Comunicare si Limbaj

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Comunicare si Limbaj.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Grozea Lucian

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Comunicare

Veacul al XIX-lea, în care s-au inventat sistemele tehnice de bază în comunicare şi s-a formulat principiul liberului schimb, a asistat la apariţia noţiunilor ce stau la baza unei viziuni a comunicării ca factor de integrare a sociatăţii omeneşti. Centrată mai întâi pe problema reşetelor fizice şi proiectată chiar în centrul ideologiei progresului, noţiunea de comunicare a înglobat la sfârşitul veacului administrarea mulţimilor umane. Gândirea societăţii ca organism, ca ansamblu de organe ce îndeplinesc funcţii precise, inspiră cele dintâi concepţii despre o ştiinţă a comunicării.

În anii 40’-50’, istoria sociologiei funcţionaliste a mijloacelor de comunicare în masă înregistrează ca o inovaţie descoperirea unui element intermediar între punctul final al procesului de comunicare. Ea ar pune sub semnul întrebării principiul mecanist lasswellian al efectului direct şi nediferenţiat şi, prin ricoşeu, argumentul tautologic despre „efectul masificator” al „societăţii de masă”.

În procesul comunicării se transmit şi se receptează mesaje, acestea constituind conţinutul comunicării. Transmiterea şi receptarea mesajelor presupun, teoretic, trei procese distincte care sunt în acelaşi timp interrelaţionate:

a. codificare (este procesul prin care sursa sau comunicatorul traduce un mesaj în semnele care sunt transmise receptorului sau interpretului; sau acea activitate interioară prin care comportamentele verbale şi nonverbale sunt selectate şi aranjate pentru a crea mesaje în acord cu regulile contextului care guvernează interacţiunea şi în acord cu regulile gramaticale şi sintactice aplicabile limbajului utilizat);

b. interpretare sau decodificare (este procesul prin care receptorul comunicării „traduce”, interpretează semnul transmis de sursă, trimiţându-l la rândul lui sub formă de mesaj; sau acel proces interior prin care se atribuie mesajului o semnificaţie sau un înţeles);

c. răspuns (este caracteristica esenţială a comunicării, procesul de lăgătură interdependentă între cei doi poli sau agenţi ai comunicării: emiţătorul şi receptorul).

În comunicarea interculturală caracterul interactiv al comunicării presupune doi sau mai mulţi indivizi aparţinând unor culturi diferite care aduc în comunicare experienţele lor. Interacţiunea presupune situaţia reciprocă în care fiecare parte încearcă să influenţeze pe cealaltă, deci fiecare parte crează simultan mesaje pentru a solicita anumite răspunsuri de la celălalt. Interacţiunea nu constă numai în acţiunea elementelor individuale separate, nu este nici numai un schimb de elemente. Teoretic, aproape orice condiţii de comunicare pot influenţa procesul de interacţiune : un gest, o predispoziţie, o conotaţie, o atitudine, un conflict, proximitatea persoanei, percepţia vizuală, o anumită tensiune psihologică etc. Printre cei mai importanţi factori care influenţează comunicarea şi, implicit, caracterul ei interactiv, sunt: predispoziţiile personalităţii, credibilitatea sursei, capacitatea sau incapacitatea de percepţie şi cunoaştere, atitudinile, criteriile de selecţie a mesajelor.

Daisy Kabagarama distinge două categorii de factori care infulenţează caracterul interactiv al comunicării: trăsăturile individuale şi factorii geoculturali, adăugând că toate acestea sunt dificil de interpretat mai ales dacă participanţii la comunicare au diferite rădăcini culturale, respectiv dacă avem de a face cu o comunicare interculturală. În prima categorie de factori de influenţă, autoarea include entimentele, valorile, emoţiile atitudinile, dispoziţiile fizice, precum şi vârsta, rasa şi sexul. În cea de a doua: locul unde are loc interacţiunea, durata comunicării.

Aşa cum o comunicare nu poate fi completă sau „împlinită” dacă nu este interactivă, tot astfel comunicarea nu poate exista fără o situaţie de comunicare (comunicarea apare atunci când există proprietăţi fizice, sociale şi psihologice care induc şi determină comportamentul comunicatorului şi al interpretului) şi fără intenţi comunicării (este o caracteristică specială a situaţiei de comunicare şi anume, producerea unui câmp de stimuli ce posedă caracteristici aparte care-i diferenţiază de alţi stimuli la care organismul răspunde. Aceste caracteristici sunt: stimului îl constituie unul sau mai mulţi indivizi aflaţi în situaţia de comunicare, precum şi intenţia de structurare a câmpurilor de stimuli atât ai comunicatorului, cât şi ai interpretului; existenţa unor semne-simbol materiale cu semnificaţie comună pentru comunicator şi interpret; existenţa unor anumiţi comunicatori şi interpreşi care posedă anumite modele de nevoi şi capacitatea de percepţie pentru care conţinutul produs e relevant).

Se vorbeşte şi despre o specificaţie a intenţiei comunicării: arată siguranţa cu care comunicatorul prevede efectele conţinutului şi, în acest sens, acţionează ca un selector şi organizator al materialului. Specificaţia intenşiei se exprimă în gradul în care comunicarea este plănuită. Din acest punct de vedere există două tipuri de comunicare:

1. comunicarea cu un înalt grad de planificare. Acest tip de comunicare este centrată pe receptor, iar emiţătorul urmăreşte, în mod explicit, efectele pe care comunicarea le are asupra receptorului, manipulând în mod conştient conţinutul în lumina acestor intenţii.

2. comunicarea cu un grad relativ de planificare, care este centrată pe mesaj sau conţinut.

Fisiere in arhiva (1):

  • Comunicare si Limbaj.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUŢIU” SPECIALIZAREA ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ EUROPEANĂ (BOLOGNIA)