale sau că există vreunul din impedimentele dirimante. În această materie buna-credinţă este sinteza a două elemente subiective: eroarea şi convingerea deplină a soţilor (sau numai a unuia dintre ei) că încheie un act valabil din punct de vedere juridic.

Eroarea poate fi de fapt – de exemplu, soţii sau unul dintre soţi nu ştiau că sunt rude între ei în grad interzis de lege pentru căsătorie, sau unul dintre soţi nu avea cunoştinţă de starea de persoană căsătorită a celuilalt –, sau poate fi de drept – bunăoară, soţii (ori numai unul dintre ei) ştiau că sunt rude între ele, dar nu ştiau că legea interzice căsătoria între rudele de gradul în care se află ei. Beneficiul putativităţii pentru eroare de drept este o excepţie de la principiul nemo censetur ignorare legem (nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii), admisă de doctrină, fiindcă necunoaşterea legii se invocă de astă dată nu pentru a se sustrage aplicării ei, ci pentru a se dobândi ocrotirea sa.

Formele tipice pe care le poate îmbrăca reaua-credinţă – frauda şi dolul – înlătură buna-credinţă şi, pe cale de consecinţă, exclud putativitatea căsătoriei.

Buna-credinţă trebuie să existe în momentul încheierii căsătoriei, adică în momentul exprimării consimţământului în faţa ofiţerului de stare civilă, deoarece cauzele de nulitate se raportează la acest moment; nu se cere vreo condiţie de durată a bunei-credinţe, prin urmare, descoperirea ulterior oficierii căsătoriei a viciilor actului juridic, indiferent de data la care a survenit (chiar şi imediat după celebrare) nu interesează sub aspectul putativităţii căsătoriei.

În tăcerea Codului familiei, potrivit opiniei dominante, buna-credinţă se prezumă; cel care contestă buna-credinţă va trebui să facă dovada, având la dispoziţie – fiind vorba de probaţiunea unui fapt juridic stricto sensu – oricare din mijloacele admise de lege.

De regulă, beneficiul putativităţii se invocă de către soţul de bună-credinţă. Dată fiind importanţa stabilirii bunei-credinţe a unuia sau a ambilor soţi, fosta instanţă supremă a decis, cu valoare de îndrumare, că instanţele, declarând nulă sau anulând căsătoria, sunt obligate să statueze, prin aceeaşi hotărâre, cu privire la buna sau reaua-credinţă la încheierea căsătoriei a fiecăruia dintre soţi, pentru a se evita procesele ulterioare prin care s-ar cere o hotărâre cu privire la putativitatea căsătoriei desfiinţate.

Cea de-a doua condiţie, aparenţa juridică de căsătorie, este o cerinţă implicită a caracterului putativ al căsătoriei. Într-adevăr, pentru a se putea recunoaşte beneficiul putativităţii căsătoriei, este necesar ca respectiva căsătorie să fi fost celebrată şi înregistrată potrivit legii, asigurându-i-se un titlu aparent de căsătorie, numai în acest fel are sens discuţia privitoare la buna sau reaua-credinţă a soţilor. Cu alte cuvinte, căsătoria putativă presupune o căsătorie nevalabilă, iar nu o uniune de fapt.

2. Efectele căsătoriei putative.

Căsătoria putativă îşi produce efectele în planul relaţiilor personale precum şi al relaţiilor patrimoniale care au luat naştere prin încheierea actului juridic desfiinţat. Întrucât putativitatea căsătoriei presupune buna-credinţă a cel puţin unuia dintre soţi, astfel se disting două situaţii posibile: ambii soţi au fost de bună-credinţă si cea de-a doua situaţie numai unul dintre soţi a fost de bună-credinţă.

În ceea ce priveşte copiii rezultaţi din căsătoria nulă sau anulată, condiţia de copil dintr-o căsătorie valabil încheiată dar desfăcută prin divorţ este recunoscută în toate cazurile, prezenţa sau absenţa caracterului putativ al căsătoriei neavând nicio consecinţă asupra acestor copii .

Fisiere in arhiva (1):

  • Casatoria Putativa.doc

Alte informatii

prezentat la Univ. Ovidius Constanta