Cetățenia europeană

O uniune a statelor si a cetatenilor.

Cetatenii europeni au devenit din ce in mai mult implicati, prin intermediul a diverse parghii, in evolutia Uniunii Europene. La randul sau, Uniunea, orientata initial in directia obiectivelor economice, a acordat o atentie sporita incepand indeosebi cu Tratatul de la Maastricht, dimensiunii sale politice si democratice. Dimensiunea sociala a constructiei europene cunoaste, la randul sau, o afirmare neta, incepand chiar cu Actul Unic European si este constant cosolidata.

Parghiile prin intermediul carora cetatenii se pot manifesta in privinta Uniunii Europene sunt, in principal, cetatenia europeana, valorificarea drepturilor fundamentale consacrate de Uniune si a statutului de subiecte ale dreptului Uniunii, precum si a dreptului de initiativa legislativa. Cresterea prerogativelor Parlamentului European si Parlamentelor nationale consolideaza democratia si implicit rolul cetatenilor in evolutia Uniunii Europene. Societatea civila este din ce in ce mai mult reprezentata la nivelul Uniunii Europene.

Conceptul de “cetatenie europeana.”

Tratatul asupra Uniunii Europene introduce in Tratatul de la Roma o noua parte, a doua, intitulata “Cetatenia Europeana” care cuprinde sase articole.

In acest fel, pentru prima data, termenul de “cetatean” este utilizat in Tratatul de la Roma, iar angajamentul solemn ca uniunea ce se constituie este o uniune intre popoare, isi gaseste aici expresia concreta. Art. 8 paragr. 1 din Tratat prevede ca se instituie o cetatenie a Uniunii, iar in continuare precizeaza ca cetatean al Uniunii este orice persoana avand nationalitatea unui stat membru. Potrivit paragr. 2, cetatenii Uniunii se bucura de drepturi si sunt supusi obligatiilor prevazute in Tratat.

Cetatenia Uniunii este, reglementata de dispozitiile inscrise in Tratatul instituind Comunitatea Europeana. Pe plan juridic, inseamna ca cetatenia Uniunii va fi supusa regulilor de procedura prevazute de acest tratat si, mai ales, va fi supusa controlului Curtii de Justitie.

Instituirea cetateniei europene si evolutia sa pana in prezent.

Cetatenia europeana reprezinta rezultatul unui indelungat proces de reorientare a Comunitatilor spre cetatean, care a inceput cu cateva decenii in urma. Rapoartele din domeniul Cooperarii politice europene au militat insistent pentru apropierea Europei de cetatenii sai.

Initial, resortisantului european i s-au recunoscut drepturi in calitatea sa de factor de productie. Dreptul la libera circulatie a fost primul, in ordine cronologica, recunoscut. Liberatea de circulatie a fost recunoscuta lucratorilor salariati si nesalariati, membrilor familiilor lor, turistilor, studentilor sau pensionarilor, fie ca factori de productie, fie ca destinatari ai serviciilor, ca viitori sau ca fosti lucratori. Consiliul European de la Fontainebleu din 25-26 iunie 1984 retine in Concluziile sale importanta adoptarii unor masuri in sensul unei Europe a cetatenilor. Comitetul Adonnino, constituit pe baza acestor concluzii, militeaza pentru recunoasterea unui drept al cetatenilor de a beneficia de libera circulatie, atat in exercitarea unei profesii, cat si cu titlu privat.

Tratatul de la Maastricht instituie cetatenia europeana in cadrul Comunitatilor Europene. Acest aport este fundamental pentru afirmarea identitatii europene, intrucat “se recunoaste existenta unui cetatean european (si nu doar consumatorului european sau resortisantului comunitar, muncitor sau independent) in constructia europeana”. Cetatenia este expresia legitimitatii democratice a constructiei europene si a unei uniuni din ce in ce mai stranse intre popoarele europene.

Cetatenia europeana se acorda automat cetatenilor statelor member ale Uniunii. Tratatul de la Amsterdam clarifica raportul dintre cetatenia europeana si cetatenia nationala, precizand ca cea dintai o completeaza pe cea de-a doua, fara a o inlocui. Trataul de la Lisabona reia aceasta dispozitie. Avantajul imediat al cetateniei este dat de posibilitatea exercitarii drepturilor din continutul sau pe intreg teritoriu Uniunii si de o consolidare indirecta a drepturilor fundamentale.

Principalele drepturi din continutul cetateniei europene sunt: dreptul la libera circulatie si sejur pe teritoriul statelor membre, dreptul de a alege si de a fi ales in cadrul alegerilor pentru Parlamentul Europeam si la alegerile municipale din statele membre in aceleasi conditii ca si resortisantii acestor state, dreptul la protectie consulara si diplomatica din partea statelor membre pe teritoriul unui stat tert unde statul de origine nu este reprezentant, dreptul la petitie in fata Parlamentului European si al Mediatorului European, precum si dreptul de corespondenta cu institutiile Uniunii si organele consultative ale acesteia intr-una din limbile tratatelor. Unele dintre aceste drepturi existau anterior Tratatului de la Maastricht, insa ele sunt regrupate cu acest prilej si conferite in temeiul calitatii de cetatean European. Tratatele ulterioare vor consacra noi drepturi ale cetatenilor Uniunii.