Conceptul de Normă Juridică

Conceptul de normă juridică şi trăsăturile acesteia.

Norma juridică este un element constitutiv al dreptului. Ea este o regulă de conduită instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei respectare este asigurată, la nevoie, prin forţa coercitivă a statului. Scopul normei juridice este acela de a asigura convieţuirea socială în direcţia promovării şi consolidării relaţiilor sociale potrivit idealurilor şi valorilor ce guvernează societatea respectivă. Prin intermediul normelor juridice se reglementează în forme specifice dreptului relaţiile interumane. Norma juridică este elementul constitutiv sau "celula de bază" a dreptului. Prin natura sa, norma juridică are următoarea structură sau următoarele trăsături:

a) Un caracter general din care decurge şi conduita tipică. Norma juridică devine un criteriu unic de îndrumare şi apreciere a conduitei oamenilor, un veritabil etalon sau standard în funcţie de care o anumită conduită este definită ca fiind licită sau ilicită. Acest criteriu nu are un caracter abstract, ci el reprezintă o unitate de măsură stabilită în conformitate cu concepţiile despre justiţie, dreptate, ordine, disciplină din societatea dată. Dar cu tot conţinutul stabil şi peren, norma juridică cunoaşte o evoluţie, se poate schimba de la o epocă la alta într-o legătură organică cu procesul dezvoltării istorice a ţării respective. Datorită caracterului său general, norma juridică se aplică la un număr nelimitat de cazuri. Conduita prescrisă de norma juridică trebuie urmată şi respectată ori de câte ori sunt prezente condiţiile şi împrejurările pe care le are în vedere, iar dacă asemenea condiţii nu apar, ea nu se aplică.

b) Norma juridică este impersonală, ceea ce înseamnă că ea nu se adresează unor persoane anume, ci îi vizează pe toţi oamenii sau o categorie de persoane, cum ar fi de exemplu funcţionarii publici, chiriaşii, pensionarii etc.

Normele constituţionale care privesc drepturile omului şi libertăţile fundamentale se adresează tuturor persoanelor fizice care trăiesc pe teritoriul unei ţări, atât autohtonilor cât şi străinilor sau apatrizilor. Există norme juridice care se adresează unor categorii de cetăţeni în funcţie de statutul lor civil. De pildă Codul familiei, Codul muncii sau normele care reglementează situaţia pensionarilor. Prin urmare există grade diferite de generalitate a normelor juridice.

Un caracter general şi impersonal îl au de exemplu normele juridice care reglementează activitatea şi structura organelor statului şi prevăd anumite competenţe pentru preşedintele ţării, pentru parlament şi guvern, preşedinţii celor două camere sau pentru primul ministru. Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul sunt reglementate de Constituţie, ca instituţii, indiferent de alcătuirea lor nominală.

c) Normele juridice sunt obligatorii. Normele juridice nu sunt simple doleanţe sau indicaţii, ci reprezintă o poruncă, un ordin, o dispoziţie obligatorie. Ele sunt un comandament impus de puterea publică, a cărui putere devine obligatorie, ele fiind prescriptive şi nu descriptive. Ele asigură trecerea de la indicativ la imperativ, de la "sein", adică de la ceea ce este, la "sollen", adică la ceea ce trebuie să fie. Fără caracterul general obligatoriu, norma juridică şi-ar pierde chiar sensul existenţei sale ca normă socială distinctă, în varietatea şi multitudinea normelor sociale. "Modul indicativ nu există în drept – scrie prof. G. del Vecchio – şi când este folosit în coduri sau legi, el are în realitate un sens imperativ"