Cauzele de înlăturare a răspunderii penale

SCURT ISTORIC AL RASPUNDERII JURIDICE

Ca si multe alte notiuni juridice, raspunderea penala în evolutia sa conceptuala a fost precedata de alte cîteva concepte, care aveau initial o acceptiune sociala si, prin urmare, o mai larga sfera de aplicare. Astfel de concepte sunt responsabilitatea si raspunderea sociala, care, întelese în sensul lor larg de fenomene sociale, pot fi întîlnite din cele mai stravechi timpuri, chiar la momentul aparitiei primelor societati umane. Traiul în comun cerea o anumita coordonare si reciprocitate între actiunile membrilor colectivitatii, ceea ce a dus la dezvoltarea treptata a constiintei sociale; în cadrul primelor forme istorice de comunitate umana – familia primitiva, ginta, tribul, care au evoluat ulterior în forme mai complexe si mai desavîrsite – poporul si natiunea – au aparut sentimentele solidaritatii, al datoriei, al responsabilitatii si al raspunderii în fata acestora pentru faptele comise. De aceea consideram ca primele forme (primitive) ale responsabilitatii si raspunderii sociale au fost responsabilitatea familiala, tribala si, respectiv, raspunderea în fata conducatorului acestor structuri sociale, raspundere care se concretiza în diferite sanctiuni.

O data cu aparitia primelor state solutionarea conflictelor înceteaza definitiv sa fie privita ca o preocupare exclusiva a persoanelor cointeresate; justitia excede interesele personale, transformîndu-se într-o prerogativa a statului. Individul se transforma în cetatean, titlu care îi ofera anumite drepturi, dar si obligatii corelative. Raspunderea sociala, de rînd cu multe alte notiuni si institutii, îmbraca o forma juridica si se declanseaza în mod automat si obligatoriu în cazurile expres stabilite, existînd deja anumite organe specializate care sunt responsabile pentru tragerea persoanei la raspundere juridica. Se observa o delimitare tot mai clara între notiunile “responsabilitate” si “raspundere”; aceasta din urma vizeaza nu atît sistemul valoric (cum e cazul celei dintîi), ci mai mult sistemul normativ al societatii, în virtutea caruia se realizeaza raporturi complexe între autoritatile si structurile statale, pe de o parte, si cetateni, pe cealalta parte. Desi raspunderea si responsabilitatea ramîn a fi fenomene simultane si în mare masura similare, raspunderea se individualizeaza si se separa tot mai mult, ajungînd sa constituie o entitate distincta, întemeiata pe factori externi deosebiti si care se manifesta, de fapt, ca o expresie a unor cerinte obligatorii pe care statul le impune cetateanului. Scopul sau final îl constituie apararea si conservarea valorilor sociale importante, iar asigurarea functionalitatii sale se realizeaza printr-un sistem de sanctiuni.

Însasi definitia notiunii de raspundere juridica a ridicat multiple controverse. Mai întîi de toate, trebuie mentionat faptul ca gasirea unei definitii pentru aceasta institutie tine nu atît de Dreptul Penal, cît de Teoria Generala a Dreptului, în primul rînd si ca definitiile vor fi putin diferite în cazul fiecarei scoli de drept aparte. Astfel Henri Lalou, pornind de la întelesul etimologic al cuvîntului “raspundere”, leaga ideea de raspundere de obligatia care rezulta dintr-o încalcare. Doctrina italiana, orientîndu-se mai specific spre raspunderea penala, o defineste pe aceasta ca fiind obligatia infractorului de a suporta pedeapsa penala. Scoala germana, cu ilustrii sai reprezentanti G. Haney si Wagner, afirma ca raspunderea este expresia “unei masuri a conduitei cerute de lege”. În doctrina sovietica notiunea raspunderii juridice este legata de ideea de stat si anume de cea de constrîngere publica, precum si de cea de societate, care nu poate si nu trebuie sa aiba o atitudine indiferenta fata de încalcarile de lege. Savantul român I. Iovanas concepe raspunderea juridica ca pe o “expresie a condamnarii de catre stat a unei conduite ilicite, care consta într-o obligatie de a suporta o privatiune” (I. Iovanas, Teza de doctorat, Cluj, 1968).