Controversatul caz de la Roșia Montană - dreptul mediului

În 2000, conducerea companiei "Roşia Montana Gold Corporation", o societate mixtă româno-canadiană anunţa demararea unui proiect prin care se urmarea exploatarea celui mai mare zăcământ de aur şi argint din Europa.

a) Exploatarea de la Roşia - Montană

Extracţia aurului urma a fi făcută, cu ajutorul cianurilor, un procedeu considerat extrem de nociv. Investiţia este preconizata a se ridica la aproximativ 500 de milioane de dolari.

Contractul de concesiune a terenului a fost semnat in timpul guvernării 1996-2000 si primele exploatări s-au făcut după ce Parlamentul de atunci a elaborat un raport favorabil.

Dar proiectul Roşia Montană a fost îndelung cotroversat, atât de politicieni, cât si de societatea civila sau organizaţiile de mediu din România si străinatate. Aceştia susţineau ca proiectul nu poate fi pus în practica deoarece ar reprezenta un dezastru pentru mediu.

Acest proiect implică decopertarea totală a zonei respective, strămutarea a aproximativ 2.000 de persoane, respectiv a 800 de locuinţe (740 case individuale şi 138 apartamente), a 8 biserici, 9 cimitire, scoli, etc. şi distrugerea unor importante vestigii istorice, deci aproape 3.000 ha condamnate la desertificare sau transformate în iazuri cu înalta încarcătură toxică.

În acest scop, societatea a solicitat concesiunea a 2.120 ha în vatra localităţii Roşia Montană şi 800 ha în comuna Bucium.

Decopertarea va produce, după unele estimări, 200 milioane tone de steril care trebuie depozitat, a 226 tone de steril rezultat din prelucrarea tehnologică şi nevoia creării unor iazuri de mare suprafaţă, pentru decantarea celor 180.000 tone de ape de la instalaţia de flotaţie a minereului, bogate în cianuri, care trebuie stocate pentru decantare şi neutralizare.

Ţinând seama de amploarea activităţilor ce se vor desfăşura sunt uşor de prevăzut consecinţe grave asupra mediului înconjurător, între care menţionam:

1. Pădurile, pe o suprafaţă extinsă vor fi înlăturate, prin tăieri rase, ceea ce va imprima zonei un pronunţat caracter de desertificare. Vor fi influenţate profund ciclurile biogeochimice locale, ceea ce va marca începutul unor modificări ale regimului precipitaţiilor, regimului termic, circuitului maselor de aer, precum şi apariţia şi intensificarea proceselor de eroziune a solurilor, dereglarea regimului hidrologic al apelor curgătoare ducând la creşterea frecvenţei şi amploarei inundaţiilor, a alunecărilor de terenuri, cu urmări profund negative asupra valorii peisagere, turistice a zonei şi implicit asupra economiei populaţiei la sate (păşunatul, lemne pentru prelucrare, pentru foc, construcţii, etc.). Vor dispărea cele mai multe specii de plante şi animale din această zonă, unele rare, vulnerabile sau periclitate. În aceste condiţii, zona va deveni sterilă.

2. În condiţiile de relief accidentat, depozitarea cantităţilor impresionante de roca dislocată crează pericolul alunecării acestor halde - adevărate avalanşe de steril - care distrug totul în calea lor (păduri, construcţii), după cum a arătat experienţa din Munţii Căliman referitoare la exploatarea la suprafaţă a sulfului. Chiar construirea de diguri pentru consolidarea haldelor nu este totdeauna eficientă, după cum s-a constatat în Munţii Retezat când în urma unor ploi mai puternice digul de protecţie din zona Zlatuia (bazinul hidrografic al Râului Mare) s-a rupt. Pe lângă aceasta, apele de precipitaţii antrenează o cantitate considerabila de materiale din halde, poluează apele curgătoare si totodată schimba chimismul apelor – omorând majoritatea vieţuitoarelor.

3. Va exista un permanent pericol al poluării apelor din râuri si a celor freatice cu cianuri provenite fie din infiltraţii în sol (daca iazurile cu ape ce conţin cianuri nu au fundul si malurile impermeabile), infiltraţii care contaminează apa potabila (de exemplu, apa radioactiva provenita din uzina de uraniu de lângă Feldioara – a ajuns în fântânile din satul Rotbav din lunca Oltului), fie prin fisurare sau ruperea digurilor.

Tehnologia de solubilizare a aurului cu cianuri, proces lent care durează de la câteva zile la câteva luni, necesita stocarea apelor în iazuri de decantare de foarte mare capacitate. Acestea ocupa suprafeţe de sute de hectare în zone dens populate ştiut fiind ca zona de risc conform normelor Uniunii Europene este de 100 Km. Astfel, se creează riscuri de contaminare persistenta a solului, apelor si aerului.

Emisiunile de cianuri în aer pe plan mondial, în cursul anului 1992, corespunzătoare unei producţii de aur de 2.200 tone, sunt estimate la 20.000 tone, soluţii în suspensie, foarte stabile la degradare (timpul de înjumătăţire este de 267 zile - după Korte si Coultson -1999).

Deşi doza de cianuri letala pentru om este de 1-3 mg / Kg corp, dozele foarte mici, repetate produc modificări patologice cu grade diferite de gravitate, mergând până la tulburări respiratorii, cardio-vasculare, tiroidiene sau ale sistemului nervos. În Nevada, în perioada 1986-1990 cianurile au produs moartea a peste 10000 de animale.

Ele se acumulează în plante, organisme acvatice si mamifere, intra în reţeaua trofica a ecosistemului, împreuna cu alţi poluanţi (plumb, mercur, cadmiu s.a.), prezenţi în minereu.