Competența autorităților administrative

ADMINISTRATIA constituie un corp intermediar, creat în vederea acţiunii, ea este făcută pentru a acţiona şi de aceea este subordonată, ierarhizată, ordonată, remunerată, civilă, laică, egalitară, formalistă, scrisă si birocratică.

Regimul din România este unul semiparlamentar.

Administraţia publică reprezintă un instrument al statului folosit în “scopul satisfacerii interesului general, prin acţiunea puterii publice” 1 , fiind constituită din ansamblul serviciilor publice a căror bună desfăşurare permite realizarea obiectivelor definite de puterea politică.

Din punct de vedere sociologic, administraţia este definită ca un sistem de organizare vastă şi complexă, având legile şi procedurile sale, mijloacele sale de constrângere, obiceiurile şi simbolurile sale, ca şi limbajul şi mijloacele sale de comunicare.

Administraţia publică este un ansamblu de structuri sociale, o astfel de abordare a

administraţiei publice din viziunea structuralistă, conducând la realizarea efectivă a percepţiei sistemice globale a acesteia, cu atât mai mult cu cât “administraţia publică nu mai poate fi concepută într-o dublă accepţiune, organică şi materială, deoarece elementele de structură sunt concepute ca o integrare a unei activităţi într-un cadru organizatoric determinat”.

Din punct de vedere al dreptului administrativ, prin “structura administraţiei publice” înţelegem ansamblul organelor administrative ordonate şi dispuse pe orizontală şi verticală, după anumite criterii (teritoriale şi funcţionale), pe baza unor reguli bine determinate şi între care se stabilesc o varietate de raporturi administrative.

Autorităţile administraţiei publice alcătuiesc în statul de drept un subsistem în cadrul sistemului autorităţilor publice, astfel cum acesta a fost stabilit prin Constituţie, pe criteriul separaţiunii celor trei puteri : legislativă, executivă şi judecătorească şi cărora le corespund trei categorii de autorităţi publice.

1. – Din punct de vedere al competenţei teritoriale (criteriul teritorial), sunt următoarele autorităţi :

– Autorităţi centrale, pentru care, competenţa se întinde asupra întregului teritoriu al ţării : Guvernul, ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei publice ;

– Autorităţi teritoriale, pentru care competenţa se întinde asupra unei părţi din teritoriul naţional. Acestea sunt serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale ;

– Autorităţi locale, pentru care competenţa se întinde asupra unei unităţi administrativ-teritoriale (judeţ, oraş, comună). Acestea sunt consiliile locale şi primarii.

2. – Din punct de vedere al competenţei materiale (criteriul funcţional), întâlnim:

– Autorităţi cu competenţă generală, care exercită administraţia publică în orice domeniu de activitate : Guvernul, consiliile locale şi primarii ;

– Autorităţi ale administraţiei publice de specialitate, care realizează administraţia publică într-o anumită ramură sau domeniu de activitate : ministerele şi celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice subordonate Guvernului sau autonome,

1 Ioan Vida - Puterea executivă şi Administraţia Publică, Bucureşti, 1994, p. 261 şi urm

precum şi serviciile publice descentralizate ale acestora, din teritoriu.

3. – Din punct de vedere al interesului promovat de aceste tipuri de autorităţi – autorităţi ale administraţiei de stat şi autorităţi ale administraţiei colectivităţilor locale.

Sarcinile şi atributele autorităţilor administraţiei publice :

Caracterizând administraţia publică drept o activitate în principal organizatorică, desprindem poziţia de intermediar pe care o are între planul conducerii politice şi planul în care se realizează valorile politice –deciziile politice.

Sarcinile administraţiei publice reprezintă obiectivele pe care aceste autorităţi administrative trebuie să le realizeze în cadrul activităţii executive pe care o desfăşoară.

Sarcini : de execuţie şi de elaborare.

După natura lor distingem : sarcini de conducere, sarcini de organizare şi sarcini de prestaţie.

După sfera lor de cuprindere sunt : sarcini generale – sarcini de concepţie (de informare, de prevedere, de planificare şi de organizare) ; sarcini de direcţie ; sarcini speciale ; sarcini economico-financiare.

Atributele autorităţilor administraţiei publice :

– previziunea si programarea ;

– organizarea calitativă si cantitativă ;

– de comandă (administraţia colaborează la adaptarea deciziilor politice prin pregătirea acestora) ;

– coordonarea (armonizarea şi sincronizarea tuturor acţiunilor care se realizează la nivelul sistemului) ;

– de control (se măsoară rezultatele acţiunilor autorităţilor administraţiei publice în aplicarea deciziilor politice).

Competenţa administraţiei publice :

Unul din meritele Profesorului Ilie Iovănaş a fost formularea primei definiţii ştiinţifice a capacităţii organelor administrative, respectiv a competenţei acestora, de a stabili elementele de diferenţiere între cele două categorii, de a preciza care sunt trăsăturile şi formele sub care se prezintă competenţa administrativă. Aceste contribuţii ştiinţifice se bucură de aprecierea autorilor români de specialitate, care au achiesat şi care citează părerea Profesorului cu ocazia examinării capacităţii şi competenţei administrative, noţiuni de bază ale teoriei autorităţii administrative şi ale dreptului administrativ.