Considerații privind caracterul Direcției Publice pentru Evidența Persoanelor

Capitolul I

Consideraţii privind conceptul de serviciu public

1.1. Noţiunea serviciului public.

Literatura din perioada interbelică fundamenta noţiunea de serviciu public pornind de la nevoile sociale pe care le satisfăcea statul, serviciul public fiind mijlocul prin care administraţia îşi exercita activitatea. În această optică, prof. Paul Negulescu , prin serviciu public înţelegea un organism administrativ, creat de stat, judeţ sau comună, cu o competenţă şi puteri determinate, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administraţiei publice care l-a creat, pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general, căruia iniţiativa privată nu ar putea să-i dea “decât o satisfacţiune incompletă şi intermitentă”.

Sensul noţiunii de serviciu public este acela de activitate organizată de autorităţile comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene, destinată a satisface cu caracter de permanenţă interesul general, în condiţiile regimului juridic de drept public.

După cum se poate observa sensul dat noţiunii de serviciu public este unul limitat de satisfacerea intereselor comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, motiv pentru care ea nu cuprinde în sfera sa serviciile publice de interes naţional.

Considerând necesar, având în vedere regimul juridic deosebit care se aplică în legislaţia actuală, se disting două categorii de servicii publice.

O primă categorie de servicii este cea girată de autorităţile administative locale, alese în condiţiile legii, în unităţile administrativ – teritoriale, respectiv de consiliile comunale, orăşeneşti şi municipale.

Această categorie a serviciilor publice, se subdivide în servicii publice obligatorii şi servicii publice facultative, după criteriul obligativităţii sau lipsei condiţiei de obligativitate a constituirii lor.

Sunt servicii obligatorii, cele necesare pentru buna desfăşurare a activităţii administraţiei publice, în unităţiile administrativ teritoriale. Este cazul, spre exemplu, al serviciilor de stare civilă şi autoritate tutelară.

Sunt servicii publice facultative, acelea a căror înfiinţare nu este obligatorie şi care urmăresc asigurarea nevoilor cetăţenilor în funcţie de mijloacele financiare de care dispune unitatea administrativ teritorială, conform art. 84 din Legea Administraţiei publice locale.

În afară de deosebirea ce decurge între cele două tipuri de servicii, din caracterul lor obligatoriu sau facultativ, se poate sesiza şi o altă deosebire importantă: preponderenţa reglementărilor legale în organizarea şi funcţionarea serviciilor obligatorii, generată de interesul naţional pe care îl promovează, în timp ce organizarea, funcţionarea şi competenţa serviciilor publice facultative sunt stabilite la nivel regulametar , prin hotărârea consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale.