Contravenția ca Unicul Temei al Răspunderii Contravenționale

Orice societate se naşte, există şi evoluează doar prin prisma unei ordini sociale strict determinate şi coerent stabilite, fiind asigurată de protecţia regulilor de conduită prin diverse norme: morale, cutumiare, juridice, teologice. Încălcarea acestei ordini sociale implică şi este precedată de răspunderea socială, care reprezintă o totalitate de drepturi şi obligaţii a persoanei, apărute în urma săvârşirii unei fapte contrare regulilor prestabilite de normele sociale. O parte componentă a răspunderii sociale este şi răspunderea juridică, care are drept scop final reglarea sistemului social, condamnarea faptei ilicite prin realizarea constrângerii statale şi dezvoltarea atitudinii de responsabilitate juridică a membrilor societăţii. Acest principiu general al respectării ordinii de drept, prin imputarea răspunderii juridice, este consacrat în Constituţia Republicii Moldova (Legea supremă care guvernează celelalte norme juridice) şi are statut de îndatorire fundamentală a oricărei persoane

Răspunderea juridică este o instituţie a dreptului, alcătuită din ansamblul normelor care vizează exercitarea constrângerii de stat prin aplicarea sancţiunilor juridice persoanelor care încalcă ordinea de drept

Răspunderea ca fenomen social-juridic, are ca finalitate atât autoreglarea sistemului social, cât şi condamnarea, dezaprobarea faptei dereglatoare, în scopul corijării atitudinii viitoare a autorului ei, formării spiritului său de responsabilitate

Răspunderea juridică, garanţie a realizării dreptului, factor de eficienţă a acestuia, este, în manifestările ei concrete, o sumă de forme de răspunderi specializate, reglementate de instituţii juridice distincte

Întradevăr, în dependenţă de norma încălcată, ca parte componentă a unei ramuri distincte de drept ce apără şi ocroteşte anumite valori sociale general recunoscute, intervine şi forma respectivă de răspundere. Răspunderea contravenţională ca formă a răspunderii juridice constă în raportul juridic contravenţional de constrângere, generat ca urmare a comiterii contravenţiei, între stat şi contravenient, raport complex al cărui conţinut îl formează dreptul statului de a aplica persoanei vinovate sancţiunea prevăzută de lege pentru contravenţia comisă şi de a o constrânge să o execute, corelativ cu obligaţia contravenientului de a suporta aplicarea şi executarea sancţiunii contravenţionale, în vederea restabilirii ordinii de drept şi restaurării autorităţii legii

Aşadar, rezultă că răspunderea contravenţională se preschimbă din responsabilitate contravenţională odată cu modificarea raportului de conformare în raport de conflict, doar în cazul comiterii, de către persoană (subiect pasiv al raportului juridic de conflict), a unei contravenţii, fiind de altfel şi unicul temei juridic al răspunderii contravenţionale. Cauza apariţiei raportului de conflict şi, inevitabil, a răspunderii contravenţionale este săvârşirea unei fapte ilicite condamnate de normele materiale ale dreptului contravenţional, iar efectul se manifestă şi se realizează prin aplicarea măsurilor de constrângere statală sub forma sancţiunii.

Prin intermediul sintagmei de fapt ilicit, în sens restrâns, se înţelege elementul material exprimat prin acţiune sau inacţiune, prin care se manifestă obiectul ca parte constitutivă a componenţei contravenţionale. În ceea ce priveşte semnificaţia lato sensu, faptul juridic ilicit reprezintă o activitate socială reglementată de norme juridice, cu rezultat şi efecte negative, fiind pasibilă de răspundere contravenţională.

Deosebirea dintre comportamentul civic general şi cel care ar putea genera răspunderea contravenţională constă în faptul că cel de-al doilea este impus printr-o prescripţie normativ-legală, care avertizează persoana asupra necesităţii observării unei conduite general convenabile, ceea ce îi conferă acesteia caracterul ei de obligaţie socială şi legală. Din aceste considerente rezultă două consecinţe importante pentru starea de legalitate în domeniul contravenţional: mai întâi, norma de conduită trebuie să preexiste oricărei norme legale de sancţionare contravenţională şi, în al doilea rând, norma de sancţionare devine activă doar în cazul nerespectării normei de conduită la care ea se referă

Faptele ilicite, fiind foarte diverse, se deosebesc în dependenţă de natura relaţiilor şi valorilor lezate, şi de gradul socialmente periculos. Astfel, acestea cunosc o clasificare duală în doctrina juridică. Unii autori pledează pentru clasificarea în patru categorii: infracţiuni, contravenţii, abateri administrative şi abateri disciplinare