Cetatenia Romaniei - Drept Constitutional

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Cetatenia Romaniei - Drept Constitutional.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 16 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Gradinariu Sandra, Florin Oprea

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Noţiunea de cetăţenie

Elementele organice ale naţiunii reflectate in conştiinţa naţională, cum sunt limba comună, tradiţiile, cultura comună, religia, specificul organizării vieţii social-economice şi politice, formează fondul conceptual şi operaţional al ideologiei naţional. Pe o asemenea bază, promovarea unei ideologii naţionale bazată pe sistemul axiologic al naţiunii, reprezintă un factor de transmitere din generaţie în generaţie a trăsăturilor specifice statului cum ar fi de pildă, în cazul statului român, caracterul său naţional, dar şi de propagare şi întărire a raporturilor de apartenenţă a unei persoane fizice la stat, de cultivare a sentimentelor sale naţionale, a ataşamentului individual faţa de valorile sociale, juridice, politice ale poporului şi implicit ale statului.

Legătura intimă între stat şi întreaga populaţie care vieţuieşte pe teritoriul sau, indiferent de naţionalitate, stă la baza drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, dar şi la baza îndatoririlor lor faţa de stat. În dreptul constituţional modern o asemenea legătura este exprimată prin termenul de cetăţenie.

Mult timp problema cetăţeniei nu a constituit obiect de preocupare şi cercetare mai aprofundată în literatura noastră juridică, cu excepţia manualelor universitare şi a unor studii mai vechi, care au conturat cetăţenia ca instituţie de drept constituţional, formată din acele norme juridice care reglementează relaţiile sociale ce se stabilesc între persoanele fizice şi societatea dată, reprezentată din punct de vedere juridic prin stat, în temeiul cărora persoanele fizice sunt considerate membri ai societăţii, având drepturile şi obligaţiile prevăzute de legile statului. In ultima vreme insă, unele aspecte ale cetăţeniei au suscitat o mai mare atenţie din partea cercetătorilor de drept constituţional.

Precizarea noţiunilor în orice domeniu al ştiinţei are o importanţă deosebită, deoarece de înţelegerea exactă a conţinutului fiecăreia depinde însăşi posibilitatea de comunicare a cunoştinţelor si aceasta cu atât mai mult cu cât in cazul cetăţeniei printr-un singur termen sunt desemnate mai multe noţiuni.

O primă problemă care s-a pus a fost aceea de a şti dacă noţiunea de cetăţenie se aplică numai persoanelor fizice sau şi bunurilor, ajungându-se la concluzia că este, în sens propriu, aplicabilă numai persoanelor fizice.

H. Capitant în „ Vocabulaire Juridique” considera cetăţenia ca „Legătura care uneşte un individ, un grup sau anumite bunuri la un stat anumit”, ( Vocabulaire juridique, P.U.F. Paris, 1930).

Teoreticienii burghezi de mai târziu s-a pronunţat însă cu totul diferit. Aubry şi Rau considera, pe buna dreptate, că numai persoanele fizice pot să aibă cetăţenie , iar dacă se poate vorbi de naţionalitatea (termen folosit în literatura juridică burgheză şi echivalent cu cel de cetăţenie din literatura noastră) persoanelor juridice, aceasta este cu totul diferită atât sub aspectul noţiunii, efectelor şi modurilor de atribuire. (Droit civil francais, Paris, 1969)

P. L. Pigenniére, mergând pe aceeaşi concepţie, arată că atunci când se vorbeşte de „naţionalitatea” unor bunuri ca navele sau aeronavele, acesta nu este decât o expresie comodă, bazată pe o analogie îndepărtată, în realitate vrând să se supună ca navele, spre exemplu, sunt legate de teritoriul pe care se afla portul in care sunt înmatriculate (Droit international privé, Dalloz, Paris, 1953).

O a doua problemă este aceea a elucidării diferitelor înţelesuri ce se dau termenului de cetăţenie şi precizarea conţinutului, de drept constituţional, al cetăţeniei.

Într-un prim caz, termenul de cetăţenie este indicată o instituţie juridică, adică ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile ce se stabilesc între persoanele fizice şi stat, prin intermediul cărora este stabilită însăşi poziţia persoanei în societatea dată şi faţă de statul prin care clasa conducătoare realizează conducerea acestei societăţi. Normele care compun instituţia cetăţeniei, fie că sunt cuprinse în mai multe acte juridice sau într-unul singur, stabilesc persoanele fizice care sunt cetăţeni, modurile de dobândire şi pierdere a cetăţeniei.

