Constitutia Confederatiei Elvetiene

Imagine preview
(9/10)

Acest referat descrie Constitutia Confederatiei Elvetiene.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 26 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Stefan Deaconu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

Scurt istoric al Confederaţiei elveţiene pag 3
Cap1. Principalele prevederi ale Constituţiei federale din 1874 pag 4
1.1. Drepturile şi libertăţile cetăţenilor pag 4
1.2. Autorităţile federale pag 5
1.1.2.Adunarea federală pag 5
1.2.2. Consiliul federal pag 5
1.3. Justiţia pag 6
1.4. Revizuirea constituţiei pag 7
Cap. 2 Noua Constituţie a Elveţiei din 1 ianuarie 2000 pag 8
Dispoziţii finale si tranzitorii pag 22
Cap. 3 Concluzii pag 23

Extras din document

ELVEŢIA

Scurt istoric al Confederaţiei elveţiene

Constituită prin alianţa perpetuă de la Waldstatten din 1291, Confederaţia elveţiană a reprezentat, până la Revoluţia Franceză din 1789, o asociaţie de comune rurale şi urbane între care existau înţelegeri şi tratate de alianţă După ocuparea teritoriului Confederaţiei elveţiene de către trupele franceze la 12 aprilie 1798, aceste înţelegeri au fost înlocuite prin Constituţia Republicii Elveţiene, întocmită la Paris, după modelul Constituţiei franceze. Cu toate acestea, ideea unui stat unitar, a unei republici unice şi indivizibile, a fost întotdeauna respinsă de elveţieni şi considerată ca fiind străină concepţiilor lor. La 19 februarie 1803 s-a produs, de aceea, o reîntoarcere la federalism, atribuţiile puterii centrale fiind limitate la politica externă şi menţinerea ordinii publice

În urma înfrângerii lui Napoleon, Elveţia a cerut marilor puteri europene să-i recunoască independenţa şi neutralitatea. Această cerere s-a bucurat de sprijinul puterilor aliate. În consecinţă, solicitările Elveţiei au fost acceptate de Congresul de la Viena din 1815. Tot atunci, fostele teritorii elveţiene Valais, Geneva şi Neuchâtel au fost alipite la Elveţia în calitate de cantoane independente. Prin aceasta, numărul cantoanelor s-a ridicat la 22, acestea încheind între ele, la 7 august 1815, un Pact federal. S-a evitat crearea unei puteri centrale, competenţa federaţiei limitându-se ca şi în trecut la menţinerea ordinii publice, conducerea problemelor de politică externă şi a relaţiilor diplomatice

Ca urmare a influenţei Revoluţiei Franceze (iulie 1830) s-a produs un proces de reînnoire a constituţiilor cantonale, ce s-a manifestat - într-o oarecare măsură - în contradicţie cu principiile Pactului federal din 1815, deoarece tindea spre întărirea atribuţiilor puterii centrale. În consecinţă, mai multe cantoane au luat iniţiativa revizuirii Constituţiei federale. La 12 septembrie 1848, majoritatea cantoanelor acceptaseră principiile unei Constituţii federale. Cu toate acestea, evoluţiile internaţionale nu erau încă favorabile unei revizuiri totale a Constituţiei din 1848. Revizuirea Constituţiei nu s-a putut produce decât ca urmare a adoptării noilor principii de organizare politică, la 29 mai 1874. De atunci, Constituţia nu a mai fost supusă niciodată unei revizuiri totale până în anul 1999, suferind însă anumite modificări parţiale, necesare pentru a se adapta textul său la noile schimbări intervenite.

La 18 decembrie 1998, Parlamentul a adoptat proiectul noii Constituţii, care a fost acceptată prin referendum cu 59% din voturile exprimate.

În prezent numărul cantoanelor este de 26.

Cap1. Principalele prevederi ale Constituţiei federale din 1874

Constituţia federală din 29 mai 1874 se compune dintr-un preambul şi 123 articole, cărora li se adaugă un număr de dispoziţii tranzitorii, având o validitate limitată.

