Comparare între organizarea administrației publice locale în vechiul regat al României (1866-1918) și cea a Transilvaniei (1867-1918)

In vechiul Regat al Romaniei la 30 iunie 1866 a fost adoptata Constitutia (prima constitutie a Romaniei) ea a fost inspirata in mare parte de prevederile Constitutiei belgiene.

Constitutia prevedea ca puterile constitutionale ale Domnul (devenit Rege la 1881) “sunt ereditare , in linie coboritoare directa si legitima a Marie Sale Principelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din barbat in barbat prin ordinul de primogenitura cu esclusiunea perpetua a femeilor si coboritorilor lor”.

Devenit primul functionar al statului monarhul nu putea sa indeplineasca alte atributii decit cele recunoscute prin Constitutie.

Principalele atributii ale Domnului potrivit Constitutiei erau numirea si revocarea ministrilor, sanctionarea si promulgarea legilor, numirea si confirmarea in toate functiunile publice, era capul puterii armate, conferea gradele militare in conformitate cu legea, putea convoca in sesiune extraordinara Adunarile, putea dizolva ambele Adunari deodata sau numai una dintre ele etc.

In Art.92 din Constitutia de la 1866 se prevedea ca: “Persoana Domnului este neviolabila. Ministrii lui sunt respundetori. Nici un act al Domnului nu poate avea tarie deca nu va fi contra-semnat de un Ministru care prin aceasta chiar devine respundetor de acel act”.Din aceasta rezulta ca regele domneste dar nu guverneaza, in urma contrasemnarii actelor ministrii deveneau raspunzatori si fara vointa unui ministru regele nu avea libertate de actiune.

Responsabilitatea ministrilor era privita sub trei aspecte: responsbilitatea politica care nu era reglementata expres de constitutie dar facea parte din regulile politice ale regimului parlamentar . Ministrii raspundeau politic in fata camerelor parlamentului pentru politica dusa.

Ministrii raspundeau penal pentru infractiunile comise in exercitiul functiunii. Acuzarea era facuta fie de una din camerele parlamentului fie de rege si erau judecati de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Ministrii erau raspunzatori civil atiunci cind cauzau cu rea credinta o dauna statului sau cind au expus statul la plata unor daune catre particulari.

Ministrii erau organe ale administratiei publice centrale, guvernau si administrau in numele regelui, deveneau responsabili in locul regelui prin contrasemnarea documentelor.

In anul 1881 a aparut o lege prin care se permitea prezenta in guvern a unor ministrii fara ca acestia sa fie titularii vreunui departament. Se numeau ministrii secretari de stat fara portofoliu.

In decembrie 1916 apare o lege care confera ministrilor fara portofoliu aceleasi drepturi si responsabilitati cu cele ale ministrilor titulari de minister.

In conditiile in care functiile statului s-au diversificat a sporit si numarul ministerelor. Acestea in timp s-au stabilizat la noua: de Interne, al Justitiei, de Finante, al Afacerilor Externe, de Razboi, al Cultelor si Instructiunii plublice, al Lucrarilor Publice, al Agriculturii al Industriei si Comertului.

Consiliul de Ministrii ii revenea exercitarea atributiilor constitutionale ale regelui intre data mortii acestuia si data depunerii juramintului de catre succesor.

Presedintele Consiliului de ministrii era seful guvernului adica prim-ministrul. El contrasemna decretele regale de numire a ministrilor si avea dreptul de a repartiza portofoliile ministeriale, coordona activitatea ministerelor si reprezenta cabinetul in fata Parlamentului.