Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Unitate

Contractul colectiv de munca a aparut odata cu dezvoltarea industriala, drept o negociere colectiva a drepturilor angajatilor constituind primele forme de organizare a muncitorilor. El a reprezentat modalitatea concreta de a avea o certitudine cu privire la rezultatul negocierilor, drepturilor salariatilor fiind cuprinse intr-un document scris si semnat de patroni.

Contractul colectiv de munca a fost reglementat initial in legislatia noastra pe cale indirecta, prin Legea conflictelor colective de munca din 1920, apoi prin legea contractelor profesionale din 1921.

Conform art.1 din legea 130/1996 si art.236 al.1 din cod, contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala, de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca.

Gandind asupra naturii juridice a acestui act, teoreticienii au cazut de acord asupra caracterului particular pe care il prezinta contractul colectiv de munca. In primul rand este un acord de vointa al semnatilor care genereaza drepturi si obligatii de ambele parti. Contractul colectiv de munca este insa un act juridic “sui generis” ,deoarece respectarea normelor sale se impune si salariatilor care nu au luat parte expres la negociere si semnarea lui, inclusiv celor angajati ulterior incheierii contractului.

Contractul colectiv de munca este un izvor specific acestei discipline juridice, fiind considerat un contract normative. Forta juridical a prevederilot cuprinse in contractul colectiv de munca este similara cu normele cuprinse in legi, iar incalcarea lor atrage raspunderea juridica generala, nu contractuala. Prevederile contractelor colective de munca sunt de larga aplicabilitate, avand in cazul contractului colectiv la nivel national impact asupra relatiilor de munca la scara intragii tari, asa cum rezulta din prevederile art. 241 al. 1 lit. d.

Contractul colectiv de munca este o exceptie de la principiul relativitatii efectelor conventiilor, deoarece efectele sale se intind mai departe de sfera semnatilor. Drepturile si obligatiile inserate in contractul colectiv de munca afecteaza toti salariatii, chiar si pe cei angajati ulterior incheierii contractului, dar mai inainte de iesirea lui in vigoare.

Trasaturile contractului colectiv de munca se aseamana atat cu trasaturile contractelor civile, cat si cu trasaturile contracteleor individuale de munca. Literatura de specialitate a evidentiat urmatoarele caracteristivi ale contractului colectiv:

o Contractul colectiv este un contract sinalagmatic, deoarece el presupune o reciprocitate de prestatii. Intr-adevar, atat patronul (patronatul), cat si salariatii au drepturi si obligatii proprii care corespund celor avute de catre cealalta parte.

- Contractul colectiv este un contract cu titlu oneros, deoarece partile realizeara reciproc anumite prestatii in schimbul acelora pe care s-au obligat sa le efectueze in favoarea celeilatle, fiecare parte urmarind un folos propriu.

- Contractul colectiv de munca este un contract comunicativ, prestatiile pe care le oblige partile fiind cunoscute ab initio, la incheierea contractului, iar executarea lor nu depinde de un eveniment incert.

- Contractul colectiv de munca este un contract care presupune prestatii succesive, in timp, pe intreaga durata a existentei sale.

- Contractul colectiv de munca este un contract numit, tinand seama de faptul ca este reglementat prin legea nr. 130/1996 si prin codul muncii.

- Este un contract solemn, forma scrisa fiind impusa de natura sa juridical (contract normativ) precum si de lege (art. 25 din legea 130/1996)

- Contractul colectiv de munca reprezinta o exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului, ceea ce il deosebeste de contractul civil, in general, precum si de contractul individual de munca. Conform art. 973 Cod civil, conventiile nu au putere decat intre partile contractuante, ori efectele contactului colectiv se aplica si altor persoane, nu doar celor semnate.

Negocierea si incheierea contractului colectiv de munca

Legea nr.53/2003 din codul muncii prevede in art. 236 al.2 ca negocierea colectiva este obligatorie, cu exceptia cazului in care angajatorul are incadrati mai putin de 21 de salariati. Aceasta formulare este prezenta in art. 3 din legea cadru si este criticabila, deoarece legea nu obliga la incheierea unui contract colectiv de munca ci doar la negocierea lui. Prin urmare, daca partile nu ajung la un acord pe parcursul negocierii, atunci reglemetarea legala nu le obliga sa faca compromisuri, deoarece cerinta de a negocia este indeplinita. Cu totul altfel ar sta lucrurile daca legea ar impune incheierea contractului colectiv de munca pentru toti angajatii care au cel putin 21 de angajati. Instituirea obligatiei de a negocia ar forta partile sa gaseasca o solutie pentru a ajunge la un consens in ceea ce priveste reglementarile contractului.

In doctrina, incheierea propriu zisa a contractului colectiv de munca a fost apreciata unanim drept facultativa, indiferent de numarul de angajati ai firmei. Astfel s-a considerat ca intreaga constructie a legii 130/1996 cat si filosofia Legii conflictelor colective de munca pornesc de la premise ca negocierile se pot solda si cu un rezultat negativ, cu neincheierea contractului colectiv de munca si cu declansarea unui conflict de munca. Faptul ca legea prevede obligativitatea negocierii colective la nivel de unitate este firesc si explicabil, pentru ca acesta este premisa dialogului social ca modalitate de realizare a pacii sociale, este o invitatie obligatorie a partenerilor sociali la dialog pentru solutionarea problemelor de munca si sociale de interes reciproc. Dar, daca invitarea obligatorie la negociere este fireasca, tot fireasca este si recunosterea faptului ca intr-o negociere exista si varianta neajungerii la o intelegere.

Cadrul reglementativ in vigoare al contractului colectiv de munca prevede o intreaga procedura de respectat in vederea incheierii contractului colectiv de munca. Prevederile codului muncii in aceasta privinta au valoare de principiu. Astfel, se stabileste expres ca la negocierea clauzelor si incheierea contractelor colectiv de munca partile sunt egale si libere precum si faptul ca partile, reprezentarea acestora si procedura de negociere si de incheiere a contractelor colective de munca sunt stabilite potrivit legii. Este vorba de prevederile legii cadru nr. 130/1996, cu modificarile si completarile ulterioare.