În dreptul socialist, cetăţenia este o instituţie a dreptului constituţional, deoarece, pe de o parte, normele care o compun sunt edictate de stat în temeiul puterii de care dispune ca instrument în care se concretizează organizatoric însăşi puterea suverana a poporului, iar pe de altă parte, deoarece prin cetăţenie se exprima juridiceşte unul din factorii care condiţionează organizarea puterii de stat.

În dreptul burghez, instituţia îşi găseşte locul în dreptul civil, alături de normele care stabilesc capacitatea persoanei, cât şi în dreptul internaţional privat, care arată normele aplicabile persoanelor şi bunurilor.

Cristian Ionescu, în lucrarea sa Drept constituţional si instituţii politice , susţine constant că „cetăţenia poate fi privita atât ca instituţie juridică, cât şi ca statut al persoanelor cărora li se recunoaşte calitatea de cetăţean al unui anumit stat”.

Ca instituţie juridică, cetăţenia este privită ca ansamblu de norme juridice care reglementează modul de dobândire a cetăţeniei. Cât priveşte aprecierea cetăţeniei ca o condiţie juridică sau statut al individului – exprimate prin drepturile şi îndatoririle sale individuale – aceasta trebuie considerată izvorul drepturilor subiective garantate de stat prin Constituţie, propriilor cetăţeni şi nu ca statut al unor indivizi. Ca atare, calitatea de cetăţean al unui anumit stat , conferă persoanei respective dreptul de a exercita drepturile şi libertăţile fundamentale, dar şi obligaţia de a-şi înfăptui îndatoririle constituţionale faţa de stat, cu alte cuvinte, de a căpăta un anumit statut juridic.

Dincolo de aspectele juridice ale cetăţeniei se impune a fi totodată observat şi conţinutul politic al acesteia. Este astfel uşor de remarcat că cetăţenia are şi un suport politic al acesteia. Este astfel uşor de remarcat că cetăţenia are şi un suport politic, nu numai prin faptul că stabilirea şi modul de reglementare reprezintă expresia voinţei suverane a poporului ci, îndeosebi, pentru că fiecare cetăţean participă în această calitate la exercitarea puterii, revenindu-i, prin abstractizare, o „porţiune” din puterea suverană a poporului. Cu alte cuvinte, cetăţenia acordă dreptul unei persoane fizice, membru al populaţiei care locuieşte într-un anumit stat să se manifeste politic adică să voteze şi să fie ales în organele reprezentative ale puterii sau ale administraţiei publice, ori să ocupe înalte demnităţi şi funcţii publice în aparatul de guvernare. Astfel o persoana fizica participa la exercitarea puterii, poate fi numită în funcţii şi demnităţi publice, numai dacă are numai calitatea de cetăţean român şi dacă are domiciliul în ţară.

Într-un al doilea caz, prin termenul de cetăţenie se desemnează o anumită calitate pe care o are persoana fizică, ca efect al legăturii sale cu un stat anumit. În acest sens este folosit termenul în diferitele documente pe care le întocmeşte persoana în relaţiile sale cu organele de stat şi care, pe lângă alte calităţi ca cea de căsătorit sau necăsătorit – care exprimă apartenenţa persoanei la o naţiune – se indică si cetăţenie, adică apartenenţa la un anumit stat. In acest sens este privită cetăţenie de către P.L. Pigeonniére care considera ca fiind „o calitate a persoanei datorită legăturii politice şi juridice care o uneşte la un stat in care ea este unul din elementele componente”

În literatura noastră, T. Drăganu consideră cetăţenia nu ca o legătură dintre persoana fizică şi stat, ci ca pe o calitate a persoanei decurgând din apartenenţa persoanei la stat. În lucrarea sa Drept constituţional – cetăţenia română şi drepturile fundamentale arată că „situaţia juridică rezultând din apartenenţa unei persoane fizice la un stat determinat, caracterizată prin faptul că aceasta are plenitudinea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în Constituţie şi în legi, inclusiv drepturile politice, obligaţia de fidelitate faţa de patrie şi cea de apărare a ei”. Termenul este utilizat de către acesta pentru a desemna o instituţie juridică, în sensul de ansamblu de norme între care există o anumită conexiune.

Fisiere in arhiva (1):

  • Cetatenia Romaniei - Drept Constitutional.doc

Alte informatii

Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, Iasi