Conceptul formei de stat

1.1 Dezvoltarea conceptiilor asupra formei de stat

Teoria formei de stat cuprinde un important compartiment al fenomenului statal, referitor la modul de organizare a puterii de stat, la metodele de activitate a statului.

Problematica formei de stat a preocupat gandirea politico-juridica inca de la primele existente statale, avndu-se in vedere ca ea trebuie sa rezolve anumite sarcini practice, sa explice si sa dea solutii privind organizarea de stat, modalitatea exercitarii puterii clasei dominante.

Primele cercetari sistematice ale formelor de stat se datoreaza ganditorilor antici Platon, Aristotel, Polibiu, Cicero. Teoria antica greco-romana a formei de stat a clasigicarii si a criteriilor care stau la baza acestiei clasificari, a factorilor care conditioneaza evolutia, miscarea si transformarea formelor de stat a exercitat o insemnata influenta asupra gandirii politico-juridice din feudalism, din porioada pregatirii si desfasurarii revolutiilor burgheze.

Faramitarea Greciei intr-un numar mare de state-cetati, („polis-uri”), prezentand o mare varietate de forme, a constituit materialul faptic pe baza caruia Platon si Aristotel si-au elaborat ideile despre forma de stat.

Criteriile pentru delimitarea formelor de stat, utilizate de cei doi mari ganditori, sunt in general criterii etice. Dupa Platon (427-347 i.Hr.), corespunzator trasaturilor de caracter ale omului exista si cele trei forme principale ale formei de stat, si anume: intelepciunii umane ii corespunde monarhia, curajului – aristrocatia militara, modestiei – o forma de compromis, cu participarea maselor populare.

Toate formele de stat se impart in juste (ideale) si injuste (rele). Printre formele de stat juste erau socotite republica aristrocratica, iar printe cele injuste oligarhia, democratia si tirania. Platon critica vehement forma de stat tiranica. Ca reprezentat al aristrocratiei sclavagiste, Platon se pronunta mai ales pentru formarea republicii aristrocratice, condusa de filozofi si bazata pe proprietatea de stat asupra mijloacelor de productie.

La temeiul clasificarii formelor de stat, potrivit conceptiei lui Aristotel (384-322 i.Hr.), sta interesul general, folosul general, si nu folosul personal. Pornind de la aceste criterii, Aristotel socoteste ca indeplinesc cerintele unei conduceri in interesul general monarhia, aristrocratia si politeea (democratia legala), iar celelalte forme – si anume oligarhia, tirania si democratia – sunt expresia conducerii in interesul personal. Aristotel a cautat sa explice schimbarea formelor de stat, transformarea unei forme in alta printr-o serie de factori, intre care unii se bazeaza pe o cercetare realista a lucrarilor. Si Aristotel este adversar al formei tiranice de guvernare.

Aristotel si, dupa el, Polibiu se pronunta pentru o forma mixta de guvernare deoarece formele pure de guvernare nu pot exista in realitate.

Filosoful si juristul roman Cicero (106-43 i.Hr.), in lucrarea sa Republica, distinge trei forme de stat: monarhia, aristrocratia si democratia, insistand asupra faptului ca fiecare dintre ele are partile sale negativ si pozitive. Un merit al lui Cicero a constat in faptul ca el a inteles legatura dintre putere si popor, definind statul ca fiind res republica, cauza generala. El se apropie astfel de conceptia democratica a statului.

Teoria formelor de stat este dezvoltata de diferiti ganditori din perioada formarii ideologice burgheze, intre care un loc de seama il au Jean Bodin (1530-1596), Charles Louis Montequieu (1680-1755) si Jean Jacques Rousseau (1712-1778). O contributie importanta la cercetarea formelor de stat o gasim si in operele lui Machiavelli, la filosofii germani, Kant si Hegel, in lucrarile reprezentantilor socialismului utopic.

J. Bodin clasifica formele de stat dupa criteriul etic al dreptatii si se pronunta pentru monarhia populara pe care o distinge de monarhia fondata pe cuceriri.

La Bodin si, mai ales, la Montesquieu, in centrul factorilor care asigura existenta formelor de stat sta factorul geografic. Montesquieu afirma ca fertilitatea sau sterilitatea pamantului lucrat de oamni poate fi cauza uneia sau altelia dintre formele de stat. Astfel, in tarile care dispun de pamanturi fertile se profileaza, mai ales, forma de guvernamant a unui grup de persoane (aristrocratie) sau chiar a unei singure persoane (monarhie), in timp ce in conditiile unui pamant steril, se tinde spre o putere a poporului.