Comparație între căile de atac în procesul penal

In lipsa unei definitii legale a cailor de atac in Codul de Procedura Penala , acestea sunt definite in doctrina sub mai multe aspecte , fie ca fiind remedii procesuale care au ca finalitate tragerea la raspundere penala conform vinovatiei a persoanelor vinovate si asigurarea cerintei ca nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala , precum si unde este cazul repararea pagubei cauzata prin infractiune , fie ca posibilitati legale de verificare a hotarârilor date în prima instanta , identificându-se în aceasta privinta cu un control ierarhic superior.O viziune practica asupra cailor de atac le va defini ca fiind mijlocul procesual prin care partea nemultumita de hotarârea unui organ de jurisdictie sesizeaza organul competent în vederea desfiintarii hotarârii si rejudecarii cauzei , definitie care se axeaza în principal pe solutia de admisibilitate a cailor de atac.Caile de atac implica deci o prezumptie de greseala pentru judecata atacata si o prezumptie de eventuala indreptare in privinta judecatii ce va urma , pentru o prefectionare rapida si eficienta a sistemului juridic.Punctul comun al acestor definitii este existenta unui control exercitat asupra judecatii în fond , control exercitat de instanta superioara în grad , de unde caracterul cailor de atac de a fi cai ireverentioase .Controlul judecatoresc are un caracter preventiv si unul reparator, preventiv intrucât genereaza o atentie sporita a instantelor in desfasurarea activitatii , atât la fond , cât si la apel pentru evitarea oricaror greseli , si reparator , in baza faptului ca hotarârile nu sunt definitive prin exercitarea cailor de atac , si pot fi supuse remedierii erorilor cauzate atat la instanta de fond , cât si la cea de recurs.

Necesitatatea cailor de atac a fost evidentiata inca din perioada dominatului juridic al romanilor,unde apelul era numit provocatio ad populum , pentru a contura esafodajul practic al garantarii dreptului la aparare al inculpatului :”orice persoana declarata ca raspunzand de savarsirea unei infractiuni are dreptul , în conformitate cu normele prescrise de lege sa ceara examinarea de catre o jurisdictie superioara a declararii vinovatiei sale si a pedepsei aplicate” .Solutia se incadreaza perfect in sistemul de drept român , unde este consacrata prezumptia de nevinovatie.

Conform Legii 304/2004 , privind organizarea judecatoreasca si Codului de Procedura Penala , în România functioneaza sistemul triplului grad de jurisdictie : judecata in prima instanta , judecata în apel si cea in recurs .

In titlul II , capitolul III al Codului de Procedura Penala sunt enuntate caile de atac ordinare consacrate de legislatia penala in vigoare , si anume apelul si recursul.

Din punct de vedere al naturii juridice , apelul si recursul sunt cai ordinare de atac , folosite inainte ca hotararea sa fi intrat în autoritatea de lucru judecat.

Notiune

Apelul este o cale de atac ordinara , de reformare cu caracter suspensiv si devolutiv utilizata in procesul penal impotriva hotararilor judecatoresti nedefinitive pronuntate in prima instanta.Apelul corespunde celui de al 2lea grad de jurisdictie ,fiind utilizat in anumite cazuri speciale.Legiuitorul roman a adoptat o tehnica legislativa care reliefeaza aceasta idee, intr-o prima faza este enuntata regula –sentintele pot fi atacate cu apel(art 361 din Cod de Procedura Penala-teza 1), iar in cea de a 2 faza , sunt enumerate limitativ cazurile in care sentintele primului gra de jurisdictie nu pot fi apelate(art 361C.Pr.Pen-teza 2) , urmand ca in aceasta situatie sa fie folosita de catre destinatarii legii penale interesati calea ordinara a recursului.