Construirea unui Sistem de Învățare Formată pentru Funcționarul Public

Noţiunea de administraţie publică, în accepţiunea sa formal-organică, evocă următoarele autorităţi publice:Preşedintele României,Guvernul, ministerele şi alte organe subordonate direct Guvernului, organe centrale de specialitate autonome, instituţii subordonate ministeriale, Prefectul, organe locale, de specialitate subordonate ministerelor şi conduse de Prefect, organe autonome locale -Consiliul Judeţean,Consiliul local şi Primarul şi instituţii subordonate acestora.

În sens material, funcţionarul, administraţia publică evocă acte juridice şi operaţiuni materiale prin care se execută legea, fie prin emiterea de norme subsecvente, fie prin organizarea sau, după caz, prestarea directa de servicii publice.

De asemenea, administraţia publică reprezintă o noţiune centrală în materia dreptului administrativ, că este o ramură a dreptului despre care Prosper Weil spunea că nu este un drept ca oricare altul, adică un drept juridic, ci este chiar un drept politic.

Acest drept se inserează în problemele fundamentale ale ştiinţei politice, şi anume în raporturile dintre stat şi cetăţean, dintre autoritate şi libertate, dintre societate şi individ.

Constituţia României din 1991 stabileşte că există trei puteri în stat:puterea executivă, puterea legislativă, puterea judecătorească.

Instrumentul prin care puterea executivă îşi îndeplineşte menirea sa este administraţia publică, cu ramurile sale, centrală şi locală.

Persoana care îşi desfăşoară activitatea în cadrul administraţiei de stat, al administraţiei publice, potrivit unui statut, unui regulament care îi prevede drepturile şi obligaţiile este ,desigur, funcţionarul public. Nu este de conceput existenţa unei administraţii de stat în cadrul căreia activitatea personalului, a salariaţilor, să nu fie reglementată de o lege specială.

Această lege nu poate fi decât Statul funcţionarilor publici ce a fost abrogat şi înlocuit prin codul funcţionarilor publici care, la rândul său, a fost abrogat şi înlocuit prin Legea 746/1946 pentru Statutul funcţionarilor publici, abrogată prin Decretul 418/1949.

Exercitarea funcţionarilor în cadrul administraţiei de stat trebuie să fie realizată de oameni cu o anume pregătire,-în funcţie de locul pe care îl ocupă-de o anume formaţie comportamentală, cu un nivel ridicat de cunoştinţe. Întreaga activitate a funcţionarilor care îşi desfăşoară activitatea în administraţia de stat trebuie pusă în slujba cetăţeanului, a respectării drepturilor sale civice, consfinţite de Constituţie şi de celelalte acte normative.

Pentru ocuparea unei funcţii unei funcţii publice sau pentru a deveni funcţionar public, Legea prevede o serie de condiţii cuprinse în art. 6. Este nevoie de aceste condiţii pentru că funcţionarul public este prima persoană cu care vine cetăţeanul în contact, el este primul care trebuie să aibă un comportament corect, amabil, să fie efectiv la dispoziţia cetăţeanului pentru rezolvarea, pentru clarificarea cerinţelor sale legitime. Reamintim în acest sens”Principiile generale” ale Constituţiei noastre „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale”, prevederi a căror aducere în practica vieţii sociale de fiecare zi trebuie făcută de funcţionarii publici.

Deţinătorul unei funcţii publice în administraţia de stat nu poate fi decât o persoană fizică. Alături de toţi ceilalţi funcţionari publici, el face parte din corpul funcţionarilor publici. Prin aceasta, el nu este un simplu salariat, ci un membru cu drepturi, dar şi cu responsabilităţi bine determinate de apartenenţa la un corp constituit în mod legal.

Numirea funcţionarilor publici se face de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. Deci, pentru a putea deţine calitatea de funcţionar public, salariatul trebuie să fie numit de conducătorul instituţiei printr-un act de dispoziţie care arată funcţia, poziţia, dacă va activa într-un organ de conducere sau de execuţie, obligaţiile şi drepturile, responsabilităţile sale.

În numirea unui funcţionar public, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice trebuie să respecte prevederile legale. Exercitarea funcţiei publice este subordonată unor principii care stau la baza acesteia şi anume:

- asigurarea promptă şi eficientă, liberă de prejudecăţi corupţie, abuz de putere şi presiuni politice a tuturor activităţilor efectuate de funcţionarii publici.

- selectarea funcţionarilor publici exclusiv după criteriul competenţei profesionale

- egalitatea şanselor la intrarea şi la promovarea în corpul funcţionarilor publici

- stabilirea funcţionarilor publici