Comunicare interculturală

Comunicarea este prezentă peste tot în jurul nostru. Câteodată nici nu ne dăm seama de ea, alteori suntem mulţumiţi de rezultatele pe care le obţinem în comunicare.

Aşadar putem definii comunicarea ca fiind procesul prin care oamenii îşi împărtăşesc informaţii, idei şi sentimente , prin care o parte(numită emiţător) transmite informaţii(un mesaj) unei alte părţi(numită receptor) .

Fără îndoială, comunicarea nu este un privilegiu al omului, ea există şi la animale şi chiar la plante. Specific omului este însă faptul că a făcut din comunicare principalul instrument al socializării sale, instrument prin care omul se ridică de la nivelul relaţionării instinctuale la cel al judecăţilor de valoare.

Putem concluziona deci că prin comunicare înţelegem un proces de împărtăşire a unor informaţii prin utilizarea unor semne, semnale, simboluri, pentru a transmite şi pentru a primii mesaje. Oamenii comunică idei, emoţii, sentimente, semnificaţii. Comunicarea între două sau mai multe persoane este puternic influenţată de imaginea de sine a fiecărei persoane. Imaginea de sine se constituie prin compararea propriei persoane cu persoanele din jur. Dacă imaginea de sine este diferită de cea reală, atunci acea persoană va comunica greu cu o altă persoană. În acest caz:

- apar complexe de inferioritate dacă imaginea de sine este diminuată;

- apar tendinţe de superioritate dacă imaginea de sine este mărită.

Important este de asemenea şi modul în care suntem percepuţi. La formarea imaginii despre o persoană foarte mult contribuie prima impresie.

Aceasta se realizează în primele 4-5 minute de cunoaştere a persoanei.

Ca proces, comunicarea presupune o serie de caracteristici care o definesc în egală măsură. Ele se pot regăsi, în parte sau în totalitate, în cadrul unui tip de mesaj.

Aceste caracteristici sunt:

1. Reciprocitatea

2. Scopul

3. Ireversibilitatea

4. Proces simbolic

5. Proces real

6. Proces complex

1. Reciprocitatea. Nu întâmplător originea cuvântului comunicare ne trimite la un sens mult mai profund, care ţine de viaţa creştină şi care, în limba română, înainte de a fi comunicare a fost cuminecătură, împărtăşire şi împărtăşanie. Comunicarea este un proces bidirecţional atât în raporturile ierarhice, cât şi în raporturile dintre prieteni. Reciprocitatea este o caracteristică a comunicării pentru că, în general, comunicarea este un proces bidirecţional, care nu are sens fără parteneriat. A comunica înseamnă a primi şi un feed-back astfel că expeditorul devine destinatar şi destinatarul expeditor.

2. Scopul . Fie că este conştientizat, fie că nu, scopul este prezent în orice proces de comunicare. El trebuie înţeles în sens larg, perceput ca un mesaj pe care îl transmitem cu o oarecare intenţie şi de la care aşteptăm o reacţie .

În viaţa de zi cu zi scopul comunicării poate însemna: a informa, a convinge, a impresiona, a provoca o reacţie, o acţiune, a amuza, a ne face înţeleşi, a ne exprima puncte de vedere, a obţine o schimbare de comportament sau de atitudine, a fi acceptaţi, a ne defula, a nu tăcea.

3. Ireversibilitatea. Această caracteristică vrea să spună că, odată transmis, mesajul nu poate fi retras. Din păcate, suntem puţin conştienţi de acest lucru, altfel am gândi mai mult înainte de a vorbi, ne-am planifica şi analiza frazele înainte de a forma un număr de telefon etc.

4. Proces simbolic. Chiar dacă nu realizăm de fiecare dată, comunicarea