Comisia Europeană

Comisia Europeană

În momentul actual funcționarea Uniunii se bazează pe cinci instituții: Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul de Ministri, Curtea de Justiție a Comunităților Europene și Curtea de Conturi.

În anul 1952, când a luat fiinţă Înalta Autoritate, ca principală instituţie în cadrul CECO, aceasta s-a dovedit a fi instituţia cu cea mai mare competenţă supra-naţională. Primul său preşedinte, Jean Monnet, a fost cel care a contribuit în mod deosebit la crearea sa, insistând asupra importanţei existenţei unui organism care să gestioneze industria de oţel şi cărbune, independent de guvernele statelor participante. Rezultatul final al negocierilor dintre statele fondatoare a dus însă la apariţia unui for cu mult mai puţine puteri şi mult mai mare influenţă din partea statelor.

Un rol decisiv l-au avut Tratatele de la Roma (1957), când s-au format Comunitatea Economică Europeană şi Euratom. Zece ani mai târziu, mai precis în anul 1967, executivele celor trei comunităţi – CECO, CEE, EURATOM – au fuzionat, apărând astfel, Comisia Comunităţilor Europene, în fapt, succesoarea celor trei comisii menţionate, cu atribuţii limitate, ca şi acestea.

Crearea Uniunii Europene și implicit a Comisiei n-ar fi fost posibilă fără decizia Consiliului European de la Milano, din decembrie 1985, care a decis reunirea într-un singur text a amendamentelor asupra tratatului de la Roma, privind crearea CEE, și a dispozițiilor privind cooperarea politică, de unde și denumirea de "Act Unic European“.

Instituție administrativă și politică, Comisia Comunității Europene se personifică cel mai mult prin faptul că, spre deosebire de secretariatul general al unei organizații internaționale, ea nu este doar gestionarul acțiunilor comune, ci prin misiunile și competențele pe care le are, ea este pistonul procesului de integrare europeană.

Principalul rol a Comisei este apărea tratatelor, fiind dotată cu putere de inițiativă legislativă și de executie, rol de punere în executare a politicilor comunitare.

1.Organizarea Comisiei Europene

Comisia este compusă din 27 de membri, cetăţeni ai statelor membre, câte unul de fiecare stat. Creşterea numărului de membri în urma extinderi masive ridică probleme, întrucât duce la diminuarea eficienţei instituţiei, prin suprapunerea competenţelor comisarilor, creşterea rivalităţilor dintre ei şi apariţia unor conflicte birocratice. Din această cauză, Tratatul de la Lisabona micşorează numărul acestora la două treimi din numărul statelor membre, introducând un sistem de rotaţie între statele membre.

Procedura de numire a Comisiei cuprinde mai multe faze. Prima fază e dedicată consultărilor pentru alegerea preşedintelui. Acesta este desemnat de Consiliul UE în compunerea şefilor de stat sau de guvern, cu majoritate calificată; ulterior, preşedintele desemnat e supus aprobării Parlamentul European. În a doua fază, sunt desemnaţi ceilalţi membri ai Comisiei. Ei sunt selecţionaţi de Co