Clauzele Abuzive în Contracte

Clauza contractuală reprezintă o stipulaţie contractuală impusă de catre comerciant consumatorului şi de natură de a produce un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor,în sensul naşterii unei poziţii avantajoase pentru comerciant,contrar bunei-credinţe. O clauză devine abuzivă în momentul în care nu mai există echilibrul contractual.

Potrivit art.4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 : “ o clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă,dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract,creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe , un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor”.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol din Legea 193/2000, o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fară a da posibilitatea consumatorului sa influenţeze natura ei.

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 560 din 10/11/2000 a fost publicată Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, lege ce cuprinde 17 articole şi o Anexă - Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive.

Actul prevede în dispoziţiile generale că orice contract încheiat între comercianti si consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

Legea interzice comercianţilor să stipuleze clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii cuprinzând în Anexă o listă exemplificativă a acestor clauze.

Art. 2 din Legea nr. 193/2000 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 560 din 10/11/2000 defineşte la alineatul (1) noţiunea de consumator - orice persoană fizică sau grupuri de persoane fizice, reprezentate de asociaţii, precum şi orice persoană juridică care achiziţionează şi utilizează sau consumă de la comercianţi produse obţinute pe baza unui contract sau care beneficiază de serviciile acestora -, iar la alineatul (2) noţiunea de comerciant - orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară o activitate comercială autorizată, potrivit legii.

Însă, in Monitorul Oficial, Partea I nr. 52 din 25/01/2002 s-a publicat Legea nr. 65/2002 pentru modificarea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. Legea de modificare a exclus, în primul rând, persoanele juridice din categoria consumatorilor. Aceasta înseamnă că dacă o societate comercială, în calitate de beneficiar, încheie cu o persoană fizică autorizată un contract de prestări servicii, persoana juridică nu beneficiază de protecţia legii nr. 193/2000 în privinţa clauzelor abuzive eventual inserate în contract.

Referitor la calitatea de consumator a persoanei juridice, majoritatea ţărilor occidentale includ în noţiunea de consumator şi persoana juridică. Cred că, deşi prin legea nr. 193/2000 s-a urmărit realizarea unui cadru juridic adecvat protecţiei consumatorului în concordanţă cu reglementarile europene, în noţiunea de consumator nu trebuie inclusă şi persoana juridică. Toate reglementarile româneşti adoptate în scopul protecţiei consumatorului până la intrarea în vigoare a Legii nr. 193/2000, definind consumatorul,

excludeau din sfera de aplicare a acestei notiuni persoana juridică.

Din moment ce la semnarea unui contract trebuie urmărit să nu existe clauze care să ofere comerciantului posibilitatea de modificare unilaterală a contractului fără un motiv specificat in contract, cred că, cel putin din acest punct, intenţia legiuitorului a fost aceea de a ocroti un consumator-persoană fizică, in raporturile cu un comerciant- persoană fizică sau persoană juridică.

Dacă însă se va introduce persoana juridică in cadrul noţiunii de consumator, legiuitorul va trebui să facă distinctie între acele persoane juridice in al caror obiect de activitate intră activitatea comercială şi persoane juridice fără scop patrimonial, acestea din urmă putând avea calitatea de consumator, din punctul de vedere al Legii nr. 193/2000.

Opiniez că în cazul persoanelor juridice care au calitatea de comercianţi, nu poate fi pusă problema unor clauze abuzive. In raporturile comerciale, cei care au calitatea de comercianţi sunt prezumaţi a avea capacitatea de detectare a clauzelor abuzive, motiv pentru care îsi pot lua singuri masuri de protecţie, chiar prin negocierea contractelor. Spre pildă, intr-un contract, o clauză de impreviziune ar putea avea, faţă de un consumator, caracter abuziv. Cu totul alta este realitatea in raporturile dintre comercianti, mai ales in raporturile internationale, unde o clauza de hardship este regula.

Pe de altă parte, este adevărat şi că o persoana juridică poate fi victima unei clauze abuzive in condiţiile in care isi dovedeşte calitatea de consumator şi nu de comerciant, de exemplu o persoana juridică ce intră in raporturi juridice obişnuite, ca orice persoana fizică (contracte tip cu agenti economici in domeniul telefoniei mobile, distribuţie gaz, electricitate, apă etc, orice contract tip care are ca scop final consumul şi nu constituie un fapt de comerţ).

În situaţia în care persoana juridică ar beneficia de prevederile legii 193/2000, ar putea să apară situaţia nefericită în care persoana juridică se poate prevala de aceste dispozitii care protejează consumatorul, pentru a se pune la adăpost de un alt comerciant concurent, lucru contrar atât Legii nr. 11/1991 privind concurenţa neloială cât şi Legii concurentei nr. 21/1996.

Art. 3 al Legii nr. 193/2000 stipula că intră sub incidenţa legii contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, inclusiv certificatele de garanţie, bonurile de comandă, facturile, borderourile sau bonurile de livrare, biletele, tichetele care conţin stipulări sau referiri la condiţii generale prestabilite.