Considerații Teoretice Privind Apelul și Recursul

APELUL ŞI RECURSUL

1.1. Noţiuni introductive

Căile de atac sunt mijloace sau remedii procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi remedierea erorilor săvârşite în darea acestora .

Căile de atac se prezintă, deci ca adevărate garanţii legale pentru apărarea drepturilor justiţiabililor deduse judecăţii .

În doctrină, căile de atac sunt clasificate după mai multe criterii, şi anume :

- în raport cu condiţiile de exercitare, sunt căi ordinare şi căi de atac extraordinare. Primele pot fi exercitate de oricare dintre părţi şi pentru orice motiv, iar ultimele pot fi exercitate numai pentru anumite motive limitativ prevăzute de lege. În prezent, în sistemul de drept procesual civil român, apelul este singura cale ordinară de atac, celelalte fiind căi extraordinare;

- în raport cu instanţa de judecată competentă să se pronunţe asupra căii de atac, se face distincţie între căi de atac de reformare şi căi de atac de retractare. Căile de atac de reformare sunt de competenţa instanţei de judecată ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar cele de retractare sunt de competenţa chiar a instanţei care a pronunţat acea hotărâre.

În sistemul de drept procesual civil român sunt căi de reformare apelul şi recursul, iar contestaţia în anulare şi revizuirea sunt căi de retractare. Recursul în interesul legii nu este nici de retractare şi nici de reformare, deoarece, potrivit art. 329 alin. 3 C.pr.civ., în cazul acestuia, soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, ele nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. De fapt, rolul recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legilor pe tot cuprinsul ţării;

- după întinderea atribuţiilor instanţelor care le soluţionează, sunt căi de atac devolutive şi căi de atac nedevolutive.

Căile de atac devolutive asigură reexaminarea cauzei în fond, atât sub aspectul temeiniciei, cât şi sub aspectul legalităţii. În schimb, căile de atac nedevolutive examinează cauza numai sub aspectele de temeinicie sau de legalitate prevăzute expres de lege. Este o cale de atac devolutivă apelul, deoarece art. 287 pct. 3 C.pr.civ. nu instituie vreo limitare în legătură cu motivele de fapt sau de drept ale acestuia.

În condiţiile art. 304C.pr.civ. şi recursul prezintă caracter devolutiv, întrucât, potrivit acestui text, recursul declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele. Toate celelalte căi de atac sunt nedevolutive;

- după persoanele care au dreptul de a le exercita, căile de atac se clasifică în căi de atac comune şi căi de atac speciale;

- după efectele pe cale le produce declararea lor, sunt căi de atac suspensive de executare şi căi de atac nesuspensive. În sistemul de drept procesual civil, numai apelul este o cale suspensivă de executare. Prin excepţie, recursul este suspensiv de executare numai în situaţiile stipulate de art. 300 alin. 1 C.pr.civ., adică în cazul pricinilor privitoare la: strămutarea de hotare; desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau lucrări având o aşezare fixă; în alte cauze anume prevăzute de lege.

Căile de atac sunt supuse unor principii comune, şi anume:

- legalitatea căilor de atac, în sensul că acestea sunt instituite numai prin lege şi se derulează numai în condiţiile stabilite de lege;

- ierarhia căilor de atac, în sensul că nu se poate exercita o cale extraordinară de atac atâta timp cât partea are posibilitatea să promoveze o cale ordinară de atac. Altfel spus, căile de atac nu pot fi exercitate per saltum. Spre exemplu, recursul nu ar putea fi exercitat înaintea apelului;

- unicitatea dreptului de a exercita o cale de atac, ceea ce înseamnă că nimănui nu îi este îngăduit să se folosească de două sau mai multe ori de aceeaşi cale de atac în cazul aceluiaşi litigiu şi pentru acelaşi motiv;

- neagravarea situaţiei părţii în propria cale de atac sau non reformatio in peius. În materie procesual civilă, acest principiu este evocat de art. 296 teza II C.pr.civ., conform căruia apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată. Acest principiu este incident şi în recurs, deoarece art. 316 C.pr.civ. face trimitere la dispoziţiile de procedură aplicabile în apel, care se aplică corespunzător şi în materie de recurs.

Voi face a analiză mai aprofundată, în subcapitolele următoare, a apelului şi recursului.

1.2. Apelul (art. 282-298 C.pr.civ.)

Apelul este o cale ordinară de atac prin intermediul căreia oricare dintre părţi poate solicita instanţei superioare reformarea hotărârii pronunţate de către instanţa de fond.

Apelul este calea de atac care are menirea de a da expresie principiului dublului grad de jurisdicţie, deoarece, după cum s-a mai relevat, instanţa de apel va reexamina cauza în fond, sub toate aspectele legate de temeinicia şi legalitatea hotărârii date în primă instanţă .

Sunt susceptibile de a fi atacate cu apel, potrivit art. 282 alin. 1 C.pr.civ., hotărârile date în primă instanţă de judecatorie şi de tribunal.