Constituția

Unii autori definesc noţiunea de principiu constituţional prin prisma acelor legităţi care stau, în general, la baza dreptului constituţional. Aici se are în vedere în primul rînd legităţile suprastructurii politice a societăţii, existenţa şi funcţionarea căreia este condiţionată de baza economică, precum şi legităţile procesului şi sistemului de conducere şi în ultimă instanţă legităţile materiei juridice însăşi. Astfel luînd în considerare aceste teri legităţi, care "condiţionează definirea noţiunii de principiu constituţional", acesta poate fi definit ca fiind "o legitate ciberneticăşi politică obiectiv existentă, precum şi o legitate a materiei juridice, care şi-a găsit exprimare într-un anumit sistem de instituţii constituţionale, îndreptate spre asigurarea liberei acţiuni a acestei legităţi."

Încercarea de definire a conceptului de principiu contituţional, în literatura noastră de specialitate, au fost sporadice, autorii insistînd mai mult pe analiza principiului ca atare. Prof. Romul Boilă înţelege prin principii de organizare ale statului "acele principii care servesc drept baza întocmirilor statuluişi prin aplicarea căror statul ia fiinţăconcretă. Acest principiu determină totodată felul statului." În opnia autorului citat ar fi principiu constituţional: puterea suverană a naţiunii, egalitatea în drepturi, reprezentanţa naţională, responsabilitatea celor care lucrează în numele statului, legalitatea, independenţa judecătorului.

În ceea ce priveşte conţinutul principiului constituţional, acesta este deopotrivă politic şi juridic. Ele au un conţinut politic întrucît fixează direcţiile generale de exercitare a puterii politice. Conţinutul juridic este determinat nu numai de faptul că se regăsesc în constituţie, ci mai ales de gradul lor de obligativitate generală impus tuturor agenţilor puterii prin prescripţiile pe care le conţin.

Principiile diriguitoare care stau la baza funcţionării sistemului politic sînt principiile cu un conţinut politico-juridic fundamental. Pe baza lor legiuitorul reglementează normativcele mai importante raporturi sociale, în primul rînd cele ce privesc organizarea şi exercitarea puterii, care consacră structura social-economică a societăţii, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, organizarea şi funcţionarea aparatului de stat. Aceste raporturi sociale dobîndesc prin reglementarea lor de către normele juridice fundamentale, potrivit principiului constituţional, caracterul de raporturi constituţionale. Este şi firesc, deci, ca principiul constituţional să aibă un conţinut politic bogat. Faptul că sînt înscrise într-un act normativ, cum este constituţia, că au datorită acestor consfinţiri o formă juridică, nu poate aduce la concluzia că aceste principii că aceste principii au exclusiv un conţinut juridic. Conţinutul lor este complex, dat de interfernţa politicului cu juridicul.

Din cele cele mai vechi timpuri, între politic şi juridic, între statdrept, a existat o legătură intercondiţionată. Se poate spune, chiar, că atît statul cît şi dreptul nu pot fi autonome. Statul lipsit de drept, ca şi dreptul lipsit de stat, este un nonsens. În statele moderne se constată amplificarea raporturilor de interdependentă între politică şi drept. Prin intermediul dreptului, statul ca intituţie politică fundamentală a conducerii societăţii, transpune deciziile politice în norme juridice, conferindu-le atributele autorităţii asigurate la nevoie prin forţa sa de constrîngere. Dreptul coţine în acest context un rol deosebit de importantca act de conducere socială, căpătînd un rol tot mai mare în concretizarea şi înfăptirea deciziilor politice. Prin funcţiile sale de reglare a vieţii sociale, norma juridică traspune în practică prerogativele suverane ale puterii, dă expresie voinţei sale normative, acţionează ca unul dintre factorii fundamentali care asigură manifestarea suveranităţii, ca atribut inalienabil al întreguluipopor. Principiile constituţionale suportă din plin influienţa acestor interferenţe, vizibilă mai ales la nivelul edictării normelor politico-juridice fundamentale. Politicul conferă principiului constituţionalvalenţe de direcţionare, de conducerela nivelul întregii societăţi. La rîndul său, juridicul, imprimă principiului constituţional forţa general obligatorie a normei juridice.

În acest fel principiul constituţional va direcţiona o activitate de conducere într-un domeniu concret al vieţii sociale, prescripţiile sale avînd caracter general-obligatoriu.

Atît în doctrina de specialitate cît şi în legislaţia Republicii Moldova sînt enunţate următoarele principii constituţionale:

1.principiul puterii suverane a poporului

2.principiul exercităriiputerii (principiul democraţiei semireprezentative şi democraţiei semidirecte)

3.principiul separaţiei puterilor

4.principiul pluralismului politic

5.principiul legalităţii

6.principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor fără nici o discriminare

7.principiul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor

8.principiul autnomiei locale şi al descentralizării serviciilor publice

9.principii ale independenţei justiţiei

10.principiul statului de drept

Aceste principii sînt formulate şi în constituţia Republicii Moldova.

În prezenta lucrare vom examina cîteva din aceste principii.

1) Principiul suveranităţii poporului

Pentru a înţelege mai bine esenţa acestui principiu este necesar pentru început a vedea ce înseamnă puterea deoarece are legătură cu principiul enunţat.