Condițiile acțiunii directe în contenciosul administrativ

CONDITIILE ACTIUNII DIRECTE IN CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

Intr-un stat intemeiat pe ordinea de drept, institutia contenciosului administrativ reprezinta forma democratica de reparare a incalcarilor legii savarsite de catre autoritatile administratiei publice, autoritatile publice in general, de limitare a puterii arbitrare a acestora, de asigurare a drepturilor individuale ale administratiilor.

Asadar, contenciosul administrativ apare ca o forma juridica de aparare a particularilor- persoane fizice sau juridice- impotriva abuzurilor administratiei publice, in principal.

Etimologic, cuvantul contencios deriva din latinescul contendere, insemnand a lupta. Asa cum puncta d-na Virginia Vedinas, “este o lupta in sens metaforic, o lupta a unor interese contrarii, dintre doua parti, din care una va iesi invingatoare.”

In dreptul administrativ, termenul de contencios a fost folosit pentru a delimita caile de atac jurisdictionale de recursurile administrative obisnuite.

Notiunea de contencios administrativ reprezinta o notiune traditionala a dreptului administrativ, considerata neadecvata “realitatilor specifice oranduirii socialiste” si, in consecinta, utilizata in aceasta perioada mai degraba cu scopul de evocare istorica. (Antonie Iorgovan)

In mod traditional, in doctrina administrativa au fost identificate o serie de conditii ale actiunii directe la instanta de contencios administrativ calificate de unii autori, mai ales dupa modelul doctrinei franceze, drept conditii de admisibilitate ale actiunii in instanta.

Conditiile de admisibilitate sunt privite in doctrina ca reprezentand cerintele legale si de fapt ce trebuie indeplinite la momentul promovarii actiunii in justitie.

Din perspectiva fundamentelor constitutionale si legale actuale ale institutiei pot fi identificate urmatoarele conditii ce trebuie indeplinite pentru introducerea actiunii:

- Actul atacat sa fie un act administrativ

- Actul sa vatame un drept sau un interes legitim

- Actul sa emane de la o autoritate publica

- Sa fie indeplinita procedura administrativa prealabila

- Actiunea sa fie introdusa intr-un anumit termen

- Actul sa nu fie emis anterior intrarii in vigoare a legii contenciosului administrativ

In ce priveste ultima conditie enuntata, ea nu mai prezinta la ora actuala decat un interes istoric, avand semnificatia ei in perioada imediat ulterioara intrarii in vigoare a Legii nr. 29/1990, care a stabilit de altfel unele dispozitii tranzitorii aplicabile in astfel de situatii.

Trebuie precizat faptul ca unii autori mai analizeaza drept conditie a actiunii directe in contencios administrativ conditia referitoare la calitatea reclamantului, pornind de la dispozitiile art. 52 alin (1) din Constitutia republicata, care are drept titlu marginal dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica si pun in discutie necesitatea ca reclamantul sa fie persoana fizica sau juridica. Cu alte cuvinte, evocand aceasta conditie, doctrina se refera la capacitatea reclamantului de a sta in justitie.

In ceea ce priveste prima conditie a actiunii directe in contenciosul administrativ, conditia ca actul atacat sa fie un act administrativ, cercetarea porneste de la art. 52, alin (1) din Constitutia

republicata. Astfel, potrivit acestei dispozitii constitutionale, actiunea in justitie poate fi introdusa atat impotriva unui act administrativ cat si impotriva nesolutionarii in termenul legal a unei cereri, care se subintelege ca poate sa intervina fie ca urmare a refuzului de a solutiona, fie ca urmare a tardivitatii in solutionare, ceea ce echivaleaza cu tacerea administratiei

La randul sau, Legea nr. 29/1990, vechea lege a contenciosului administrativ, admitea actiunea in justitie atat pentru un act administrativ propriu-zis cat si pentru nesolutionarea cererii in termenul legal.

Potrivit actualei reglementari, se asimileaza actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a solutiona o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, sau, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului in termenul legal, adica situatia cunoscuta in doctrina sub denumirea de tacerea administratiei.

In ce priveste refuzul nejustificat de a solutiona o cerere, acesta este calificat drept exprimare explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea iar nesolutionarea in termen legal a unei cereri este definita ca faptul de a nu raspunde solicitantului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede alt termen.

Legea contenciosului administrativ a inteles sa lege notiunea de refuz nejustificat de notiunea de exces de putere ce apare atunci cand administratia dispune de un drept de apreciere, cand legea ii ingaduie sa adopte o solutie din mai multe posibile, pentru a ajunge la scopul expres prevazut

Legea noua a contenciosului administrativ, in art. 1, alin (1) preia sub aspectele sale esentiale, continutul art. 52 alin. (1) din Constitutia republicata, potrivit unei tehnici legislative des utilizate.

Intelesul notiunii de act administrativ este insa stabilit intr-un articol distinct, imediat urmator, destinat prezentarii semnificatiei unor termeni. Astfel, actul administrativ reprezinta actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii sau a organizarii executarii legii, dand nastere, modificand sau stingand raporturi juridice.

Aspect foarte important de semnalat, care va deschide o bresa in practica judecatoreasca privitoare la solutionarea conflictelor vizand, spre exemplu, contractele de conceziune, legea asimileaza actelor administrative contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect: punerea in valoare a bunurilor proprietate publica; executarea lucrarilor de interes public; prestarea serviciilor publice si achizitiilor publice.

Este insa vorba despre sensul larg al notiunii de act administrativ, si nu de sensul restrans al notiunii de act administrativ unilateral, cu care doctrina in mod traditional ne-a obisnuit. In mod evident de-acum, acesta este si sensul in care trebuie interpretata semnificatia notiunii de act administrativ din art. 52 alin (1) al Constitutiei republicate.

O alta problema controversata, deja evocata, se refera la posibilitatea atacarii in contencios administrativ nu doar a actelor administrative individuale, ci si a actelor administrative normative. In majoritatea cazurilor, dupa cum pe deplin intemeiat s-a aratat in doctrina, vatamarea unui drept sau a unui interes legitim apartinad unei persoane fizice sau juridice se produce prin intermediul unui act administrativ individual. Numai putin adevarat este ca, uneori, raporturi juridice administrative si implicit si drepturi subiective pot lua nastere si direct pe baza unor acte administrative normative