Constituția de la 1866

Pentru incetarea luptelor politice interne si pentru obtinerea independentei si unirii depline poporul roman si-a dorit aducerea unui principe strain si i-au propus lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

Acesta a acceptat propunerea si a devenit Domnitor al Romaniei la 10 mai 1866.

Domnia lui Carol I(1866-1914) a inceput prin adoptarea de catre parlament a unei noi Constitutii care facea din Romania o monarhie constitutionala ereditara .

Tronul era mostenit exclusiv de descendentii de sex masculin ai tronului.

Constitutia din 1866 a fost votata de parlament in iunie 1866 si a fost semnata de Carol I la 1 iulie 1866, data in care a si intrat constitutia in vigoare(in aplicatie).

Constitutia din 1866 avea un caracter democratic si era inspirata din constitutia Belgiei de la 1831.

Numele oficial al tarii era Romania, dar nu se vorbea nimic despre dependenta Romaniei fata de Turcia si de granita comuna a celor 7 mari puteri.

Conducerea tarii se facea dupa principiul separarii puterilor in stat astfel: puterea executiva revenea Domnitorului si Guvernului, puterea legislativa revenea Parlamentului care avea in subordine Camera Deputatilor si Senatul iar puterea judecatoreasca le revenea tribunalelor.

Se acordau libertati democratice foarte largi.

Constitutia din 1866 a fost in vigoare cu unele schimbari pana in 1923.

A fost prima constitutie a Romaniei in care nu a existat concursul strainilor si fara sa fie supusa aprobarii de afara.

Dintre toate actele cu caracter constitutional adoptate in Romania pana in anul 1866, Constitutia din 1866 avea cel mai liberal caracter: ea garanta libertatile individuale si libertatile cetatenesti cu toate ca nu mai erau considerati cetateni romani doar romanii de religie ortodoxa, libertatea de exprimare si separarea puterilor in stat.

Putem spune despre Constitutia de la 1866 ca a fost un “viguros act de independenta”.

Constitutia în România a aparut mult mai târziu decât constitutiile din tarile europene din vest, cu toate ca aparitia ei a fost determinata de aceleasi cauze care au determinat constitutia din restul lumii.

Aceasta întârziere se explica prin aceea ca epoca moderna, dezvoltarea tehnica, economica, sociala si culturala a început în România mult mai târziu datorita dominatiei Imperiului Otoman.

În cadrul premizelor istorice ale primei Constitutii din România, o importanta deosebita îl are în înfaptuirea în anul 1859 a Statului National, prin unirea Munteniei si Moldovei sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

Pe data de 2 mai 1864, prin lovitura de stat, a desfiintat Adunarea electiva si a supus plebiscitului „ Statul dezvoltator al Conventiei din 7/19 august 1858 ”, cunoscut în istorie ca „ statul lui Cuza ”,si Legea electorala. Aceste doua acte alcatuiesc prima Constitutie a României.

Pe data de 10/11 februarie 1866, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza este obligat sa abdice, întâlnindu-se o locotenenta domneasca, ca apoi pe teritoriul României sa fie adus un print strain.

În acelasi an se adopta Constitutia României dupa modelul constitutiei belgiene, considerata, atunci, a fi cea mai liberala constitutie.

Constitutia româna din 1866 cuprinde 133 de articole, prin care se reglementeaza cele mai importante relatii sociale. Normele juridice cuprinse în constitutie sunt sistematizate în opt titluri si anume :

Titlul I, despre teritoriul României.

Chiar în primul articol, Constitutia prevede ca „Principatele Unita Române constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de România”; astfel se consacra caracterul unitar si indivizibil al statului român.

Titlul II, despre drepturile românilor.

Constitutia proclama drepturile fundamentale ale cetatenilor, declarând ca în stat nu exista nici o deosebire de clasa si ca toti sunt egali în fata legilor.

Dar datorita faptului ca drepturile electorale se acorda în raport cu averea, egalitatea în drepturi a tuturor cetatenilor este contrazisa.