În primul capitol, cuprinzând dispoziţii generale, se menţionează scopul confederaţiei elveţiene - care este acela de a asigura independenţa patriei, a menţine liniştea şi ordinea în interior, a proteja libertatea şi drepturile confederaţilor şi a face să crească prosperitatea lor economică. Constituţia menţionează că suveranitatea cantoanelor nu este limitată, prerogativele acestora fiind limitate numai prin puterile ce au fost delegate puterii federale (art.3).

În Elevţia, potrivit prevederilor constituţionale, toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii (art.4). Nu există privilegii de localitate, de naştere, de persoană sau de familie. Bărbatul şi femeia au drepturi egale, în special în domeniul familiei, instrucţiunii şi muncii, având dreptul la un salariu egal pentru o muncă de valoare egală.

Drepturile cantoanelor sunt garantate, dar Constituţiile acestora trebuie să asigure exerciţiul drepturilor politice ale cetăţenilor, să nu contrazică dispoziţiile Constituţiei federale şi să fie acceptate de popor - putând fi revizuite dacă majoritatea absolută a cetăţenilor cere acest lucru. Cantoanele nu au dreptul să încheie tratate politice, dar pot să încheie între ele acorduri în probleme juridice şi de legislaţie (art.7). Singură Confederaţia are dreptul de a declara războiul şi de a încheia pacea, ori de a încheia cu state străine alianţe şi tratate, în special în probleme comerciale sau vamale. În mod excepţional cantoanele îşi păstrează dreptul de a încheia cu statele străine tratate referitoare la problemele de vecinătate şi de populaţie; asemenea tratate nu trebuie însă să contravină intereselor Confederaţiei sau drepturilor altor cantoane. Raporturile oficiale între cantoane şi guvernele străine se asigură de regulă prin intermediul Consiliului Federal (art.9).

1.1. Drepturile şi libertăţile cetăţenilor

Orice cetăţean al unui canton este, în acelaşi timp, şi cetăţean al Elveţiei (art.43). El poate, în această calitate, să ia parte la alegeri sau la orice alte consultări federale, justificându-şi calitatea de alegător. Nimeni nu poate însă să-şi exercite drepturile politice decât într-un singur canton. Naţionalitatea elveţiană poate fi dobândită prin naştere, dar şi prin naturalizare în condiţiile stabilite de legea Confederaţiei. Sunt de remarcat dispoziţiile potrivit cărora orice cetăţean elveţian poate să se stabilească în orice loc al ţării pe care îl doreşte, ca şi prevederea potrivit căreia nici un cetăţean elveţian nu poate să fie expulzat din ţară (art.45). Confederaţia este autorizată să întărească legăturile care unesc pe elveţienii din străinătate cu ţara lor şi să susţină instituţiile create pentru aceasta.

Printre alte libertăţi garantate de constituţie mai menţionăm: libertatea conştiinţei, libertatea exercitării cultelor, libertatea presei, a radioului şi televiziunii, dreptul de asociere, dreptul de petiţionare, interzicerea jurisdicţiei tribunalelor extraordinare, libertatea comerţului ş.a.

1.2. Autorităţile federale

Autorităţile federale ale Elveţiei sunt Adunarea Federală şi Consiliul Federal.

1.2.1. Adunarea Federală

Adunarea Federală se compune din două secţiuni (consilii): Consiliul Naţional, alcătuit din 200 de deputaţi, aleşi în raport cu numărul populaţiei cantoanelor, desemnaţi pe baza unui sufragiu direct, într-un număr de 26 circumscripţii, reprezentând 20 cantoane şi şase semi-cantoane, şi Consiliul Cantoanelor, compus din 46 de deputaţi desemnaţi câte doi de fiecare canton şi unul de fiecare semi-canton.

Consiliul Naţional şi Consiliul Cantoanelor (în unele documente acesta este denumit şi "Consiliul statelor)" deliberează cu privire la toate problemele care sunt de competenţa federală, printre care tratatele de alianţă cu statele străine, măsurile de siguranţă externă, stabilirea bugetului anual, supravegherea administraţiei şi a justiţiei federale etc.

Fisiere in arhiva (1):

  • Constitutia Confederatiei Elvetiene.doc

Alte informatii

Referat la Drept Constitutional, Anul I, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti