Cercetarea Falsului prin Inlaturarea de Inscrisuri

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Cercetarea Falsului prin Inlaturarea de Inscrisuri.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 15 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Lazar Carjan

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

1.Consideraţii generale cu privire la falsuri.3
2.Metodica cercetării criminalistice a falsurilor în înscrisuri.4
3.Cercetarea falsului prin inlaturare de text.7
4.Aspecte criminologice.12

Extras din document

1.Consideraţii generale cu privire la falsuri

Sub denumirea „infracţiuni de fals”, legiuitorul a inclus intr-o categorie distinctă de infracţiuni, în Titlul VII al părţii speciale a Codului Penal, faptele de alterare a adevărului cu privire la anumite entităţii – monede, timbre sau alta valori, instrumente de autentificare sau de marcare, înscrisuri – care au menirea, potrivit legii, să facă dovada adevărului pe care-l exprimă sau atestă.

Împărţirea cadrului infracţional de fals a fost determinată de eterogenitatea lucrurilor cu funcţie probatorie, lucruri care pot forma obiectul asupra căruia se efectuează operaţia de alterare a adevărului în diferite infracţiuni de fals. Această eterogenitate impunea o reglementare diferenţiată a infracţiunilor de fals, atât din punctul de vedere al conţinutului faptelor incriminate, cât şi din punctul de vedere al sancţionării lor.

Legea penală nu incriminează însă orice denaturare a adevărului, orice minciună. Intervenţia sa are loc numai atunci când minciuna poate aduce atingere uneia din valorile sociale cărora ea le acordă ocrotire

( patrimoniul persoanei, înfăptuirea justiţiei etc.), dar nici în aceste cazuri legea penală nu creează din fals o infracţiune generală, ci, faţă de pericolul social mai accentuat pe care îl prezintă anumite procedee de denaturare a adevărului, ea circumscrie incriminarea numai la acestea.

Ceea ce deosebeşte, în esenţă, infracţiunile de fals de celelalte infracţiuni care constau într-o alterare a adevărului este faptul că, pe când în cazul acestor din urmă infracţiuni, alterarea adevărului nu este decât un mijloc de a aduce atingere interesului individual sau colectiv, a cărui lezare caracterizează infracţiunea, în cazul infracţiunilor de fals, alterarea adevărului constituie un scop şi aduce, prin ea însăşi, atingere încrederii publice care este un interes social.

Din categoria infracţiunilor de fals fac parte, după cum s-a arătat, infracţiuni care implică falsificarea unor entităţi cu însuşire probatorie de o mare varietate ( monede, timbre, sau alte valori, instrumente de autentificare sau marcare, înscrisuri). Preocupat să realizeze o cât mai bună sistematizare a acestor infracţiuni, legiuitorul le-a împărţit în raport cu natura entităţilor cu privire la care se alterează adevărul în următoarele trei subgrupe: falsificarea de monedă, timbre sau alte valori (în Capitolul I al Titlului VII); falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare ( în Capitolul II ) şi falsul în înscrisuri ( în Capitolul III ).

Prin ”falsificare” se înţelege: „ alcătuirea, confecţionarea unui lucru asemănător cu altul cu scopul de a înşela; plăsmuire; contrafacere; prezentarea unui lucru altfel decât este în realitate; denaturare, deformare, alterare”.

2.Metodica cercetării criminalistice a falsurilor în înscrisuri

Scrierea, fiind un mijloc de fixare şi de transmitere a gândurilor prin intermediul semnelor grafice, de-a lungul vremii, a fost utilizată tot mai intens la întocmirea unui spectru vast de acte oficiale sau particulare. Astfel, devenind probe frecvente despre anumite înţelegeri între oameni, ale existenţei unor evenimente, actele scrise nu au întârziat să fie şi obiectul celor mai felurite procedee de falsificare. Astăzi, actele scrise ocupă un rol însemnat în rândul probelor judiciare, ele fiind examinate ca probe scrise şi ca probe materiale. Ca probe scrise, li se studiază conţinutul spiritual, de idei, precum şi forma de redactare, iar ca probe materiale, interesează prezentarea generală, natura suportului şi a substanţei cu care s-a scris, deosebirea de culoare între scrisul de bază şi cel adăugat, diferitele ştersături ce schimbă forma exterioară a actului.

Sub denumirea de act scris sau de document, în criminalistică, se înţelege orice înscris tipărit, dactilografiat, printat, manuscris, schiţă, desen, prin care se atestă starea civilă, identitatea personală, pregătirea şcolară ori profesională, încheierea de diferite contracte, felurite declaraţii, precum şi bilete de călătorie, de bancă, timbre, etc.

Actele pot fi falsificate total sau parţial, se redactează în numele unei instituţii sau întreprinderi de stat sau private sau al unei persoane particulare, iar persoana în numele căreia se elaborează actul poate să existe în realitate sau să fie fictivă.

Falsul în acte se realizează prin înlăturarea, acoperirea sau adăugarea de text, contrafacerea scrisului, falsificarea ştampilelor şi a semnăturilor.

Fisiere in arhiva (1):

  • Cercetarea Falsului prin Inlaturarea de Inscrisuri.doc