Clasificarea Obligatiilor dupa Opozabilitate

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Clasificarea Obligatiilor dupa Opozabilitate.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 16 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Teodor Bodoasca

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

CAPITOLUL I
NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND OBLIGATIILE CIVILE
1.1.Repere teoretice
1.1.1. Consideratii generale
1.1.2. Definire
1.1.3. Idei ce se degaja din definitia si sensurile notiunii de obligatie
1.2. Taxonomia obligatiilor
1.2.1. Importanta clasificarii obligatiilor civile
1.2.2. Clasificarea obligatiei civile
CAPITOLUL II
CLASIFICAREA OBLIGATIILOR DUPA CRITERIUL OPOZABILITATII
2.1.Definirea opozabilitatii
2.2.Obligatiile ordinare
2.3. Obligatiile reale sau propter rem
2.4. Obligatii scriptae in rem
BIBLIOGRAFIE

Extras din document

CAPITOLUL 1

NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND OBLIGATIILE CIVILE

Sectiunea 1.1. Repere teoretice

1.1.1.Consideratii generale. Notiunea de „obligatie" provine dintr-un cuvânt compus „obligatio-obligationes" de origine latina, format din prepozitia „ob" cu întelesul de „pentru" si din verbul „ligo-ligare" cu semnificatia „a lega".Deci, cu alte cuvinte, în latina veche „obligatio" însemna „a lega pentru un anumit scop", iar în dreptul roman evoca, la început înlantuirea debitorului, aservirea acestuia fata de creditor, pentru ca mai târziu sa reprezinte legatura juridica în virtutea careia creditorul putea cere debitorului, sub sanctiunea constrângerii, executarea obligatiei sale .

În limbajul uzual, termenul „obligatie" înseamna: datorie, îndatorire, sarcina asumata sau impusa.În acceptiunea sa initiala, termenul de obligatie însemna o legatura pur materiala (vinculum cocpocis) între doua persoane, iar obligatia era un „ius in personam", adica un drept asupra unei persoane, asemanator dreptului de proprietate, care era un drept asupra lucrului (ius rei). în temeiul acestui drept (ius in personam), creditorul putea dispune de persoana debitorului insolvabil dupa bunul sau plac, asemeni proprietarului unui lucru .

1.1.2.Definire. Codul civil nu defineste obligatia, iar doctrina moderna consi¬dera ca aceasta notiune este sinonima cu dreptul de creanta. Incontestabil ca identificarea celor doua notiuni creanta si obligatie este criticabila, pretinsa lor sinonimie poate fi cel mult un mod de a exprima legatura indisolubila dintre dreptul de creanta si obligatie. în fond, însa, cele doua notiuni sunt diametral opuse, una fiind negatia celeilalte .

Daca prin definitie, dreptul de creanta este dreptul în puterea caruia creditorul poate sa pretinda si sa obtina de la debitor, sub sanctiunea constrângerii, prestatia sau abtinerea datorata de acesta din urma, obligatia civila este un raport juridic de obligatie, cu o structura proprie, o finalitate specifica, acoperind un important domeniu de reglementare si cercetare - domeniul dreptului obligational.

Sens larg . Daca termenul „obligatie" este susceptibil a avea o serie de valente, între acestea inserându-se si valentele juridice care se constituie în ceea ce se cheama obligatia civila, aceasta, la rândul sau este susceptibila de mai multe întelesuri (sensuri).

Din definitie rezulta ca obligatia civila este un raport juridic de obligatie. A considera astfel obligatia civila (ca raport juridic de obligatie) este sensul larg al notiunii însasi.

Asadar, obligatia civila în sens larg exprima însusi raportul juridic civil de obligatie considerat în toate componentele sale:

- drepturile civile subiective dobândite de parti în si prin acel raport juridic;

- obligatiile propriu-zise asumate de parti, de asemenea, în si prin raportul juridic respectiv.

În concluzie, obligatia civila în sens larg priveste deopotriva drepturile dobândite de parti si obligatiile asumate de ele.

Sens restrâns. Daca în limbajul uzual cuvântul obligatie înseamna datorie, îndatorire, asa cum s-a subliniat deja, în sens juridic acelasi cuvînt desemneaza o legatura (o relatie) între doi termeni (termenii fiind partile între care se stabileste legatura).

Evident, sensul uzual al cuvântului „obligatie" este mai aproape, în privinta continutului, de sensul restrâns al notiunii de obligatie civila. în aceasta acceptiune termenul „obligatia desemneaza numai obligatia în sens de datorie (datoria debitorului din raportul juridic de obligatie), fara considerarea ei în legatura si în unitate cu dreptul creditorului.Astfel, în raportul juridic de obligatie de vânzare - cumparare, obligatia în sens restrâns este considerata a consta în: obligatiile vânzatorului de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vândut si cea de predare a acestui lucru; si, obligatiile cumparatorului de a plati pretul si de a primi lucrul cumparat.

1.1.3. Idei ce se degaja din definitia si sensurile notiunii de obligatie. Din observarea împreuna a valentelor termenului „obligatie" - inclusiv valentele juridice - a definitiei acesteia si a acceptiunilor notiunii de obligatie civila se degaja urmatoarele idei:

a) cuvântul „obligatie" are o serie de valente, inclusiv valente juridice;

b) în drept, în general, cuvântul „obligatie"'desemneaza o legatura (un raDort între oameni) reglementata de o norma juridica;

Fisiere in arhiva (1):

  • Clasificarea Obligatiilor dupa Opozabilitate.doc

Alte informatii

Academia Fortelor Terestre Nicolae Balcescu Sibiu