Complicitatea - Formă a Participației Penale

CAPITOLUL I

Despre participaţia penală

1.1 Noţiunea de participaţie penală

Legislaţia românească nu defineşte explicit participaţia penală, aşa cum se întâmplă în literatura de specialitate Cu toate acestea, participaţia penală îşi regăseşte reglementarea în Cap. III ( Participaţia), Titlul II, din partea generală a Codului Penal.

Art. 23 al Codului oferă o definire a participanţilor, arătând că: ,,participanţii sunt acele personae care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, în calitate de autori, instigatori sau complici”. Din reglementarea instituţiei participaţiei penale rezultă că ,, participaţia penală propriu-zisă sau perfectă, reprezintă acel gen de participaţie obişnuit sau comun, la care toţi participanţii la infracţiune acţionează cu intenţie, iar în cazul infracţiunilor din culpă, toţi făptuitorii acţionează din culpă”

Textul art. 23 îi indică , astfel, pe cei care pot fi participanţi, respectiv: autori, instigatori şi complici. Trebuie spus că la aceste categorii se adaugă şi cea a coautorilor, chiar dacă legea nu îi menţionează explicit

În doctrină, s-a arătat cu privire la participaţia penală, că, în timp ce autoratul presupune săvârşirea nemijlocită, mijlocită sau prin alte personae ori în comun a unei fapte prevăzute de legea penală proprii, participaţia penală presupune anumite activităţi de determinare sau de sprijin cu privire la fapta altei persoane

1.2 Condiţiile participaţiei penale

Autorii de drept penal au arătat că pentru a exista participaţie penală, trebuie să fie îndeplinite anumite condiţii:

-pluralitatea de făptuitori: când la realizarea infracţiunii participă cel puţin două persoane, care întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru a răspunde penal, vorbim despre participaţie penală ; la participaţia improprie nu toţi subiecţii trebuie să fie infractori, deoarece autorul poate acţiona fără vinovăţie (este , de exemplu, minor, iresponsabil, se află în stare de eroare de fapt).

-trebuie să fie săvârşită o faptă prevăzută de legea penală: art. 23 al Codului Penal consideră participanţi, persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi nu la săvârşirea unei infracţiuni; deci va exista participaţie dacă există instigator sau complice, chiar dacă autorul moral nu are calitatea de subiect al infracţiunii.

-cooperarea efectivă la comiterea aceleaşi fapte: această înţelegere poate să fie expresă, atunci când intervine verbal sau scris, şi tacită, când cooperarea rezultă din comportamentul şi atitudinea participanţilor. Înţelegerea poate să fie anterioară sau concomitentă cu activitatea infracţională

-legătura subiectivă: pentru existenţa participaţiei penale trebuie să existe şi intenţia subiecţilor de a acţiona împreună. Nu este neapărat ca acordul să fie expres, ci poate fi şi tacit. Mai mult de atât, legătura subiectivă nu trebuie să fie reciprocă, în sensul că fiecare dintre participanţi trebuie să ştie că mai sunt şi mai mulţi participanţi Important de reţinut este că legătura subiectivă trebuie să se realizeze de la instigator sau complice înspre coauthor, şi nu invers.

1.3 Formele participaţiei penale

Participaţia penală cunoaşte mai multe tipuri clasificate în funcţie de mai multe criterii.

Astfel, după atitudinea psihică a participanţilor avem:

-participaţie proprie, când subiecţii acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie, respective intenţie

-participaţie improprie, când unii dintre participanţi acţionează cu intenţie, alţii din culpă sau fără vinovăţie.