Constitutia Cutumiara si Constitutia Scrisa

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Constitutia Cutumiara si Constitutia Scrisa.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 6 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Constituţia este legea fundamentală a unui stat în care sunt consemnate principiile de bază ale organizării lui, drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor.

O constituţie e un sistem, frecvent codificat într-un document scris, care indică regulile şi principiile care guvernează o organizaţie. În cazul naţiunilor, acest termen se referă specific la o constituţie naţională, care defineşte principiile politice fundamentale a statului şi descrie puterile şi obligaţiile guvernului respectiv. Majoritatea constituţiilor naţionale stabilesc drepturile şi datoriile principale ale cetăţenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme şi locale etc., reflectând astfel stadiul de dezvoltare socială, economică şi politică la un moment dat a statului respectiv. Anterior evoluţiei consituţiilor naţionale codificate, termenul constituţie putea fi folosit pentru a descrie orice lege importantă.

Analiza unora din definiţiile formulate în literatura juridică prezintă un interes deosebit. Prof. Constantin Dissescu defineşte constituţia ca fiind „organizarea exerciţiului suveranităţii”. Obiectul dreptului constituţional este creerea şi reglarea atribuţiunilor puterilor publice, precum şi stabilirea garanţiilor individuale şi drepturile recunoscute cetăţenilor pentru conservarea libertaţilor.

Paul Negulescu a definit constituţia ca fiind o normă care conţine principiile referitoare la organizarea statului şi raporturile de echilibru între diferitele puteri ale statului, precum şi drepturile omului.

Tudor Draganu şi Ioan Deleanu definesc constituţia ca fiind acea lege care, având forţă juridică superioară celorlalte legi, reglementează în sistematic atât principiile structurii social economice, cât şi ale organizării şi funcţionării statului bazat pe aceasta, garantează material drepturile cetăţeneşti fundamentale şi stabileşte obligatiile corespunzatoare acestor drepturi.

În concepţia lui Andre Hauriou, prin constituţie se inţelege, ansamblul regulilor care administrează organizarea şi funcţionarea statului. În acest sens, orice stat, prin faptul ca există, are o constituţie.

Conţinutul constituţiei este unul de natura complexă, el cuprinzând principiile fundamentale pentru domeniile vieţii politice, econimice, sociale, culturale, juridice. Datorită acestui fapt constituţia este caracterizată ca fiind legea fundamentală care stă la temelia organizării statale şi este baza juridica a întregii legislaţii. Ceea ce este specific şi definitoriu pentru constituţie este forţa sa juridică. În acest sens se constată că are forţă juridică supremă, ceea ce o situează în topul ierarhi izvoarelor dreptului şi impune regula conformităţii întregului drept cu dispoziţiile din constituţie.

Noţiunea de constituţie a avut o evoluţie sinuoasă şi interesantă. Termenul îşi are originea în limba latină, constitutio însemnând aşezare cu temei, stare a unui lucru. În dreptul roman din perioada imperială, cuvântul constitutio desemna legile care proveneau de la împărat. În perioada Evului Mediu, termenul de constituţie apare cu precădere în limbajul ecleziastic, pentru a desemna unele reguli monahale. Din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi din secolul al XVIII-lea, noţiunea de constituţie dobândeşte sensul consacrat şi astăzi, şi anume acela de act sau lege prin care se reglementa organizarea şi funcţionarea statului, cu limitarea puterii monarhului şi cu garantarea anumitor drepturi şi libertăţi ale individului. Acest mod de a concepe şi de a utiliza termenul de Constituţie rezultă clar din Declaraţia franceză a drepturilor omului şi ale cetăţeanului din 1789, în care se preciza că „orice societate în care garanţia drepturilor nu este asigurată, nici separaţia puterilor stabilită, nu are constituţie. Atunci când procedează la adoptarea sau la modificarea Constituţiei, puterea constituantă este, de regulă, obligată să respecte anumite formalităţi procedurale mai complicate decât formalităţile pe care sunt ţinute să le respecte adunările legiuitoare obişnuite atunci când adoptă legi ordinare (aşa-numitele modalităţi de instituire a rigidităţii constituţionale).

Cutuma este o normă de conduită consacrată şi perpetuată printr-o practică îndelungata.

În trecutul poporului român, normele cutumiare (obiceiul pamantului) s-au aplicat până la apariţia legilor scrise. În prezent cea mai mare parte din normele de conduită obligatorii sunt cuprinse în legi. Totuşi, îşi au aplicare şi norme de convieţuire socială, care, deşi nu sunt consacrate în lege, îşi păstrează însemnătatea, sprijinindu-se pe forţa opiniei publice şi pe morala proprie orânduirii noastre.

Unele dispoziţii legale se referă expres la normele de convieţuire socială şi în aceste cazuri ele contribuie la determinarea conţinutului şi condiţiilor concrete de aplicare a legii. În relaţiile internationale, cutuma continuă să îndeplinească un rol important, deoarece o mare parte a normelor dreptului international sunt de natură cutumiară.

Constituţia cutumiară sau nescrisă se întâlneşte într-un număr restrâns de state (Marea Britanie, Israel, Noua Zeelandă). Termenul de „constituţie cutumiară” nu este folosit într-un sens strict, deoarece, de cele mai multe ori, acest tip de constituţie este alcătuit dintr-o varietate de norme, atât cutumiare, cât şi scrise.

Constituţia din Regatul Unit este un set de legi şi principii în care Regatul Unit este reglementată.

Marea Britanie nu are nici un singur document constituţional comparabile cu cele din majoritatea celorlalte naţiuni. Este adesea, prin urmare, a spus că ţara are o "nescrise", sau de constituţie facto. Cu toate acestea, cuvântul "nescrise" este ceva de un termen impropriu, întrucât majoritatea constituţiei britanice nu există în formă scrisă a statut, hotărârilor judecătoreşti, şi tratatele. Constituţia are nescrise alte surse, inclusiv parlamentare convenţiile constituţionale şi a prerogativelor regale.

Piatra de temelie a constituţiei britanice a fost în mod tradiţional doctrina suveranităţii parlamentare, în conformitate cu care statutul a trecut de Parlament sunt sursă din Regatul Unit supremă şi definitivă de drept. Rezultă că Parlamentul poate modifica constituţia pur şi simplu, prin trecerea noilor acte de Parlamentului. Există unele dezbateri despre faptul dacă acest principiu rămâne în întregime valabile astăzi.

Tot în Marea Britanie, celebrul teoretician al dreptului Albert Venn Dicey a făcut pentru prima oară distincţia dintre normele constituţionale. Astfel, el distingea între dreptul strict care cuprindea cutuma străveche si sursele scrise, pe de o parte , şi convenţiile constituţionale , pe de altă parte. Acestea din urmă erau practici dovedite utile pentru funcţionarea instituţiilor politice. Aceste obiceiuri nu sunt considerate ca fiind un element al dreptului englez, deoarece nici o justiţie nu ar putea să le recunoască într-un caz concret. În plus, sistemul izvoarelor dreptului constitutional britanic cuprinde şi dreptul jurisprudenţial, format din totalitatea hotărârilor judecătoreşti care se bucură de forţa precedentului judiciar şi care reflectă, la randul lor, cutumele stravechi.

Fisiere in arhiva (1):

  • Constitutia Cutumiara si Constitutia Scrisa.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" Sibiu Facultatea: Simion Bărnuţiu Specializarea: Drept Anul de studiu: I Centrul tutorial: Hunedoara