Concurenta Neloiala pe Piata Interna

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Concurenta Neloiala pe Piata Interna.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Laura Maierean

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

1.Consideraţii introductive

Concurenta a primit numeroase definiţii de-a lungul timpului si în diferite legislaţii, de la „o lupta dură, fără menajamente, în care primează interesele economice ale fiecărui participant la piaţă” la „o confruntare între agenţii economici pentru câstigarea si conservarea clientelei în scopul rentabilizării propriei activităţi” si la „o confruntare între tendinţe adverse care converg spre acelasi scop”.

Notiunea de concurentă neloială desemnează acea competitie economică purtată între comercianti sau/si orice alte persoane care desfăsoară activităti cu caracter economic în care sunt utilizate mijloace neoneste. Potrivit art. 2 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale „constituie concurentă neloială orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite în activitatea industrială si de comercializare a produselor, de executie a lucrărilor, precum si de efectuare a prestărilor de servicii”.

Această definitie este caracterizată în literatura de specialitate ca fiind „insuficient de precisă si de analitică pentru a califica anumite fapte de concurentă ca fiind unele neloiale”, fapt pentru care a fost propusă o altă definitie: „Concurenta neloială, ca formă de manifestare a concurentei ilicite, are în vedere acele acte sau fapte juridice (actiuni omenesti) incriminate ca infractiuni, contraventii sau delicte civile, după caz, prin care comerciantii ori alti subiecti calificati (salariatii comerciantilor ori functionarilor publici, după caz) încalcă ci intentie sau numai din culpă prevederile legale care cârmuiesc concurenta si/sau normele (uzantele) moralei afacerilor, preluate si considerate ca izvoare de către dreptul pozitiv, în scopul atragerii unui număr cât mai mare de clienti dinspre concurenti”.

Art. 4 si 5 din Legea nr. 11/1991 definesc principalele acte de concurentă neloială de natură penală si contraventională, însă această listă nu este si nu poate fi exhaustivă în privinta practicilor anticoncurentiale. După cum remarcă expertii Organizatiei Mondiale a Proprietătii Intelectuale, există întotdeauna acte noi de concurentă neloială, de vreme ce, în aparentă nu exista niciun fel de limite ale inventivitătii în domeniul concurentei. Orice încercare de a cuprinde toate actele de concurentă prezente si viitoare într-o definitie cuprinzătoare – care, în acelasi timp, prezintă toate comportamentele interzise si este destul de flexibilă pentru a se adapta noilor practici comerciale – a esuat până în prezent.

Toate politicile de dezvoltare trebuie să ţină seama de imperativul promovării concurenţei corecte. Articolul 135 alin. (1) din Constituţie o spune clar: România este economie de piaţă, bazată pe liberă iniţiativă şi concurenţă. Prin prisma rapoartelor internaţionale, liberalizarea şi normalizarea comportamentelor în economia românească a parcurs un drum lent şi sinuos.

Pornind de la percepţia mediului de afaceri asupra eficienţei promovării reale a concurenţei pe piaţă, Forumul Economic Mondial plasează România abia pe locul 67 în lume (din 125 de ţări, Global Competitiveness Report 2007). În pofida experienţei noastre de 10 ani în reglementarea practicilor anticoncurenţiale, a reformulărilor legislative la standarde europene, a diminuării semnificative a deficienţelor instituţionale în ultimii 3 ani, în ciuda chiar şi a dinamicii economice pozitive din ultimii 7 ani, eficienţa implementării legii concurenţei se dovedeşte relativ scăzută. Topul mondial este dominat de patru ţări europene: Finlanda (1), Germania (2), Olanda (3) şi Marea Britanie (4), talonate de Australia şi Noua Zeelandă. SUA se situează abia pe locul 14.

Raportul ia în calcul şi alţi indicatori de percepţie a rolului concurenţei în evaluarea eficienţei pieţei - unul din cei 9 piloni esenţiali ai competitivităţii unei naţiuni (grafic 1). De exemplu, gradul de intensitate a concurenţei interne ne poziţionează ceva mai bine, şi anume pe locul 59. Distorsiunile concurenţiale induse de taxe şi subvenţii sunt însă mult mai îngrijorătoare. Ele ne plasează pe un ruşinos loc 117.

De la intrarea sa în vigoare în anul 1996 şi până în 2005, implementarea legii concurenţei pare că nu a cunoscut nici o îmbunătăţire relativă faţă de standardul economiilor dezvoltate (grafic 2). Abia în 2006 reuşim un salt infim, cu o treime de punct, atingând nivelul de 2,67 a indicelui politicii concurenţiale în România (scalarea se face între 1, ceea ce înseamnă că nu există nici legislaţie concurenţială şi nici instituţie regulatoare, şi 4+, ceea ce înseamnă că standardele sunt similare cu cele ale economiilor dezvoltate, iar intrarea pe majoritatea pieţelor este nerestricţionată), pe baza opiniilor experţilor economişti din fiecare oficiu naţional de reprezentare a BERD. Ne plasăm peste media celor 29 de economii ex-comuniste analizate, dar în urma tuturor statelor noi membre ale UE. Or, estimarea acestui indice se impune ca parte componentă a reformelor structurale.

Alte analize anuale, precum cele ale Băncii Mondiale sau ale Fundaţiei Heritage, se asociază rapoartelor precedente. Ele surprind mai degrabă caracteristicile mediilor de afaceri performante în sens larg, decât efectele eficienţei implementării politicilor concurenţiale în sens restrâns.

Relaxările semnificative ale reglementărilor mediului de afaceri au condus la îmbunătăţirea semnificativă a poziţiei în clasamentul uşurinţei de a derula afaceri în România, de la locul 71 în 2005, la locul 49 în 2006 (din 175 de ţări). Banca Mondială clasifică ţările lumii în funcţie de piedicile birocratice puse deschiderii, operării sau închiderii unei afaceri – evaluate ca timp, cost şi număr de operaţiuni necesare. Cum se reflectă ele în oglinda concurenţei? Pe de o parte, reglementarea strictă a barierelor la intrarea pe o piaţă se justifică, în opinia unora, dacă serveşte unui interes public şi este asociat cu bunuri de calitate superioară, mai puţine externalităţi negative şi concurenţă mai puternică. Pe de altă parte, teoria alegerilor publice asociază stricteţea reglementărilor cu o concurenţă mai slabă, cu prezenţa economiei subterane şi a corupţiei. Realitatea a dovedit că distribuirea productivă a rentelor este favorizată de teoria alegerilor publice, şi nu de cea a interesului public.

Nici Fundaţia Heritage nu face referire expresă la politicile concurenţiale sau la eficienţa implementării lor, ci la efectul agregat al intervenţiilor publice şi private asupra libertăţii economice. Timp de 10 ani, între 1997 şi 2006, mediul românesc nu a reuşit să depăşească stadiul de restrictivitate generalizată a libertăţii economice, în pofida evoluţiei sale pozitive după 2002 (grafic 3). Indicele libertăţii economice a României depăşeşte foarte uşor, pentru prima dată, media mondială a celor 161 de ţări analizate abia în anul 2007. Plasaţi pe locul 67 în lume, continuăm să fim totuşi depăşişi de ţări precum Albania, Peru, Bulgaria, Uganda sau Africa de Sud. Autorii definesc libertatea economică ca find “acea componentă a libertăţii care vizează autonomia materială a individului în relaţia sa cu statul şi alte grupuri organizate”; un individ este, aşadar, liber economic dacă dispune neîngrădit de controlul muncii şi proprietăţii sale. Scorul final e obţinut prin ponderarea egală a zece libertăţi individuale: libertatea derulării afacerilor, comercială, monetară, libertatea faţă de guvern, fiscală, a drepturilor de proprietate, investiţională (în special străină), libertatea raportată la corupţie şi libertatea muncii. Avansul României este cauzat în principal de dinamica libertăţii fiscale (grafic 4). Totuşi, plasarea la baza scalei libertăţii economice moderate se justifică, în mare parte, prin succesul relativ mai slab, faţă de celelalte state analizate aici, în combaterea corupţiei, garantarea drepturilor de proprietate, asigurarea libertăţii monetare (chiar dacă decalajul este mai mic, el rămâne semnificativ) şi a promovării libertăţii muncii.

2. Interpretări ale rezultatelor

În ciuda limitelor metodologice şi a percepţiilor fundamental subiective prezentate de rapoartele internaţionale, justificările nu sunt greu de găsit în realitatea românească. Să ne amintim, de exemplu, de atenţionările adresate de Comsia Europeană cu privire la clauza «de aur» a statului român în contractul de privatizare a companiei Petrom şi la dezacordul privind taxa de înmatriculare auto. Apoi, să nu uităm că procesul privatizării şi al retrocedării proprietăţilor în România devine « perpetuu». Problema insolvenţei, care măcina economia românească la începutul anilor 2000 în proporţie de aproxaimativ 40% din PIB, a scăzut la circa 15% în prezent. Autorităţile au înţeles, într-un final, că ea trebuie rezolvată pe baza unei legi solide a falimentului, apărute abia în 2006, şi nu prin alocarea perpetuă de ajutoare de stat pentru restructurare şi salvare.

Fisiere in arhiva (1):

  • Concurenta Neloiala pe Piata Interna.doc