Conosamentul

Ca urmare a încheierii unui contract de navlosire sau a unui contract de transport cu navele de linie, primirea la transport a mărfurilor se face pe bază de conosament.

Potrivit art. 1(7) din Convenţia Naţiunilor Unite privind transporturile pe mare din 1978 , „Conosament” înseamnă un document care face dovada unui contract de transport pe mare şi constă în preluarea sau încărcarea mărfurilor pe navă de către cărăuş, precumşi obligaţia acestuia de a livra marfa transportată contra prezentării documentului.

Aceeaşi obligaţie rezultă din menţiunea în acest document, prin care se prevede că mărfurile urmează să fie livrate unei persoane nominale sau la ordin, ori la purtător.

Prin Convenţia Internaţională de la Bruxelles din 1924, în care au fost adoptate „Regulile de la Haga”, se înţelege prin contract de transport acel contract constata printr-un conosament sau alt document similar, ce constituie titlu pentru transportul de mărfuri pe mare. Regulile acestei convenţii îşi vor găsi aplicarea numai dacă s-a eliberat un conosament, acesta fiind un tiltu reprezentativ al mărfii ce se transportă.

Este necesar să facem precizarea că aderarea la Convenţia din 1978 este condiţionată de denunţarea Convenţiei de la Bruxelles, prevederile acestei convenţii din urmă fiind aplicabile numai între companiile de transport naval şi beneficiarii din statele care nu sunt încă membre ale Convenţiei din 1978 .

Prevederile Convenţiei din 1978 se aplică contractelor de navlosire (Charter Party), numai dacă se întocmeşte un conosament (în virtutea unui Ch./P.), prin care se reglementează relaţiile dintre cărăuş şi deţinătorul conosamentului, dacă acesta din urmă nu este şi navlositor.

Aşa cum rezultă din definiţia dată de Convenţia Naţiunilor Unite din 1978 conosamentului, precum şi ca oricare alt titlu de credit, prin voinţa părţilor, conosamentul poate avea una din formele prezentate în continuare.

1. Din punct de vedere al persoanei îndreptăţite să ridice marfa în portul de destinaţie, avem:

a) Conosamentul nominativ. În acest caz, numele primitorului mărfii este menţionat expres în conosament, iar armatorul este obligat să elibereze marfa în portul de destinaţie persoanei înscrise în conosament, după ce acesta a achitat navlul, parte din el şi cheltuielile accesorii ce îi aparţin. Această formă de conosament, în comerţul internaţional se practică mai rar (de regulă, pentru mărfuri cu valoare deosebită: metale şi pierte preţioase, aur, argint).

b) Conosamentul la ordin. Este forma cea mai răspândită şi, în acest caz, armatorul eliberează marfa destinatarului numit, sau la ordinul acestuia. Prin înscrierea în conosament „la ordin”, conosamentul, din punct de vedere juridic, are înţelesul unui titlu de proprietate.

c) Conosamentul la purtător. Formă de asemenea folosită în comerţul internaţional, în care nu sunt înscrise nici un fel de date cu privire la persoană, ci prezentarea acestuia ca atare dă dreptul deţinătorului de a intra în posesia directă a mărfurilor pe care le prevede.

2. Din punct de vedere al extinderii mărfii, avem:

a) Conosament „încărcat la bord”. Această formă de conosament se foloseşte atunci când denumirea navei, care urmează a transporta marfa, este cunoscută, fie prin precizarea (nominalizarea) ei în contract, fie prin prezentarea mărfii în timpul cât nava se află ancorată la dona de încărcare.