Cetatenia in Drept International Public

Imagine preview
(9/10)

Acest referat descrie Cetatenia in Drept International Public.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 21 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Noţiuni introductive

Cetăţenia română reprezintă o instituţie care serveşte obiect de studiu a mai multor discipline juridice:

- dreptul internaţional public,

- dreptul familial,

- dreptul civil.

Termenul „cetăţenie” provine de la latinescul „cevitas” semnificând iniţial ideea de cetate, fortificaţie - deoarece în acest sens era înţeles statul la etapa primară. Iar mai târziu el apare pentru a desemna locuitorii acestora .

De la început, în Spania, Atena, Roma se considerau cetăţeni numai cei care participau la rezolvarea treburilor publice prin intermediul adunărilor populare. Ulterior, prin Edieful din anul 212 de la Caracala, cetăţenia era acordată la toată populaţia Imperiului Roman. Mai târziu odată cu devenirea romanilor şi bizantinilor supuşi împăratului, cetăţenia îşi pierde semnificaţia sa juridică.

În epoca feudală cetăţenia îşi pierde complet conţinutul juridic, o bună parte a membrelor statelor fiind calificaţi ca „supuşi” care, de regulă, nu posedau drepturi politice.

În sensul modern, noţiunea de cetăţean a fost utilizată pentru prima dată în „Declaraţia franceză privind drepturile omului şi cetăţeanului” din 1789. Declaraţia a introdus noţiunea contemporană de cetăţenie lichidând supuşenia, legând-o de participarea activă a persoanei la viaţă politică, înzestrarea cetăţenilor cu un set de drepturi şi obligaţiuni, iar statul - un set de obligaţiuni faţă de cetăţeni .

Cetăţenia este o legătură juridică, care se întemeiază pe un fapt social pe o legătură, o solidaritate, efectivă de existenţă, interese, sentimente, alături de o reciprocitate de drepturi şi obligaţii; este acea calitate a persoanei fizice care exprimă relaţiile permanente social-economice, politice şi juridice dintre persoana fizică şi stat, demonstrând apartenenţa sa la statul respectiv şi atribuirea persoanei fizice de drepturi şi obligaţii prevăzute în Constituţie .

În ultimul timp problema cetăţeniei a devenit una dintre cele mai importante în societatea noastră. Aceasta se datorează faptului că: în primul rând nu toate popoarele care s-au eliberat de dependenţa colonială au soluţionat în întregime problema statalităţii lor, a integrităţii teritoriale, ceea ce ridică semne de întrebare în ceea ce priveşte apartenenţa omului la un anumit stat sau la o parte a lui. În al doilea rând, destrămarea sistemului socialist totalitar a conceput necesitatea de a studia intens problema cetăţeniei .

Natura juridică a cetăţeniei

În explicarea naturii juridice a cetăţeniei nu se poate ignora faptul că aceasta exprimă un raport politic şi juridic între două subiecte de drept: statul şi persoana fizică, fiecare dintre ele fiind titulare de drepturi şi obligaţii. Din acest punct de vedere, persoanele fizice pot avea calitatea de cetăţean sau de persoană cu dublă cetăţenie. Prin excludere, străinii şi apatrizii nu au vocaţia de a li se recunoaşte şi garanta toate drepturile cetăţeneşti, dar nici nu li se poate pretinde să înfăptuiască toate îndatoririle fundamentale ce revin cetăţenilor români, întrucât nu au calitatea de subiecte, de părţi în raporturile de cetăţenie.

Există o relativă dificultate în desprinderea naturii juridice a cetăţeniei. Aceasta deoarece apartenenţa unei persoane la un anumit stat poate avea mai multe cauze; naşterea, adopţiunea, autorizarea cererii adresate autorităţilor statale competente de către o persoană fizică. Trebuie remarcat faptul că toate teoriile care s-au susţinut cu privire la natura juridică a cetăţeniei au ca punct comun aprecierea acesteia ca o legătură de apartenenţă între două subiecte de drept. Articolul 1 din Legea cetăţeniei române prevede, în acest sens, că „cetăţenia română exprimă apartenenţa unei persoane la statul român”.

Izvorul juridic al cetăţeniei este fie faptul natural al naşterii, căreia legiuitorul îi predetermină efecte juridice în ceea ce priveşte raportul de cetăţenie între cel născut şi stat, fie, chiar, faptul juridic al adopţiunii sau repatrierii unei persoane ori acordarea cetăţeniei la cererea ei. Indiferent care ar fi izvorul cetăţeniei, aceasta este în esenţa sa un raport juridic al cărui mod de naştere şi de încetare sunt prevăzute expres de lege. De asemenea, conţinutul raportului (drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţeanului şi procedurile prin care cetăţenii participă la exprimarea voinţei suverane a poporului) este prevăzut în Constituţie şi în diferite alte legi .

Fisiere in arhiva (1):

  • Cetatenia in Drept International Public.doc