Comunicarea și Rolul ei în Cadrul Sporirii Eficienței Muncii Funcționarului Public

I FUNCŢIA PUBLICĂ

Functia in cadrul administratiei publice, poate fi definita “ca un ansablu de atributii stabilite prin lege sau prin actele juridice emise pe baza şi în executarea legii, atribuţii pe care le îndeplineşte o persoană fizică angajată intr-un organ al administraţiei publice şi care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuţii ale administraţiei publice”.

Fiecare funcţie publică se caracterizează prin anumite trăsături, dar tuturor funcţiilor publice le sunt comune următoarele:

- funcţia publică reprezintă un complex de drepturi şi obligaţii, care nu sunt facultative, ci obligatorii pentru persoana investită;

- de asemenea funcţia publică are caracter de continuitate care decurge din însăşi continuitatea existenţei statului; din aceasta nu trebuie să tragem concluzia că funcţia publică nu poate fi exercitată intermitent; nu trebuie confundata funcţia însăşi cu realizarea ei;

- funcţia publică nu poate face obiectul unei întelegeri între părţi; ea este rezultatul unui act universal de voinţă prin investirea legală ce acordă persoanei care exercită funcţia;

- functia publica este accesibila tuturor cetatenilor, in conditiile legii;

Functionarul pubic este, persoana fizică investită cu o funcţie publică cu caracter de permanenţă în serviciile autorităţii centrale sau locale, ori în instituţiile publice care aparţin acestora. Ocuparea functiei de catre functionar, în mod legal se face prin simpla investire sau prin investirea urmată de încheierea unui contract de muncă, sau prin simpla încheiere a unui contract de muncă.

II. COMUNICAREA

Comunicarea umană este procesul prin care emitem opinii, valori, norme, percepţii către un receptor şi poate fi definită ca:

- un proces prin care un individ transmite stimuli cu scopul de a schimba comportamentul altor indivizi.

- reprezintă procesul prin care un Emiţător transmite un mesaj sub forma unui Cod prin intermediul unui Canal către un Receptor.

- reprezintă un ansamblu de principii şi norme care traversează planul gândirii şi cel comportamental

Mesajul elaborat de o Sursă este codificat de un emiţător sub forma unor semnale care parcurg un Canal, pe traseul căruia poate să sufere distorsionări ca urmare a intervenţiei unei surse de zgomot, după care parvin la Receptor care le decodifică şi îl încredinţează destinatarului.

Scopurile principale ale procesului de comunicare:

- Să fim receptaţi

- Să fim înţeleşi

- Să fim acceptaţi

- Să provocăm o reacţie

Când nici unul dintre aceste obiective nu este atins înseamnă că procesul de comunicare nu s-a realizat. Acest lucru se poate întâmpla din cauza mai multor factori care apar în proces.

Unul din factori îl reprezintă înţelesul cuvintelor. Individualitatea noastră este principala barieră în calea unei bune comunicări. În cursul procesului de învăţare a limbii materne, am atribuit acelaşi înţeles cuvintelor, însă singura legătură dintre un cuvânt şi lucrul sau obiectul pe care îl reprezintă, este asocierea pe care un grup de oameni a decis să o facă.

Contextul sau situaţia reprezintă un alt factor care influenţează comunicarea. O persoană poate atribui înţelesuri diferite aceloraşi cuvinte la momente şi în contexte diferite. Esenţial este să adaptăm sensul cuvintelor fiecărei situaţii şi să stăpânim bine aceste sensuri pentru a nu crea confuzii.